Peste câteva săptămâni, mult mai devreme decât și-ar dori unii copii, reincepe scoala! Sunt convinsă că cei mai mulți elevi așteaptă întâlnirea cu colegii, deși trezitul mai devreme de după vacanță va fi o provocare, mai ales pentru părinți. Probabil, elanul de început de an va fi domolit după câteva săptămâni când temele vor ocupa după amieze bune și vor lua din timpul de joacă.

Deși nu ne place tot timpul, copiii reacționează foarte bine la recompense. Sau mai bine zis, mici stimulente. Pentru mine, când eram copil, faptul de a reincepe scoala trecea în primă fază într-un plan secundar, pe primul loc era gândul că-mi cumpăr haine noi, poate alt ghiozdan sau geantă. Mă bucuram și de cărțile noi, practic, de tot ce costa bani. 🙂

reincepe scoala

S-ar putea să îți placă și: Biroul scolar – cum era la școală în banca ta?

Orice nou început are mai multă forță dacă vine cu o schimbare de decor. E destul de greu să îi faci pe copii să se entuziasmeze la gândul că vor avea mai multe teme, dar poate, ei pot fi stimulați puțin cu un nou spațiu de lucru. Vă rog să mă credeți că nu încurajez ”mita”, nici trocul de genul ”serviciu contra serviciu”, dar mă gândesc că până un copil devine destul de matur pentru a înțelege că învățătura îi este de folos, are nevoie de de ajutor.

Și atunci, alegem împreună cu el, un nou birou pentru teme. Există și variantă remodelării celui existent, se poate face chiar un proiect de bricolaj între tată și copil. Am ales câteva imagini pentru dumneavoastră, mai multe surse de inspirație, găsiți aici.

Dacă tot reincepe scoala, să ne amintim de trăirile noastre de când eram elevi și să fim înțelegători cu copiii, dacă se mai plâng din când în când. Succes!

reincepe scoala

reincepe scoala

reincepe scoala

Ai putea să mai citești, cum copiii mei își îngrijesc singuri biroul nefinisat – Birou copii – Birou pentru copii nefinisat cu lac

Este o alegere deșteaptă, lemnul se șlefuiește ușor și este o activitate pe care copiii o adoră. Nu se poate greși nimic, cerneala și creioanele colorate ies sub mânuțele lor ca prin minune, dacă sunt tratate cu șmirghel.