Am reformulat titlul descriptiv despre Radu Vădan și l-am denumit tâmplar din Cluj. Apoi am zâmbit, pentru că nu cred că asta-l descrie îndeajuns pe Radu, însă asta știu eu despre el și prin această prismă am interacționat. Ne-am aflat prin recomandarea lui Adi Boloveschi, deși nu ne-am văzut încă live. Radu mi-a deschis ușa cu o invitație când trec prin Cluj, și intenționez să o onorez. Azi ar fi fost un moment bun, pe care l-am ratat, însă poate la ediția 3 din seria ”Datului peste degete în mod util cu ciocanul ”.

Despre asta e vorba, puteți citi mai multe pe pagina eventului de Facebook:

Radu Vădan - tâmplar din Cluj

Radu Vădan - tâmplar din Cluj

De fapt, și iarăși zâmbesc în sinea mea, i-am cerut lui Radu imagini cu tocătoarele End Grain pe care le-a tot făcut din resturile de lemn rămase când îmbracă haina de tâmplar din Cluj.

Are mai multe haine, e și brutar, poli-sportiv, constructor de ocazie, un amalgam extrem de mare de preocupări.

A, familist, asta da! Prin urmare, să mă rezum la ce mă pricep, deci dacă aveți nevoie de un tâmplar din Cluj, pentru mobilă la comandă, ori piese strunjite, ori obloane, corpuri sau cine știe ce alte minuni, apelați la el. E simplu – click pe numele lui, are nr de telefon atașat.

RADU VĂDAN

El mi-a fost muza articolului –Baby blue – culoare explicată pe înțelesul bărbaților– și am primit și imagini frumoase cu obloanele lucrate, drept urmare pentru a-i face cinste d-lui tâmplar din Cluj le adaug mai jos.

Motivul real de unde am pornit această scriere este că primesc cereri din urma articolelor despre tocătoare, fund de lemn, curpătoare, cum vreți și le ziceți prin zonele voastre geografice și trebuie să le refuz, pentru că nu mai producem. Am făcut-o acum ceva timp, ca exercițiu de imagine, să nu ne arate cu degetul o suită de cititori care s-au plâns că nu se găsește de cumpărat. Apoi am scris despre Strașnic, pe care-i prețuiesc nespus și azi vă pot arăta o altă formă, END Grain, adică capăt de fibră, produse de Radu Vădan.

Radu Vădan - tâmplar din Cluj
tocator End Grain din 6 esențe de lemn diferite – produs de Radu Vădan

Dacă vreți, dacă vă plac, dacă n-aveți idei pentru cadouri de Crăciun ori alte întrebuințări … scroll up și sunați-l pe Radu.

Dacă aveți nevoie de serviciile unui tâmplar din Cluj, merită să vă bizuiți pe recomandarea noastră, e om de cuvânt, priceput, deschis la propuneri atipice și vă poate oferi o soluție. Sigur că pentru mese și scaune vă recomand catalogul nostru de mobilă, însă noi nu putem oferi soluții de piese unicate, la comandă.

Cu drag, de oameni faini!