Recent Sumblox a ajuns în atenția mea, în primul rând din cauză că este produs din lemn și în al doilea rând pentru că apreciez jucăriile educative.

SumBlox
SumBlox

Se adugă unei liste destul de consistente de produse din lemn cu scop didactic sau de amuzament. Am început cu Jenga, turnul instabil, am ajuns la Cuboro, pistele pentru bile metalice, Kapla, Quoridor – inteligența și jocurile de strategie, Kong Ming – jucărie inteligentă din lemn, Cribbage – jocul din lemn de pe submarine.

Să nu uităm furorile făcute de Kendama, deși am sentimentul că s-a stins, la fel ca flama cu care a aprins interesul celor mari sau mici.

kendama family by thoesoe

Sumblox folosește proporțiile pieselor pentru a introduce matematica în mod vizual în lumea celor mici. Stivuind cifre, dacă obținem aceeași înălțime, avem relații matematice aritmetice simple între elementele ce le compun. Copiii înțeleg mai simplu relațiile aritmetice dacă le vizualizează. Pentru că vorbim despre lemn, aplic aceeași metodă în cazul cubajului. Un metru cub de scândură de 25 de mm are o suprafață de circa 40 de mp și vizualizez un cub de 1x1x1 pe care-l ”feliez” orizontal în 40 de straturi. La 5 cm grosime obținem 20 de mp, în cazul poștei de lemn.

SumBlox Math

Pare ciudat că nu l-am întâlnit până acum, face parte din gama de produse asociate metodei Montessori, însă nu este ieftin. Prețul la care se comercializează Sumblox în România duce un set la câteva sute de lei. Am văzut cutii adaptate pieței franceze, germane, deci are o răspândire apreciabilă. Compania care-l produce este în Utah, USA și se pare că succesul comercial este justificat de aprecierea reală în educația copiilor. Piesele sunt fabricate din fag, iar prelucrarea implică neapărat un CNC.

jocul german Montessori

Ne apropiem de începutul anului școlar 2020-2021, școala va arăta într-un fel de neînchipuit. Aș face un salt în viitor să văd ce părere avem peste 5 ani despre perioada de acum, și bănuiesc că vom zâmbi amar gândindu-ne cum bâjbâiam după soluții fără să cunoaștem textul problemei reale.

copil cu blocuri SumBlox

Părinții trebuie să se implice în educație, mai ales în clasele primare. Jocurile instructive, cum este Sumblox, pot ajuta într-o fază emergentă. Piesele de domino au fost în familia mea un subiect apreciat, deși a trecut repede. Dexteritatea de a le așeza în șiruri ce vor cădea a fost pusă la încercare, iar greșelile frustrante care năruiau speranțe construite pe jumătate au dus la abandon prematur.

Alegeți să deschideți fereastra inteligenței corelând vizualizarea cu cifrele scrise. Este fantastic de important să ne imaginăm, să vedem cu ochii aplicabilitatea calculelor.

Școală, studii, programă școlară, profesori, teste, comunicare online, device-uri smart … va fi un mixt cu gust imposibil de ghicit.

Catalog de mobila din stejar Mobel Amadeus