Masa pentru crama din Ceptura – sala de degustări vinuri Davino

masa pentru crama Davino masa Renaissance 400×110 – vedere de ansamblu

Masa pentru crama din Ceptura aparținând companiei Davino a fost un proiect unic, discutat direct cu proprietarul brandului. Acesta este direct implicat în procesele ce privesc marca Davino și am aflat cu mândrie că Davino acoperă 10% din piața autohtonă de vinuri. Proiectul s-a încheiat în urmă cu circa 2 luni, masa pentru crama este livrată și după știința mea și instalată în sala de degustări pentru vinuri.

masa pentru crama Davino
masa Renaissance 400×110 – vedere de ansamblu

Săptămâna viitoare voi avea un drum la Buzău și intenționez să merg cu mașina de la Brașov la Buzău pe centura Ploieștiului, ceea ce mă face să trec foarte aproape de locul unde se află masa pentru crama. Intenționez să iau legătura cu cei de acolo, pentru câteva imagini cu masa derivată din modelul Renaissance.

Deja numărăm aproape 10 piese de acest fel, livrate către podgorii, crame sau conace unde pe mesele fabricate de noi se degustă licori produse la noi în țară. Am devenit mai atent cu sticlele de vin pe care le cumpăr și încerc să aleg soiuri românești, să învăț a degusta și a aprecia savoarea, însă sunt un novice, nepriceput din lipsă de practică. Poate vârsta face ca să mă aplec mai des asupra momentelor când, în compania unor prieteni, mă bucur de o dulce uitare în amintiri ce au deja peste două decenii.

Imagini din fabrică – masa pentru crama Davino

Masa Renaissance este o piesă fabricată din lemn de cer, cu fibra rustică, noduri și crăpături ce nu mai lucrează în timp, dar vizibile pe suprafața blatului. La această masa pentru crama am expediat un mostrar de culori prin curier rapid și am finisat produsul cu siguranța alegerii fără greșeală. Fiecare element al blatului este continuu și a avut inițial peste 410 cm lungime. Marginile blatului au bordura dublată, iar capetele înguste sunt dublate în oglindă pe fibră. Scândura a fost selectată riguros, pentru a preveni orice defect de material. Pot spune că a fost nevoie de peste 10 mc de stive de cherestea din care am selectat elementele potrivite pentru acest proiect. Din momentul comenzii ferme am livrat produsul final în 6 săptămâni.

Blatul de la aceasta masa pentru crama s-a decis să ofere un semn distinctiv, de inimioară celor ce se apleacă să-l studieze îndeaproape.

masa pentru crama Davino
inimioara

Blatul de 4 metri lungime are nevoie de susținerea a trei picioare, iar la baza acestora este montată o legătură, ceea ce face ca masa pentru crama să se încadreze în categoria Trestle Table, cele cu ramă de rigidizare a structurii pentru blat. Masa poate găzdui până la 18 locuri, în funcție de dimensiunea scaunelor. Dacă s-ar fi echipat cu modelul de scaun Roxy atunci cred că doar 14 locuri ar fi fost disponibile, însă într-un regim de confort degajat, generos.

masa pentru crama Davino
masa Renaissance 400×110

Pentru conacul Maldăr am livrat primele piese pentru terasă și cramă, apoi au urmat alte proiecte care ne încântă. Nu avem senzația că facem comerț sau producție în România, ci participăm la înfăptuirea unor vise, din partea unor oameni ce pot zbura, cu gândul, spre orice își doresc.

Cu drag, de voie bună!

masa pentru crama Davino
10 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Buna ziua! Ma intereseaza 2mese de 3m lungime si1m latime din lemn masiv pt o crama. Multimesc

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.