Mi-am permis să scriu Șoflete direct, fără domnul sau alte apelative pentru că Marius Șoflete și-a asumat asta atunci când a dat drumul blogului personal. E haios, până la urmă se folosește corect de un impact natural generat de numele lui care este rar întâlnit și ușor de reținut. Pe Mihai Mălaimare îl țineți minte, nu? E simplu, nu știi nici un alt Mălaimare, nici un alt Șoflete.

Marius face parte din noua generație, neîncorsetată de reguli, care au putut călători în voie fără vize și care a avut ocazia pe timpul studiilor să participe la activități extre-universitare de anvergură internațională. Eu am fost cu BEST-ul din Poli Timișoara în Paris acum 22 de ani cu viză Schengen și invitație semnată de primarul Parisului. Șoflete nu cred că mergea atunci la școală, dar asta este doar în avantajul lui și-n detrimentul meu.

Marius Soflete

Am scris pe subiectul la care Marius este specialist multe articole, dar în el îmi pun speranța că va putea schimba multe prin impactul media pe care și l-a asumat atunci când a devenit public. Are carismă, pune glumele în context, vorbește liber la fel de mult pe cât de inteligentă îi e privirea. Va schimba ceva și el și Stefan Mandachi și alții care se străduiesc să rupă mrejele astea tenebroase în care ne scălâmbăim a democrație.

Vă recomand să subscrieți la canalul lui de Youtube – la pagina de Facebook și să-l urmăriți pe blogul personal. E nevoie de tot mai mulți ca ei și simt că pentru astfel de oameni merită să mai stăm în țară. Poate noi nu facem mare brânză aici, dar nu lăsăm țara pustie pentru cei ca el, care vin cu elan să facă o nouă țară. Neimplicați politic, specializați pe meseria lor, înconjurați de oameni care îi apreciază real pentru ceea ce știu și fac.

Marius Șoflete este un nume relevant pentru construcții și nu e singurul pe care-l cunosc, dar acest articol îi este dedicat. Vă asigur că fiecare domeniu are Șofletele lui, în medicină, cercetare, învățământ, … orice domeniu. Sunt puțini dar capătă voce, afirmă și aduc schimbarea mentalității prin puterea exemplului.

Luați-vă 2 ore timp de urmărit filmele de mai jos, vă asigur că merită:

Despre case pasive am scris, despre case din lemn sunt nenumărate articole pe acest blog. Mai jos am pus o listă de articole care pot fi relevante pentru construcția de case, din lemn evident.

Casa pasiva – 5 principii de bază

Ferma de la Plopi – casă pe structură din lemn

CLT sau structură de grinzi? Casa din lemn e sigur alegerea secolului XXI

Arhitectura caselor traditionale poate fi salvată – Ghidurile de arhitectura pentru Maramureș

nZEB – conceptul de la baza noii legislații în construcții din România

Arderea scandurii pentru placare de fatada exterioara la cabana

Fumul lemnului ars – încălzirea locuinței prin arderea lemnului

ASFOCH – Asociație profesională pentru coșari, sobari și montatori de șeminee