Acum ceva ani citeam în Forbes despre primul blogger ajuns pe culmile succesului și care azi este pensionat de la 30 de ani. Nu e retras, dar alege cu totul altfel cum își consumă timpul activ. Nu ai cum să devii letargic pe o canapea cu berea pe burtă, după ce ai performat fără nici un dubiu în business. Visam atunci cu ochii deschiși, și credeam că undeva, după colț e și șansa mea. Experiența mea ca student ajuns în audiență la Ministrul Educației a făcut să dispară teama sau sfiala în orice acțiuni am întreprins de atunci înainte.

Am apărut în Forbes – Top 100 Cool Brands 2019 – revista Forbes – trofeele sunt fabricate de noi.

Azi număr prima dată pentru StejarMasiv, la aproape 8 ani de la primul articol publicat, când ajunge într-o relație de parteneriat cu Forbes România.

Parteneri Forbes Cool 100 Brands 2019
da, undeva acolo mic, pe ultimul rând in dreapta scrie StejarMasiv.ro

Ne onorează și ne simțim un pic mai înalți, parcă gândul că acolo în lumea bună numele StejarMasiv.ro ajunge să fie menționat de Forbes ca partener ne face mai încrezători în parcursul pe care l-am ales în online-ul românesc.

Am evitat să facem reclamă produselor noastre, considerând că segmentul PREMIUM de mobilier din lemn masiv de stejar nu poate apărea într-o schemă publicistică. Greu găsesc o reclamă la care să exclam Uau! iar puținele pe care le apreciez se pierd în puhoiul de inepții care ar trebui să crească vânzările unor branduri.

StejarMasiv.ro este și la Conacul Maldăr, la Cramele Davino și la Casa de ceai a Reginei Maria de la Bran.

evenimente Forbes 13 Noiembrie si 26 noiembrie

Am acceptat invitația Forbes România de a participa la evenimentul Top 100 Cool Brands, astfel încât faptul că în momentele în care scriu aceste rânduri se desfășoară evenimentul la care am făcut referire mă face să îmi crească inima de mândrie. Acolo, undeva la București, StejarMasiv a dus o bucată din lemnul românesc ce n-a plecat din țară, să fie parte din bucuria celor premiați.

Forbes Top 100 Cool Brands 2019

Aștept imaginile de la eveniment și vom reveni.

Am revenit – Articol nou

Chapeau Forbes !