Plătesc taxe și impozitele datorate statului de când mă știu, la timp și neîntrerupt.

Caz real – personal

Acum mulți ani am trăit o nedreptate cruntă, cauzată de sistemul pe care îl finanțez din 2001 cu contribuții sub toate denumirile posibile, ca persoană fizică sau juridică. Contabila de la acea vreme a raportat într-o lună exact suma de TVA de recuperat din luna precedentă, însă cu – (minus) în formularele depuse la Fisc. O lună am figurat cu datorii pe firmă, după o serie de investiții făcute atunci și statul a pretins dobânzi pentru suma neachitată. Contabila a cerut și depus documente dovedind eroarea, care a fost remediată, însă nu s-a șters datoria și la impozitele plătite în luna următoare a trebuit să achit 8 milioane de lei ( banii vechi ), penalități, pentru această greșeală.

Contabila nu și-a asumat pierderea, asta e, însă nedreptatea funcționării sistemului m-a umplut de obidă. Statul a primit atunci bani nemeritați, din cauza fricii de controale care să scornească alte pretenții bănești, sub formă de amenzi, deși eram un tânăr întreprinzător care se străduia să încropească o afacere.

Zilele trecute citeam despre Ciorbea, acel lider de sindicat convertit din oaie în lup și pus paznic la oi, cum a beneficiat de amnistia fiscală și i-au fost șterse datorii din impozitele neplătite timp de 10 ani. Timp în care a fost Avocatul Poporului. Nu supărare e asta, ci obidă, sper să înțelegeți termenul în clar. Aici e definiția din Dexonline.

OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie.

E duminică azi, și-mi permit să mai derapez de la subiectul lemn, despre care scriem aici de aproape 8 ani. Am avut în ultima vreme mai multe discuții cu diverși oameni, care-și câștigă pîine ba la stat, ba în privat. 2 jandarmi mi-au fost companioni la o discuție aprinsă, despre impozitele plătite de privați și bugetari și nu cădeam de acord că partea lor de contribuții se plătește tot din banii primiți de la buget. Un altul, care lucra pe un buldoexcavator mi-a mărturisit că nu achită statului nimic, toate proprietățile lui sunt pe terți și refuză să achite vreo taxă sau impozitele, convins că n-au ce să îi ia, nici caii de la bicicletă.

impozitele

Sursa imaginii

Când vezi lista de la ANAF cu datornici, de 34.241 de poziții, cu sume colosale, dintre care multe sunt entități în care statul este partener parcă îți cresc urechi de măgar când te uiți în oglindă.

Am dus unui prieten câteva sandvich-uri după 5 ore de așteptat la UPU la Spitalul Județean MM, pentru că înaintea lui intrau cei aduși cu ambulanțele. Am simțit iar obidă privind ambulanțele care descărcau 2-3 bețivi sau cazuri sociale la câte un vârstnic cu probleme reale, în timp ce pilele sunau și erau preluate direct de cunoștințele din ”interior”. A intrat și el, după 8 ore de așteptare, ca omul, la rând. Și eu plătesc impozitele pentru funcționarea sănătății …

Când pomenesc că mi-aș dori eliminarea ajutoarelor sociale, stabilirea unui venit minim neimpozabil, ca nemții dupa WWII, evaluarea la sange a dosarelor de pensii speciale sau de boală, restructurarea personalului administrației publice, cu alți prieteni antreprenori, realizaz că vorbim utopii, non-sensuri. Sunt 1,3 milioane de români care n-au lucrat cu forme legale niciodată, sunt 4-5 milioane plecați peste hotare, 5 milioane de pensionari, 4 milioane sub 18 ani, 1,2 milioane de bugetari susținuți de impozitele plătite de 3,1 milioane de salariați la privat.

Că statul nu mai deține nici o firmă cu adevărat profitabilă, mare, pentru că și le-a vândut pe toate. Și atunci de unde să jupoaie bani?

În curând ne cer votul, cu promisiuni de amăgire. Toate partidele vechi sunt o apă și-un pământ, cele noi … Domnul cu mila.

De aia simt obidă, încă un pic, doar un pic mai e până se umple paharul de tot.

Scriam despre fericire acum o vreme, e timpul să recitesc, poate mi se schimbă starea de spirit.