Trotineta Velo Ved nu este de jucărie! Asta mi-a spus Octavia de la Șezi la finalul unei discuții despre ultimul lor proiect realizat în colaborare cu Atelier 53. A trebuit să treacă un an de la proiect până la rezultatul final, an în care o echipă întreagă și-a adus viziunea, experiența tehnică și cunoașterea pentru realizarea unei trotinete din lemn. Știți deja că Șezi e feblețea mea, prin urmare, am hotărât să vă transmit pașii și detaliile tehnice așa cum mi le-au scris.

trotineta Velo Ved
Trotineta Velo Ved

„Numele VeloVed se compune din două cuvinte preluate din limbi diferite, ce se traduce Lemn în mişcare. Vélo – vehicul cu două roti (franceză) şi Ved – lemn (suedeză). Proiectul face parte dintr-o categorie de obiecte mobile realizate din lemn.

Conceptul reprezintă ideea unui mijloc de transport contemporan, ce favorizează deplasarea în mediul urban. Acest principiu susţine ecologizarea oraşelor aglomerate, prin faptul că trotineta este un vehicul realizat dintr-un material cald, natural. Nu este nevoie de combustibil, ci doar de energia proprie pentru a pune în mişcare platforma pe două roţi, care te ghidează în direcţia cea mai bună cu ajutorul ghidonului uşor manevrabil.

Procesul de creaţie a fost îndelungat şi a avut mai multe etape. Primul pas a fost studiul formei prin modelarea grafică, etapă ce a stabilit proporţia şi dimensiunile finale. Chiar dacă aspectul ergonomic îi dictează un contur modern, s-a păstrat totuşi ideea preluării din folclor a unui motiv solar, în forma interioară a roţilor. Fiecare element a fost proiectat pentru a asigura poziţia optimă, iar dimensiunile ansamblului variază în funcţie de înălţimea clientului. A urmat partea legată de funcţiune, care s-a definitivat în momentul realizării prototipului. Modelul final a adus îmbunătăţiri atât formei, cât și modului de funcționare, acestea fiind optimizate. Asamblarea şi lustruirea sunt procese minuţioase, care dau aspectul detaliat al produsului. Esenţele de lemn folosite au fost fag şi mesteacăn, iar pentru finisaj s-au aplicat două straturi de lac pe bază de apă, rezistent la umiditate.“ – Lucian Loiş

„Trotineta Velo Ved intrigă prin simplitate și totuși modul complex prin care fiecare mic element interacționează și influențează tot ansamblul. Fiecare iterație a suferit o multitudine de modificări și teste care au dus la găsirea unei soluții parametrice, care să fluidizeze aceste etape normale din realizarea unui produs prototip.

Identificarea soluțiilor tehnice disponibile pentru realizarea roților și turnarea cauciucului a fost partea care a durat cel mai mult și am pornit în căutare de furnizori care să ne ofere un cauciuc exact pe diametrul și profilul specificat de noi, dar am eșuat. Realizarea unei matrițe metalice a părut singura opțiune viabilă. Cauciucul nu face aderenţă cu lemnul, iar de aceea, pentru fixarea lui, am profilat janta de lemn atât longitudinal, cat și transversal.

Roata are un diametru de 180 mm, din care un strat de 20 mm de cauciuc, iar pentru a rula fără probleme cu o persoană care cântărește 90 kg am adaugat 2 rulmenti integraţi în roată. Trotineta este formată dintr-un număr de 13 piese din lemn stratificat tăiate la CNC și 5 piese metalice.” – Florian Pârva

Trotineta Velo Ved

trotineta Velo Ved

trotineta Velo Ved

 

Realizatori 🙂 :

SEZI: concept, design, proiectare, soluţii tehnice, finisaje

ATELIER 53: manoperă, proiectare detalii, frezare CNC, implementare tehnică.

foto: ALEXANDRU DAMIAN, de la URBStudio, Alba Iulia

Domnul Moldovan, care râzând ne-a ajutat în atelierul său cu realizarea matriței, doar pentru că suntem: „tineri și plini de energie”

Domnul Ștefan, un caracter simpatic, care în atelierul său a strunjit partea de prindere, axe și distanțier

Domnul Doru, care ne-a ajutat cu partea de turnare a cauciucului pe janta de lemn.

Update Octombrie 2018:
Centenarul se sărbătorește cu Tissot și Șezi – Centenar – SEZI și ceasurile TISSOT