Dippanels.ro este și ”Stairs by Alex Puchianu”

stairs by Alex Puchianu
Catalog Mobila

L-am întâlnit pe Alex Puchianu la un BIFE SIM, acum câțiva ani, după ce discutasem telefonic de mai multe ori. Mi-amintesc că îmi făceam probleme referitor la ținută, care de regulă la mine nu este foarte business, mai mult casual. Sunt mai atipic, am mers la București cu mașina, dar aveam bicicleta cu mine și zilele de târg la care am participat m-am deplasat pedalând. Când l-am întâlnit pe Alex părea că și el pedalase, era îmbrăcat la fel de lejer. Am o răzvrătire împotriva etichetei, nu cred că pantalonii și cămașa călcate la dungă ridică automat statutul unui om făcându-l businessman.

Noi producem mese și scaune, Alex se ocupă de scări, derivate din producția de panouri care sunt produsul de volum al Dippanels, din Brașov. Ne-a fost ușor să comunicăm, am renunțat rapid la formalisme și am convenit să continuăm colaborarea avută până atunci. Reprezentăm producători, producători români, și din această postură ne este ușor să ne recomandăm reciproc. Eu scriu aici, de peste 8 ani, pe StejarMasiv.ro, despre lemn la modul general. Piesele produse de noi le găsiți pe www.mobelamadeus.ro, cele fabricate de Alex sunt prezentate pe www.dippanels.ro

Alex Puchianu și echipa Dippanels
echipa Dippanels și Alex Puchianu

Avantajul meu este de a reuși să pun în cuvinte, cu înțelegerea unui inginer, procesele și fazele de producție din domeniul lemnului masiv. Asta m-a făcut să scriu despre aproape orice este fabricat din lemn. Am scris și despre amenajări interioare, despre construcții de case din lemn, despre produse fabuloase sub semnături celebre, despre oameni simpli, despre meșteri iluștri necunoscuți. Parcurg o călătorie ce n-are destinație ci doar popasuri. Cunosc oameni și caut să leg prietenii cu cei care sunt pe aceeași lungime de undă cu mine.

stairs by Alex Puchianu

Alex Puchianu a decis să-și asocieze numele cu excelența produselor pe care le promovează. Scările pe care le produce respectă standarde internaționale de referință și produsele livrate și montate oferă utilizatorilor garanții reale de calitate. Are calitatea de membru a SMA – Stairbuilders and Manufacturers Association din SUA și certificate de la IBN – Rosenheim privitoare la testarea produselor în privința radioactivității și formaldehidei.

harta Europa membri SMA

harta Europa membri SMA
3 membri SMA în Europa – Anglia, Suedia și România

citat tâmplar filozof

Fragmentul de sus mi s-a părut excepțional, găsit pe site-ul IBN. Am aflat că există tâmplari filozofi.

Articolele publicate anterior despre proiecte punctuale realizate de Dippanels pe segmentele de blaturi de bucătărie și scări interioare din lemn au fost primite bine de audiența revistei noastre, concretizate în cereri directe de contact și oferte pentru proiecte unicate. Ca producător, am recomandat sau întărit alegerea celor care căutau soluții pentru scări interioare sau blaturi de bucătărie de la Dippanels. Nu de puține ori oamenii mi-au confirmat că luaseră legătura cu ei și se bucurau să primească confirmarea că acolo recomandam și de noi să se îndrepte pentru a-și rezolva solicitarea.

Nu veți găsi pe site-ul lor de azi indicații către blaturile de bucătărie, secțiunea a fost scoasă, însă cred că o solicitare concisă, fermă și o discuție directă vă poate rezolva și o posibilă nevoie din această direcție.

Vezi blaturi de bucătărie fabricate anii trecuți de Dippanels :

Mobila de bucatarie IKEA înnobilată cu blat de frasin de la Dippanels

Scară interioară din lemn – soluții economice

Trepte din stejar masiv – procesul de la comandă până la montaj

Am scris advertoriale despre Dippanels cu convingerea că eu însumi am încredere să apelez la serviciile lor. Urmează să lucrez pe interiorul cabanei de la Baia Sprie și voi avea nevoie de o scară interioară. Am discutat proiectul de câteva ori cu Alex Puchianu și încă n-am decis forma și soluția de acces. Tind să merg către o idee de scară cu o singură rampă, la care treptele să fie simetrice, în oglindă. stil japonez.

Vezi imagini cu scări interioare produse de Dippanels, portofoliul sau articole publicate:

Scara interioara din lemn – proiectul în 3D pași – Dippanels

Blat de bucatarie din lemn masiv de stejar de 40 mm grosime

Blat din stejar pentru bucatarie la comanda si electrocasnice minimaliste

I-am recomandat și la Dan Pruteanu să procedeze la fel, să modifice sigla Wood IQ la care să adauge ”by Himself”, pentru că a ajuns să se identifice cu brandul creat. Numele celor care stau în spatele unui brand sunt mai puternice decât firma, sunt oameni care comunică cu acel om și înainte de firmă, de regulă se spune numele celui care ți-a rezolvat problema.

Așa cum, cu modestie disimulată după un zâmbet de încântare pot spune că și eu, Călin Pop, sunt numele din spatele Mobelamadeus.ro și StejarMasiv.ro și sunt cel care are bucuria să primească laudele pentru mobila din stejar masiv pe care o livrez în România. Dacă în schimb solicitarea dvs, primită pe adresa @stejarmasiv.ro nu are răspuns la mine, veți primi recomandări către oameni ca și Alex Puchianu, Dan Pruteanu, Dragoș, Costi, Nicolae sau Ionuț … depinde, ce aveți nevoie.

Spre oameni vă voi îndruma, numele firmelor le veți citi de pe facturi …

Trebuie neapărat să-l întâlniți în persoană pe Alex. Nu este actor, dar își iubește business-ul și s-a pus singur în fața camerei pentru a-l promova.

harta Europa membri SMA
5 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Catalog Mobila

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.