Cadă din lemn – produs Xylino – Nicu Ivănescu

Unicatele sunt piesele care vor domina piața produselor exclusive, de top, Premium, unde azi merită să investești timp și efort.

cadă din lemn

De la bărbosul Nicu Ivănescu care guvernează Xylino, din zona Sibiului, avem astăzi imagini cu o cadă de lemn rezultată din bușteanul din care s-a făcut o masă unică.

cadă din lemn
masă dintr-un buștean

Acolo, din spațiul liber de sub masă a rezultat materialul pentru această cadă din lemn. Să ne înțelegem de la bun început, este în același timp un produs exclusivist și o operă de artă. Dacă prezintă interes subiectul și ați săpat online după astfel de piese deosebite nu veți strica tensiometru dacă aflați că prețul trece la scrierea cu 5 cifre, în valută convertibilă de peste Atlantic.

Timpul de utilizare este destul de îndelungat, dar nu se apropie de nemurirea căzilor din fontă sau plastic. O cadă din lemn are nevoie de îngrijire specială, sau mai exact de o atenție în utilizare și păstrare. Ajungem astfel să tratăm mobilierul de baie cu deosebită precauție, căutând ca prin exploatare să nu risipim valoarea investită ca rumegușul lemnului din care este făcută.

Nicu Ivănescu mi-a arătat imaginile cu această cadă din lemn și eu l-am rugat să mă lase să o prezint aici. Nu ai ocazia să vezi foarte des un astfel de produs. De la bun început trebuie admis că implică foarte multă muncă manuală, chiar dacă se lucrează cu unelte. Lemnul are neobrăzata însușire ca pe măsură ce se elimină din volumul inițial, fibra naturală să își schimbe proprietățile și tensiunile din lemn să se manifeste liber, putând duce la dezastru. Doar să ajungi la final cu o astfel de lucrare este un parcurs curajos.

Această cadă din lemn este din lemn de fag, diametru 195/65/60, văd acolo și spalted wood, acoperit cu 4 straturi de rășină epoxidică. Prețul este negociabil … zice meșterul.

Nicu Ivănescu - Xylino

Contactul direct este prin telefon – Nicu Ivănescu sau pe pagina de FB Xylino.

Integral produsă dintr-un buștean nu am mai văzut, ci doar variante de tip bute sau din elemente lipite și frezate cu CNC. Însă asta e cu totul altceva.

Sigur Mr. Ivănescu nu va face serii de astfel de produse, însă de la Xylino poți găsi piese absolut superbe, unicate, pe care nu le poți găsi niciunde altundeva. Așa arată munca lui Nicu Ivănescu – https://fb.watch/b1Zz9d0MTY/

imagine de showroom - cadă din lemn
7 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.