Mă întreb oare cum arată omul care conștientizează luxul ca fiind o stare de fapt care îl înconjoară? Dacă ești născut într-o familie cu sânge albastru sau albăstrit din combinația cu verdele bancnotelor poate simți că luxul este o stare de normalitate perpetuă. Ajungi să constați cu stupoare diferențe doar atunci când ieși afară din habitatul construit de familie și experimentezi condițiile de viață ale altora, deși este foarte posibil să nu se întâmple asta foarte frecvent, din cauză că cei care te înconjoară sunt la același nivel cu tine.

Acum haideți să ieșim din zona celor cu dare de mână, și să înțelegem ce înseamnă luxul ”affordable”, adică cel pe care ni-l permitem. Cred că avem de a face cu o problemă a sistemului de valori, materiale de această dată, nu vreau să comentez partea de intelect sau moralitate. Ceea ce acum câteva decenii ceea ce însemna doar apanajul celor înstăriți este azi disponibil și celor mai modești, sub forme foarte asemănătoare, însă la prețuri derizorii. Calitatea este un atribut greu perceptibil devreme ce totul arată cam la fel. Ce este sub poleială sau la baza unor produse presupuse de calitate este prea puțin important, tot ce contează este să arate pe dinafară cam așa cum arată în revistă.

luxul vs simplitate
Viata la tară sau un resort de lux? Ce preferati prntru vacante?

Comerțul mondial a ajuns să acapareze piețe vaste și a trebuit să se adapteze și să coboare ștacheta la nivele foarte scăzute față de momentul de start. Dacă anterior hainele de firmă, care mi se par un exemplu ușor de înțeles, erau disponibile doar celor înstăriți, acum s-a ajuns la o universabilitate a oricărei colecții fiind disponibile produse pentru toate buzunarele. Ne-am uitat la filme și vedeam acolo locații, aranjamente interioare, produse exclusiviste și preparate culinare la care nu ne imaginam vreodată că am putea avea acces. Cred că palat cum are regina Marii Britanii nu prea poți să deții, că asta vine la pachet cu o istorie și cu un statut, însă stiu recent pe cineva care a vândut o fabrică și și-a luat un castel în Franța, chit că anterior anilor 90 era un lucrător comercial într-un oraș provincial. Exemplul cu scrumierele din avioane și trenuri și cu imaginile cu trabuce fumate în filmele cu Clark Gable reînvie timpuri în care acest viciu era considerat o trăsătură distinctă, de clasă și emana eleganță. Azi este înfierat și taxat excesiv, fiind considerat dăunător sănătății. Eu cred că totul se rezumă la bani.

Luxul și nivelul ridicat de trai este ceea ce omul este educat și impulsionat zi de zi să accepte, să considere de admirat și de dorit, și evident să cumpere. Trăim vremuri în care oameni modești au căzi de baie cu hidromasaj, frecventeză locații AI la hoteluri de 5 stele și își cumpără mașini pe credit mult peste puterea lor financiară reală. Cu o fracție din prețul plătit de burghezia interbelică pentru a avea acces la lux, anii secolului XXI au adus la vârful degetelor pentru orice muritor de rând, mai procopsit sau nu stări, obiecte și destinații ce ar fi părut de neimaginat a fi accesibile de bunicul meu.

Astfel încât ajungem la un paradox, căci clasa superioară a oamenilor ce dețin valori și au construit imaginea luxului așa cum o percepem azi, a ajuns să se dezică de acele presupuse valori și să își îndrepte atenția spre zonele tradiționale ale esteticii, provenite din simplitate, modestie și lipsa confortului, căutând și apreciind tocmai ceea ce clasa inferioară financiar a lepădat și la care vrea să renunțe, pentru a accede la ”nivelele de trai ridicate”. Dacă țăranul va pleca de la sat, de la alimentele naturale și casa de lemn către oraș, unde este baie și apă caldă și asfalt, cel înstărit va veni în locul lui, să se bucure de naturalul și simplitatea vieții rustice, lipsită de confort ocțidental. Primul va dori mancare de restaurant, film și călătorii în locații exotice, cu servicii incluse, iar cel de-al doilea va dori alimente de bază, nepoluate, mișcare în aer liber și chiar să muncească fizic pentru a se deconecta și relaxa.

luxul comparat cu naturalul
lemn natural vs furnir lucios

Văd această tendință și în mobilier. Tot scriu de-o vreme încoace despre rustic-industrial și este tendința care predomină sub denumirea de lux. Luxul astăzi înseamnă să-ți permiți să achiziționezi ceva manufacturat, lemn masiv, țesătură de la război de țesut, alimente neprocesate. În schimb supermarketurile abundă de produse procesate, la prețuri infime. Jumările costă 120 de lei kg în supermarket, iar cotletul fără os 16 lei. Avem în România un tezaur neșlefuit pe care suntem dispuși să-l risipim cu condiția de a primi mărgele colorate, ca și incașii de la conchistadori.

Lipsa avansului economic ne-a păstrat nealterată tradiția și valori ce încă predomină din zona rurală pe care alții le-au pierdut și își doresc să le recâștige. Dacă nu pot le vor lua pe ale noastre.

Mircea Baniciu cântă un pamflet, antagonist ca poziție de apreciere, față de scrisul meu, însă extrem de descriptiv.

Sunt îngrijorat de lipsa fermității sistemului de valori, de volatilitatea percepției asupra calității, de naivitatea și prostia pe care deși le vedem și le conștientizăm, le acceptăm și permitem să continue. Efemeritatea imediată este prețuită peste puterea mea de înțelegere în dauna valorilor consacrate. Marjăm la orice ”noutate” și scăpăm pe jos, ușor, din mână, vechituri cu valoare certă.

De aceea vor străinii mobila noastră, din lemn masiv, vor pădurile noastre sălbatice, produsele pământului nefertilizat și oamenii noștri inteligenți, oferindu-ne la schimb poleială pe tablă de fier. Am scris badog inițial, sau pleu, însă e de înțeles doar pentru nordul țării. Pentru că noi înșine arătăm clar că alegem și dorim schimbul.

Oarecum amărât, resemnat dar încă incurabil optimist pentru că sper la o trezire.