Am descoperit lemnul de maslin ca fibră și i-am apreciat frumusețea, iar pentru cei care au șansa să-l lucreze am toată admirația.

Din lemn de măslin era si ramura de măslin pe care porumbelul o avea în cioc când s-a întors pe arca lui Noe vestind ca după inundațiile din timpul potopului pământul a ieșit din nou la iveală. Măslinul este simbolul păcii dintre Dumnezeu și om, simbolizeaza revenirea la normal, încheierea ostilităților. Solii care tratau pentru pace în antichitate duceau o ramură de măslin în mână. Fructele și uleiul lor sunt apreciate de când existăm pe pământ și ne ridică calitatea vieții îmbunătățindu-ne sănătatea și gustul mâncării.

Mai puțin cunoscut pe la noi este lemnul de maslin ca materie primă pentru fabricarea obiectelor sau a mobilierului. Știm toți cum arată o livadă de măslini și e greu de crezut că din trunchiurile filiforme se poate alege suficient lemn ca să ai ce prelucra. Totuși, lemnul de măslin oferă suficienta materie pentru obiecte mici, fie pentru bucătărie fie decorative, iar cu puțin efort furnirul cu o textură deosebită poate fi folosit în încrustații sau placări pentru tăbliile meselor. Mă bate găndul să mă documentez referitor la lemnul de trandafir, dar până atunci, lemnul de maslin arată o față mai puțin cunoscută.

Roxana prelucreaza lemnul de măslin în obiecte utile mici, cioplind din mână, cu migală, linguri pe care și eu mă bucur să le folosec, de mai bine de câțiva ani, cu același drag.

lemnul de maslin

lemnul de maslin

lemnul de maslin

lemnul de maslin

lemnul de maslin <img src=”https://www.stejarmasiv.ro/wp-content/uploads/2013/02/comoda-de-perete.jpg” alt=”măslin” /> lemnul de maslin lemnul de maslin

lemnul de maslin

lemnul de maslin

lemnul de maslin

lemnul de maslin

Cu drag, de pace, în suflete.