Sunt zile bune de când mă străduiesc să-mi adun gândurile să scriu despre Kendama. Nu pot scrie nimic nou, articolul de față este doar mesaj, nu conține informație pentru că referitor la Kendama nu mai e nimic nou. Se știe totul, s-a văzut, s-au produs toate variantele posibile și sunt desemnați semi-zeii.

Am auzit prima dată numele de Kendama din gura lui Tudor, băiatul meu cel mare. Vă vine sau nu să credeți însă până acum 10-14 zile eram absolut necunoscător în ceea ce privește forma jocului, utilitatea și amploarea fenomenului. Tudor a cerut una, pentru el și  a cumpărat-o din banii lui. Am rămas puțin mirat, fiincă are destul de multă grijă și nu îi irosește aiurea. L-am ajutat și a comandat-o online la jumatate de preț față de cea din mall. Amândoi băieții mei se joacă acum cu ceva din lemn. Victor are lăcusta de la Nicolae Rosioru.

kendama de la noi de acasa

Ok, nu știam de unde provin diferențele de preț, având în vedere că sunt din lemn … Și bang … atunci am înțeles că sunt din lemn și nu știu absolut nimic despre kendama. M-am pus pe citit, am deschis ochii și am văzut la televizor că CRBL e fascinat, că are un prieten pe locul 20 la un campionat din Japonia, că pe stradă copiii mișcă întruna mâna cu o bilă legată cu ață. Abia atunci am realizat că în reclama de la Pepsi, baiatul care spune jucăm jocuri neînțelese de alții se referă la Kendama.

Azi, când încă nu eram decis ce să scriu, la rând în Praktiker exact în fața mea, așteaptă o familie. Mama zâmbește, puștiul grăsunel de 8-9 ani cască ochii la taică-său care cu o kendama în mână îi arată elefentul și alte mișcări. Îi ies destul de bine, prinde bila și pe spike, schimbă de pe cupa mare pe cea mică cu ușurință și face vreo doua stângăcii, scăpând bila de pe cruce. Puștiulică zâmbește superior, cumva așa –  Tata se vrea priceput, însă nu e chiar așa bun … și cere el jucăria. Jongleriile juniorului sunt slabe, nu-i ies mai nici una cât stăm la rând, babacu’ e profesor față de el … trag eu concluzie.

În spațiu de limbă engleză văd multă informație despre acest joc, sunt federații, triburi, găști și talente care din cauza Internetului au ajuns semi-zei. Este o forfotă mare, filmările de pe Youtube arată o generație efervescentă, încântată, pasionată și activă. Mă bucură nespus alternativa lor, în locul consolelor de jocuri electronice, e mai bine că se mișcă. BMX-urile au reapărut la modă, skate-urile și mai ales fetele pe skate sunt tot mai multe. Sper și vreau să cred că mișcarea va avea mai mulți adepți tot timpul decât imobilitatea în fața ecranului.

Îmi place Kendama, e din lemn și dacă aruncați o privire la cum sunt făcute vă dați seama ușor că meșterii în lemn sunt din nou apreciați, iar cei care pot fac tâmplăerie din nou, cu acest scop. Indiferent care este motivul, e bine că meșteșugul se păstrează, că interesul pentru prelucrarea lemnului rămâne, iar acest gen de preocupare, cu pasiune, duce mai departe evoluția.

Siglele sunt spectaculoase, am selectat câteva.

Imaginile sunt de peste tot și de nicăieri, KendamaUSA sau Canada ori Japan sunt cele mai abundente. Văd oameni fericiți, grupuri mari, însuflețite de aceeași bucurie. Sunt fascinați de o bila și un ciocănel din lemn, e adevărat dar pentru ei reprezintă un spațiu compețițional unde-și măsoară puterile și calitățile, își aleg liderii și se delimitează de ceilalți prin ocupațiile de neînțeles. Toate generațiile sunt la fel, toți sunt neînțeleși de părinți sau mai vârstnici.

Se folosesc esențe rare de lemn, se imaginează culori și finisaje diverse, se face fotografie și artă fotografică. Îmi place că se călătorește, se joacă în grupuri, se interacționează cu adevărat iar cei tineri ies din solitudinea ecranelor și se văd ochi în ochi. Produc lideri dintre ei, copiii ce ieri păreau timizi azi sunt la categoria Pro și li se scandează numele doar pentru că țin o bucată de lemn în mână și pot jongla cu bila mai bine decât toți cei din jur.

Puștii de la Kuma Kendama sunt fabuloși:

Apoi am găsit și Kendama Pills, o altă Mărie, aceeași pălărie.

Aici sunt câțiva din categoria Pro care chiar te fac să pricepi ce anume îi animă pe amatori să vrea să joace.

Până una alta era cazul să se întoarcă foaia și e firesc să fie așa. Pe vremuri, prin 70, erau pe patine cu rotile și cu Yo-Yo în mână, azi s-a schimbat doar forma rolelor și a jucăriei din lemn, dar suntem la fel de fascinați. Vă asigur că și astronauții ce vor popula alte planete vor duce cu ei ceva jocuri de astea simple, pentru destindere și ocuparea timpului.

C-așa suntem noi, oameni până la urmă.