Timpul fuge de noi în aceste vremuri tulburi și ocazia de a ne retrage în colțul de lectură este un răsfăț greu de procurat. Cartea cere ore de uitare și detașare de tot ce te înconjoară. Analizând parcursul unei zile pare că vorbesc nonsens-uri când mă gândesc la amenajarea specială a unui pat confortabil așezat chiar lângă fereastră, pentru lumină naturală din plin și rafturi de cărți împrejur.

colțul de lectură

Colțul meu de lectură este format azi din 2 scaune cu brațe, țapițate și o masă joasă. Alocarea unui spațiu pentru lectură, construit și mobilat în mod specific pare greu de luat în considerare dacă ne raportăm strict la timpul pe care îl vom dedica lecturii. Pare o investiție dedicată unui timp de care nu dispunem, dar sper să reconsiderați lectura pe viitor. Distanțarea fizică nu ar trebui să devină însingurare, lumea cărților și a ideilor publicate prin scris este vastă și extrem de importantă pe plan educativ.

colțul cu povești

Aud tot mai des că nu e timp, zilele par mai scurte și nu reușim să parcurgem sarcinile zilnice. Alergătura dintre 2 nopți cu somn pe fugă trebuie să includă 2-3 mese, dusul copiilor la școală sau activități, aprovizionare, gătit, curățenie și spălat haine și toate astea strecurate înainte sau după orele de birou.

S-ar putea ca ”vacanța” de coronavirus cum o denumesc copiii mei să fie momentul de redefinire a activităților zilnice. Starea de urgență ne-a blocat în casă, copiii s-au jucat mult prea mult pe tablete sau calculatoare și ne-am amintit de cărți.

Strategia mea de a duce băiatul cel mare în colțul de lectură a avut 3 pași. Filmul Assassin’s Creed l-a captivat, jocul i-a luat câteva săptămâni din începutul verii și acum număr aproape 2 luni de lectură a cărților inspirate de acest joc. Așa am reușit să-l duc în zona unde cartea ”l-a prins”. A înțeles cu adevărat de ce spuneam că textul tipărit e mai bun decât filmul, iar jocul i se pare acum searbăd. Discutăm de multe ori despre frânturi de istorie.

cartile

Vrea să știe cum era Spania pe vremea Inchiziției, de ce lupta cu spade are anumite particularități, unde sunt situate geografic anumite denumiri din carte … Pare ușor să îmbogățesc cultura generală când există interes, ajung de multe ori și eu în colțul de lectură ca să mă documentez. A trebuit odată să opresc mașina și să caut pe smartphone răspunsul la o întrebare despre familia De Medici și Papă.

M-am apucat și eu de citit aceleași cărți … și mi-e foame de lectură, din nou. Au fost seri în care familia mergea la culcare și rămâneam cu Tudor la citit, fiecare cu cartea lui … Apăreau întrebări foarte faine – ”Tati, ai ajuns la asediul cetății? Ce-i aia muschetă?”

Ce părere aveți despre imaginea asta?

Tudor citeste la livada
Tudor citeste la livada

 

Mai urmează 2 prunci pe acest drum, trebuie să rafinez momentul lecturii, casa pe care ne dorim să o construim trebuie să includă neapărat un reading nook – colțul de lectură. Nook se traduce ca ungher, colț, alcov, nișă … un loc ferit, izolat și confortabil, unde cititorul să poată să se abandoneze cărții. Trag nădejde că voi reuși la fel și cu ei, însă am învățat că copiii nu fac ce le spui ci ceea ce te văd că faci. Smartphone-ul meu e pentru vorbit, citesc doar ocazional emailuri sau fac poze în fabrică, dar evit să-l folosesc continuu în mod deliberat.

Ideile de mai jos se aplică caselor, nu apartamentelor, le salvez aici ca sursă de inspirație. Lemnul masiv joacă un rol important, să nu vă gândiți la MDF sau PAL, că nu e la fel.

Sunt idei preluate din străinătate, de aceea am menționat mai sus și denumirea în engleză, poate găsiți inspirație pe Pinterest sau oriunde citiți. N-am întâlnit nicăieri în România o astfel de zonă într-o casă.

Dacă aveți acasă colțul de lectură la o casă din România și vreți să îmi trimiteți o imagine, promit să o public.

Catalog mobila lemn masiv mese scaune stejar