Sticlă expandată – Spumă de sticlă – Izolarea fundației la casele de lemn

sticlă expandată

Priviți imaginea de mai jos, bucățile gri sunt sticlă expandată sau spumă de sticlă. Denumirea de Geocell este una dintre denumirile comerciale sub care se comercializează. Am găsit surse la 60 de EUR/mc, disponibile și în România.

sticlă expandată

Tehnica izolării fundațiilor pentru casele din lemn implică materiale mai puțin uzuale, pe spațiul românesc, dar cu o vechime de peste 10 ani în afară, iar constructorii care lucrează pentru case pasive, nZEB sau cei axați pe case cu structură din lemn sunt familiarizați cu astfel de materiale. Voi scrie cât de mult pot și cunosc despre pașii implicați în astfel de tehnici, cu materialele folosite în mod curent deja de constructorii de la care învăț și aflu detalii tehnice pentru a rupe unele prejudecăți.

Dacă l-ați citit/vizionat pe Șoflete veți afla că firmele de construcții tradiționale, românești, cele mai multe dintre ele, se feresc de tehnicile noi, pentru că nu au oameni specializați să lucreze cu ele. Marius Șoflete a menționat un exemplu de la Cluj când meseriașii firmei s-au retras când au trebuit să lucreze cu CLT, mă gândesc că numele de sticlă expandată le provoacă fiori doar la auzul numelui.

Sticla expandată este și arată ca o piatră ponce. Dacă râcâi cu unghia în ea se sfarmă puțin, dar permite compactarea cu placa vibrantă și suportă încărcări mari. Un inginer de structuri vă poate oferi calculele necesare pentru a avea și izolare termică și lipsa capilarității, adică apa nu urcă prin sticlă expandată și nu se infiltrează în dala de beton de pe fundație. Cosmarul structuriștilor tradiționali este izolarea fundației, mai ales când vorbim de polistiren sub beton. Utilizarea unui strat de sticlă expandată într-un perimetru de bolțari de beton izolați, înlocuiește piatra spartă de carieră tradițională.

Pe Facebook-ul de la Inginerie Creativă găsiți și mai multe detalii, sau clipul lui George Buhnici vă exemplifică clar utilizarea ei.

Nu sunt primul care menționează acest material și sper să fie tot mai mulți care aleg materiale noi, cum e această sticlă expandată, în construcțiile pe care intenționează să le facă.

Erată: Nu doar casele din lemn pot avea fundațiile izolate astfel. Am scris astfel pentru că pentru mine doar această soluție stă în picioare astăzi.

Update 2022 – se pare că legislația românească, care implică rezistență la seisme impune precauții suplimentare și ideea de a turna o placă de radier, sprijinită pe o ”piscină” umplută cu Geocell nu este fezabilă economic. Costurile de armare a radierului fac ca această soluție să fie mult mai scumpă. Voi alege o fundație izolată, sprijinită pe blocuri de fundare, cu grinzi perimetrale la toate camerele și interiorul umplut cu piatra sparta plus polistiren pe o grosime de 35 de cm.

fundații izolate si polistiren
fundatii izolate
fundatii izolate si structura din lemn

Sursa cea mai apropiată este o firmă ungurească, care chiar o produce. La noi e simplu, am 100 de km până la autostrada care pleacă din Mátészalka spre Europa.

S-aveți spor la tot ce lucrați!

sticlă expandată
4 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

4 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Te rog , poti sa imi lasi si mie o adresa sau o denumire a firmei din Ungaria. Multumesc !

  2. #3 Comentariu nou

    Buna ziua, care ar fi sursa la €60 / m3 ? Multumesc

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.