A fost vară când am ajuns la Podina Resort și a durat ceva răsfoind arhiva de imagini să îmi amintesc că am promis să scriu despre experiența mea de atunci. Am celebrat ziua de naștere cu 0 în capăt pentru un prieten drag și admit că am fost uimit ( la fel ca și ceilalti invitați) de locația aleasă. Știu Țara Lăpușului, am fost la Târgu Lăpuș de multe ori însă în Ungureni n-am ajuns până azi-vară niciodată.

Harta cu locatia Podina Resort
Harta cu locatia Podina Resort

Drumul mai duce circa 20 de km din orașul Târgu Lăpuș spre munți, trecând încă 2-3 localități. N-aveam idee la ce să mă aștept, mai ales că eram cu familia completă și urma să stăm peste noapte. Întotdeauna, înainte de un drum, chiar dacă am GPS, mă uit pe Google Maps ca să am idee de traseu, intersecții, imagini din puncte cheie unde se schimbă direcția și locul de destinație, ca să-mi fie ușor să mă orientez pe drum. Apoi unde mai pui c-ar fi ciudat să pornesc GPS-ul în județul meu, pe care pretind că-l cunosc, dar cu siguranță n-am ajuns prin toate colțurile. Am aflat că mai are locuri ascunse, neatinse foarte tare de civilizație și mai ales neîntinate de influența comercială a vremurilor de azi.

Imagini provenite din arhiva personala sau de pe site-ul oficial al resortului.

Podina Resort

Când am ajuns la Podina Resort s-a dovedit că așteptările noastre au fost depășite cu mult, chiar nu credeam că în creierii munților, cineva s-ar pune să investească atât și să ridice o construcție cu asemenea dimensiuni și că turismul funcționează atât de departe de rutele obișnuite. Sunt un novice al turismului, l-am abordat întotdeauna greșit și nu aș fi bun să evaluez potențialul turistic al unei zone după propria mea listă de plusuri sau minusuri. Este evident că cei care au imaginat și construit Podina Resort au văzut altfel potențialul zonei. Afară erau multe mașini cu numere din afara Transilvaniei, ceea ce m-a făcut să realizez pe loc că doar eu credeam că e dificil de ajuns acolo.

Podina Resort

Clădirea se sprijină pe un parter placat cu piatră naturală, iar etajele superioare sunt ridicate doar pe lemn. Sunt 3 nivele de etaj, lucrate de meșteri tradiționali locali, după estetica și geometria caracteristică Tării Lăpușului. Interiorul este impresionant, recepția din bușteni și spațiul holului central sunt absolut încântătoare.

Doar imaginile nu pot reda complet senzația pe care am avut-o la admirarea acestui spațiu cu luminator în acoperiș. Am aflat că proprietarul deține o firmă de construcții în Marea Britanie și cu atât mai mult este de apreciat inițiativa de a investi în localitatea de unde provine. Construcția este relativ nouă, 2018 cred că este anul lansării, iar în vară, când am fost noi acolo, la Podina Resort, cred că era deschis totul de doar 2 săptămâni.

receptie holul central Podina Resort
receptie holul central Podina Resort

Am apreciat suprafețele generoase ale camerelor, finisajele de calitate, aparatura nouă, e totul cum e de așteptat să fie în secolul XXI. Că tot am zis de acest secol am să-l citez pe Marius Șoflete care spunea, citând și el la rândul lui, că după secolul XIX care a fost a construcțiilor de metal, secolul XX a betonului, urmează secolul XXI dedicat lemnului. Se fac construcții impresionante din lemn, se revigorează tradiția, se apelează din nou, la vechiul material de bază ce ne-a oferit atât de multe, clădind practic civilizația umană. Lemnul …

La Podina Resort veți găsi oameni cumsecade, deschiși, primitori, poate mai puțin școliți în meseria de chelner sau ospătar, însă cu zâmbetul pe buze și disponibili să asigure tot confortul pentru oaspeți. Micul dejun, bufet suedez a fost la nivelul celui de la Mariott din București, platourile mereu pline, garnisite cu orice poftești.

stiati ca?Vă atrag atenția că oiegile ( sticlele ) de pe holuri, cu câte 2 păhărele, sunt chiar cu pălincă și se pot folosi cu încredere de către cei cazați în resort.

Nu se poate numi nici pensiune, nici hotel, dacă ne-am referi doar la faptul că resortul include și un foișor situat la vreo câteva sute de metri mai amonte, unde copiii au la dispoziție un loc de joacă mare, iar cei ce-l folosesc se bucură de-un foc de tabără autentic, mai spre seară. Se poate călări, cu ponei sau cai, în funcție de talia doritorilor.

Podina Resort
Foisor langa spatiu de echitatie Podina Resort

foc de tabara Podina Resort

Ne-am simțit foarte bine, la foișor am avut toate cele necesare unui chef pe cinste, mâncare caldă la discreție, loc de muzică, dans și voie bună. A doua zi am continuat și ne-am despărțit cu greu, uni de alții, de sărbătorit și de locație deopotrivă. Îmi doresc să revin, cu orice ocazie voi ajunge să pot să mă bucur de ospitalitatea ceor de la Podina Resort.

Am promis că pentru orice locație, demers, idee care promovează Maramureșul, oricare din Tările Lăpușului, Chioarului, Codrului sau Maramureșului Istoric, voi pune osul și-l voi face public cititorilor noștri, fără simbrie, fără solicitare expresă. Avem nevoie de toți cei care fac ceva pentru Maramureș, trebuie să ne strângem cât mai mulți, de la Bicaz până la Șesuri, pe 220 de km de Maramureș care are atât de multe zone frumoase, oameni, locuri, obiceiuri.

Respectele mele d-l Podină, de la Podina Resort!