Ajungem ca adulți să folosim o placa pentru echilibru doar în cazul unor afecțiuni ale membrelor inferioare, și sub indicația kinetoterapeutului pentru exerciții de recuperare. Cel puțin ăsta a fost cazul meu și al celor pe care îi știu eu. Căutând informații despre această placă, am ajuns să descopăr că nișa pe care o acoperă transcede mai multe domenii, de la cel medical până la cel recreativ/sportiv. Chiar și educația, în forme avansate, beneficiază de aportul acestui accesoriu simplu. Aici mă refer la sistemele de invățământ alternativ, Montessori sau Waldorf, unde mișcarea este parte componentă principală în dezvoltarea armonioasă a elevilor pe care îi păstoresc.

placa pentru echilibru

Sub brandul Wobbel găsim cele mai cunoscute plăci, pe cele două funcționalități pe care o placa pentru echilibru ajunge să fie utilizată. Placa de balans din lemn cu formă semi-circulară, din lemn stratificat plus cea cu bază semisferică pe care e montată o bază pătrată sau circulară.

Cum sfera sau cercul sunt considerate ca fiind baza Universului, în funcție de abordarea geometriei și percepția asupra realității pe care o avem fiecare, ambele plăci folosesc instabilitatea generată de mutarea greutății că principiu de funcționare. Apreciez enorm că ideea se bazează pe capacitatea propriului corp de a genera și coordona mișcări, fără aporturi de energie exterioară. Pilates sunt un set de exerciții fantastice care corespund acestui concept.

Placa pentru echilibru – diverse tipuri

Dacă nu ați încercat până acum să vă mențineți echilibru pe o placa pentru echilibru, indiferent de forma ei, vă provoc să o faceți. Poate părea prea simplu, joacă de copii, însă vă asigur că nu e chiar așa. Internetul este plin de mișcări și seturi de exerciții pe care le puteți face pentru tonifierea propriilor mușchi, fără să trebuiască să alergați un pas sau să ridicați altă greutate decât cea pe care singur ați hrănit-o zi de zi. Poate veți regreta sarmalele sau tabletele de ciocolată, însă perseverența vă poate surprinde cu rezultate benefice pentru sănătate. Demult, demult de tot, am avut parte de un curs de dans sportiv care la un moment dat a inclus exerciții la bară fixa, lângă oglindă, dintre cele pe care doar balerinii le execută. Este incredibil cum poți transpira un lighean de apă fără să faci un pas, fără să ridici nici o greutate suplimentară decât propriul corp.

O placa pentru echilibru curbată este extrem de apreciată de copii, pentru o cu totul altă utilizare decât exercițiile fizice. Pot fi leagăne, pentru corpurile lor mici, tobogane sau piste de masini. Imaginația este partea care are cel mai mult de câștigat și este fantastic să stimulăm această parte, care suferă enorm din cauza ecranelor ce le marchează copilăria in aceste zile. Abundența jucăriilor care nu le solicită mușchii sau imaginația este perfid de dăunătoare.

Nicolae Roșioru a fabricat în regie proprie cele două tipuri de plăci. Nu știu exact prețul pentru o placa pentru echilibru, însă sunt convins că este net inferior valorilor vehiculate pentru cele produse de companiile mari. Dacă vi se pare interesantă ideea contactați-l direct pentru o cotatie de preț, sunt sigur că vă va plăcea răspunsul.

Placa pentru echilibru curbă

Placa pentru echilibru cu bază semisferică

Cu drag, de mișcare și formă fizică bună.