Am ani mulți de când definesc fericirea ca fiind sinonimul liniștii. Liniștea este fericirea mea, asta excluzând din start ascultatul muzicii în surdină sau contemplarea picurilor de apă în ecoul unei peșteri de pustnic. Liniștea e simplă, este evitarea conflictelor, evitarea prezenței viciilor, a celor care cauzează animozități cu cei din jurul meu, este perpetua căutare a echilibrului. Îmi alimentez fericirea din zâmbete, nu din mândrie, din bucuria celor din jur, din căldura sufletelor ce mă înconjoară, din bucuria mea, cauzată de bucuria lor, de împlinirea timpului de calitate în care ceea ce mă înconjoară este tot mai puțin contaminat de trăiri ce înnegurează viața.

Nu practic meditația, nu sunt adeptul nici unei școli de practici spirituale, sunt credincios fără a fi religios. Greșesc, admit, corectez de fiecare dată când pot. Evit cearta, supărările .. cu gândul la moșul intervievat la radio care răspunde cu o frază monumentală : Reporterul – Cum ați ajuns taică, să sărbătoriți 50 de ani de conviețuire cu baba? – Răspuns – ”Am îngăduit, și io și baba ”.

Dacă duminica asta diseară apucați să citiți pe blog, sper să o faceți cu gândul la destindere. Eu mă uit la TedX – uri, îmi plac teribil. Azi vi-l propun pe cel despre fericire, iar fericirea este conform celui mai lung studiu desfășurat pe planetă, o stare de fapt provenită din liniștea interioară în compania unor oameni de calitate.

Dacă n-ați văzut filmul The things about my Folks – vi-l recomand cu căldură.

Am căutat prin arhivă și fericirea mea este cel mai bine explicată în imagini. Oameni dragi, cu care facem chestii, orice, de regulă muncim și ne bucurăm de rezultatul efortului. Deși nu asta e ideea neapărat, de a fi tot timpul nebuni după muncă, dar berea și grătarul după o zi de muncă, de muncă în clacă, de efort cu rezultat, parcă au altă savoare.

Recent mi se îndreaptă gândul tot mai mult spre ideea de cramă, vinificație, struguri sau rafturi cu dulceață, zacuscă și alte bunătăți făcute de casă. La gura pivniței săpată în deal văd un plan de pensionare foarte fezabil, cu ocazii tot mai dese de a strânge oamenii cu suflet cald în jurul meu. Caut fericirea cu ardoare, mă bucur de ea, cred că suntem datori să ne-o asigurăm și este țelul suprem de atins, prin călătoria ce o impune, fără a ajunge undeva anume.

Mulțumesc mamei mele și bunicului pentru tot ce m-au învățat.

Îți recomand să citești, pentru suflet și Timp si bani – Te-ai gândit vreodată cât este necesar și suficient?