La Mulți Ani nouă, celor ce ne străduim să scriem pe această revistă dedicată lemnului!

Anul 2015 a început deja de câteva zile, iar pentru Stejarmasiv.ro și pentru subsemnatul se apropie de încheiere al treilea an de contribuție în mediul online cu informații, sugestii și propuneri de soluții din lemn sau cu lemn pentru întreaga casă. Am mai scris și în articolul –De ce stejarmasiv.ro și de ce despre lemn– ceea ce înțeleg printr-un blog dedicat lemnului, fie sub forma produselor proprii dar mai ales prin sublinierea prin exeplificare cu produse dintre cele mai diverse pe care nu le producem a avantajelor certe pe care le conferă lemnul masiv, de orice fel ar fi și cu orice întrebuințare.

autorii stejarmasiv.ro
Echipa stejarmasiv.ro

Uneori mi-am permis tonuri critice, alte ori glumețe, depinzând de starea mea de spirit. Mi-am dorit să rămân nepărtinitor, apolitic (deși mi-e greu) și cât mai mult obiectiv, încercând să surprind lemnul în cât mai multe ipostaze. Paginile acestui blog conțin și foarte multe contribuții ale altor co-autori, dintre care Irina a fost cea mai longevivă, urmată de Diana și Edina, alături de Virgil, pe care l-ați citit în ultima parte a anului 2014. Avem deschiderea pentru a prezenta în paginile revistei pe toți cei care cu mâna lor au realizat un obiect cu lemn, oricât de neînsemnat ar fi. Știm cu toții, cei ce scriem și cei ce citesc, că a face ceva cu propriile mâini este pasul spre a ne eleva într-un om mai bun. Cei ce nu produc nimic, cei ce nu găsesc timp să lucreze efectiv, fizic, nu ne pot înțelege și nu se numără printre cei ce iubesc lemnul. Lemnul oferă fiecăruia șansa de a face ceva, chiar dacă ai cioplit cu un briceag o praștie sau un arc, chiar dacă doar ai ascuțit un băț pe care l-ai înfipt într-un ghiveci lângă o plantă.

Avem planuri să ne transformăm, să devenim mai buni și mai conciși, să separăm articolele generale, informative, de produsele ce pot fi comandate, să unim și să conectăm pe cei ce vor ceva din lemn cu cei ce pot face ceva din lemn, de la mici obiecte artizanale la construcții de lemn. Personal aș vrea să fac prin segmentul reprezentat de industria lemnului, la modul absolut general, o emblemă a acestei țări, prin care să arătăm ce ne place, ce știm și putem face și modul nostru de a înțelege designul, arta, producția, utilitatea. Estetic sau practic, mi-e tot una, ambele aspecte încălzesc părți componente ale sufletului fiecăruia dintre noi.

Am selectat mai jos câteva articole care îi definesc pe cei ce au contribuit la conținutul acestui blog, ca un fel de retrospectiva  anului ce a trecut.

Irina –Fascinatia steampunk – Joben Bistro!

Diana –Dressingul, un mod frumos si eficient de depozitare a articolelor vestimentare

Edina –Mr. Crăciun is comin’ (da’ de unde!?)

Virgil –CUM AM CONSTRUIT UN GAZEBO – partea a III-a plus primele două părti

și cu voia dumneavostră, eu, Călin – 13 sugestii și ponturi pentru achiziția de mobilă vintage sau Masa pliantă cu picioarele spiralate

Va multumim ca ne-ați citit și sperăm să ne citiți mai departe tot anul 2015.

La Multi Ani, sănătoși, frumoși și veseli !!!

Update 2018 – Avem și ștanță – Stanta – adică ștanță pentru ars sigle direct pe lemnul masiv de stejar