Imprimarea pe lemn – tehnică rudimentară pentru aspect vintage

transfer imagine printata pe lemn imprimarea pe lemn

Dacă vorbim despre imprimarea pe lemn ca o tehnică ieftină, cu siguranță nu avem pretenția la un nivel de calitate ridicat. Nu mă refer la partea color, ci la imprimarea pe lemn cu negru, o metodă ce poate contribui la tenta vintage a unor piese formate din panouri.

Am rămas surprins de aprecierea lăzilor vechi, sau de tip vechi, chiar dacă sunt fabricate recent și am scris despre mobilierul produs cu acest tip de lăzi din lemn. Podgoriile sunt și azi, cele cu ștaif și care țin la gulerul scrobit, cele care folosesc lăzi de lemn, imprimate cu logo-ul companiei, pentru a-și întregi imaginea cu trimiterea explicită la vremuri de demult.

hartie de frigider

Obiectele de mobilier auxiliare, care par făcute din bucăți recuperate de lemn vechi, pot fi ridicate ca apreciere prin aplicarea unui imprimeu pe lemn, intenționat semi-șters, ca și cum lemnul ar avea o patină autentică și ar fost produs acum mult timp. Valorile tradiționale, vechi sunt percepute fără tăgadă ca nepieritoare și declararea afinității pentru produse ce par vechi este o modalitate de exprimare a unei personalități.

Am găsit pe un blog american descrierea completă a procedeului simplu ce duce la imprimarea pe lemn a unor imagini sau texte folosind o imprimantă cu cerneală și hartie de frigider. Noi nu avem corespondent și se pare că doar hărtia cerată a ajuns în utilizarea curentă, deși și aceasta destul de rar. Hărtia de frigider este o foaie cu o față acoperită de plastic, pentru a proteja alimentele de uscăciunea frigului. Este bine de știut că atunci când e întuneric, lumina se găsește doar în frigider, cineva a închis-o acolo.

imprimarea pe lemn

Aceste folii, dar la fel de bine și hărtia cerată pot servi ca suport pentru imprimarea pe lemn. Imaginea trebuie printată doar pe partea non-aderentă a foliei și un detaliu important este că imaginea trebuie răsturnată, ca un negativ. Trebuie ca imaginea corectă să fie văzută bine doar privind dinspre partea neprintată, la lumină. Aplicarea pe lemnul șlefuit se face simplu, folosind un călcător, și transferul termic spre lemn este gata.

Sunt multe precauții recomandate de Kammy’s Korner – nu folosiți astfel de hârtie în imprimante laser și nu atingeți talpa călcătorului de partea cu folie plasticată a hărtiei de frigider. Ambele instrucțiuni sunt retarded proof, dar cum orice instrucțiuni e bine să fie cât mai explicit prezentate, ne-am conformat.

imprimarea pe lemn

Protejarea imaginii proaspăt transferate se poate face cu un strat de lac și rezultatul este impresionant, având în vedere efortul depus. Cred că mai mult decât imprimarea pe lemn aici contează calitățile de grafician și skill-urile de prelucrare a imaginilor pe calculator. Partea de tâmplărie apare doar la construcția suportului sau la partea de renovare. Mă și gândesc să îi arăt Simonei, de la Cerdacul cu Lavandă acest procedeu, ea este specialistă la redat viață pieselor de mobilier vechi.

imprimarea pe lemn

Cu puțină străduință mobila de la Cerdacul cu Lavandă ar putea arăta ca și cum locul e vechi de zeci de ani și restaurat recent. Anul ăsta au avut parte de schimbări majore, abia aștept să-i vizitez din nou.

Sper să vă fie bună informația de aici, n-am inventat-o eu sau cineva anume, drept urmare am dorit să răspândesc informația.

Siglele de producător se imprimă altfel, cu ștanța – Stanta – adică ștanță pentru ars sigle direct pe lemnul masiv de stejar

imprimarea pe lemn
4 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

1 comentariu Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Interesante articolele! La multi ani cu sanatate si bucurii alaturi de cei dragi!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.