Finisaj pentru blaturi de lemn cu rasina epoxidica

rasina epoxidica masa cu suprafata extra lucioasa

Rezultatul final al aplicării de rasina epoxidica pe un blat de lemn are efectul chihlimbarului pentru insectele capturate. Imortalizează într-o bulă a timpului tot ceea ce acoperă sau înglobează. Partea de suprafată este extrem de dură și lucioasă, asta dacă finisajul a fost realizat în condiții bune.

Pentru mine subiectul e foarte nou, am făcut asocierea cu cei care fac obiecte cu fibra de sticlă ori carbon sau cu cei care acoperă bărcile pentru etanșare cu astfel de pelicule. În schimb nu am văzut până acum efectul asupra unui blat de masă și mă declar extrem de surprins. Dacă toate finisajele pe care le recomandăm au ca final o suprafață mată, așa cum se preferă mai nou, aplicarea rășinii epoxidice este contrarul celei dinainte, rezultă un patinoar adevărat, extrem de dur și lucios.

rasina epoxidica
aplicarea rasinii epoxidice lichide

Din ceea ce am reușit să citesc, nu e chiar o documentare, rasina epoxidică se prepară lichid prin amestec de 2 sau 3 componente și are caracteristici diferite de la producător la producător. Contează capacitatea de autonivelare, timpul de solidificare primara și finală, mătuirea suprafeței, opacitatea stratului final, care ar fi bine să tindă spre 0 … Cam astea mi le amintesc și sunt doar o parte, dar pentru cei interesați sau care cunosc mai multe, mi-aș dori să deschid un subiect de dezbătut sau de contribuit cu păreri proprii.

Update 2018 – exista oferte de finisaje care se schimbă în prezența luminii negre – Finisaj fotoluminiscent pentru lemn – marca RoHol – Austria

Cred că este aplicabil pentru domeniul HORECA, unde durabilitatea aspectului în condiții de trafic intens este foarte apreciată. Sau pentru mobilierul rustic, care are imperfecțiunile extrem de evidente, dar se dorește o suprafață foarte netedă și ușor de folosit și întreținut. Rasina epoxidica mai are o aplicație pentru înglobarea diverselor obiecte sau imagini în blatul mesei, iar unii meșteri am văzut că au reușit fabricarea unor blaturi integral din rășină cu diverse forme abstracte sau de natură în masa de rășină transparentă.

Mike Warren a produs simplu o varianta cu rasina epoxidica fotoluminiscenta. Citește articolul Masa cu rășină epoxidică fotoluminiscentă

rasina epoxidica
masa cu suprafata extra lucioasa

Tehnica aplicării se reduce empiric la prepararea amestecului de baza de erășină + întăritor, aplicarea uniformă pe o suprafață perfect echilibrată în plan, îndepărtarea bulelor de aer prin trecerea unei flăcări deschise peste suprafața rășinii neîntărite și apoi timpi de uscare conform specificațiilor producătorului. Teoretic e simplu, eu nu am făcut așa ceva, dar dacă ați parcurs acest proces și aveți informații suplimentare, m-aș bucura să le împărtășiți cu noi. Suplimentar am remarcat realizări ale acestui gen de finisaj pe blaturi de mese metalice, chiar ruginite și se merge pe imortalizarea imaginii de sub pelicula de rășină, aici imaginația este nemărginită. În acest articol am preluat câteva imagini relevante, sper eu, pentru a vă face o idee.

Singurii specialiști pe care ii cunoastem sunt cei de la Guideco, au in portofoliu multe piese de design realizate cu rasina epoxidica. Comentariile din acest articol sunt extrem de binevenite și subiectul este unul extrem de dezbătut.

Finisaje cu rasina epoxidica

rasina epoxidica
www.mademandesign.com masa cu blat metalic ruginit finisat cu rasina epoxidica
rasina epoxidica
masa rustica cu banci finisate cu rasina epoxidica
rasina epoxidica
masa metalica ruginita cu rasina
rasina epoxidica
blat din castan finisat cu rasina epoxidica
rasina epoxidica
Blat din castan cu sticla lichida
rasina epoxidica
mese de bar patrate cu un picior

Aspectul final este similar sticlei, atunci când se folosește o formulă de calitate, eu am căutat dar nu am găsit nici o variantă dedicată acestei aplicații în spațiul .ro . Pentru ca se păstrează aspectul estetic al fibrei lemnului, chiar dacă e vorba de lemn rustic, dar se elimină inconvenientul unei suprafețe neuniforme, cred că merită puțintică aplecare acest tip de finisaj. Chiar dacă faci o mizerie îngrozitoare. Plus toxicitatea la aplicare, plus imobilizarea atelierului preț de câteva zile.

rasina epoxidica
Blat de masa cu rasina epoxidica
rasina epoxidica
blat de bar cu rasina epoxidica
rasina epoxidica
blat de bar

Aplicăm politica Be Nice la toate comentariile, adică pretindem și oferim decență în exprimare, evitarea conflictelor în cadrul acestui post și relevanță asupra subiectului.

Cu drag, pricepere si iscusință !

rasina epoxidica
11 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

36 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Sunt interesat și eu de aceasta rășina pentru ca vreau sa îmi amenajez o bucătărie zidita cu uși de stejar și cu blat tot din stejar. mar interesa ce tip de rășina rezista aplicata pe un astfel de blat.
    Mulțumesc anticipat.

    • astept si eu completari ale celor care au folosit rășini și au experiență

      • #3 Comentariu nou

        Incercati la societatea Volacor cu produsul „lac epoxidic 1330” este un bicomponent .
        V-as sugera 2 stiluri de aplicare..cu o racleta de inox/plastic cu care intindeti lacul ( se autoniveleaza dar se si intareste foarte repede ).
        Sa aveti torta de gaz aproape sa scoateti bulele.
        Al doilea mod ar fi cu pistolul de vopsit .
        Faceti citeva incercarcari si comparati.
        Puteti sa dati si 2 miiini daca vreti.
        Catalin

  2. #5 Comentariu nou

    Cu respect,dar am un comentariu ,de la un matriter in fibra de sticla(si experienta in pardoseli sintetice) cu vechime mare,in sensul expuneri dumneavoastra-„finisaj blaturi de lemn” -si anume—lemnul si dupa taiere …ramane „viu”,el lucreaza mult timp,prin contracti periodice ,absoarbe umiditate sau cedeaze umiditate ca sa echilibreze relatia sa cu mediu in care se afla in acel moment,de aceia ar putea lucra in contra timp cu rasina opoxii(in timp va aparea antagonisme serioase,care pot ,fisura ,sau desprinde rasina de pe plat,nu utati si rasina are contracti aproximativ o luna dupa ce este aplicata),poate va bazati pe noroc!!!,,singur suport cat de cat stabil ete betonul.Apropo de bule de aer este solutie speciala care le (consuma,le mananca).Blatul de pe tabla ruginita este ,scuza o gluma (sa nul deplasati de multe ori se va desprinde cu timpul, si, singur),poate daca faceti gauri mi de sgugere ca sa faca priza cu cealalta parte.Cautati pe Yutube blaturi artificiale cu diferite imitati,ca principiu este obligatoriu si necesar,si minim 1,5cm grosime ….etc,daca doriti,alte lamurii sau dialoguri va stau la dispozitie,rasi epoxi este scumpa ,platul la fel,risipa deasemenea.La pardoseli ,ca,titul informativ se foloseste,cam 0,400grae pe metru patrat,numai bine Lucian

    • apreciez parerea dvs si este un fapt benefic ca ati exprimat-o. Subiectul rasini epoxidice este discutat si chiar cititorii sunt interesati de cine poate realiza astfel de finisaje. Deci daca credeti ca puteti oferi astfel de servicii, astept din partea dvs date de contact.

  3. #7 Comentariu nou

    Se poate folosi rasïna epoxidica si pt un blat de marmura ?

    • cu siguranta, am vazut aplicat si pe fier ruginit, pe care teoretic il ingheata. Rasinile sunt de foarte multe tipuri si trebuie verificata compatibilitatea cu materialul per care se aplica.

  4. #9 Comentariu nou

    Sunt la a 2 masa de lemn care nu a iesit,..In prima faza am folosit un vas gradat pt amestecul rasinii si intaritor=GRESIT …cele doua au mase diferite, desi prducatorul spune ca la 100 de unitati de rasina pui 60 unitati intaritor. Cu un cantar electronic a iesit..S-a intarit perfect DAR problema bulelor de aer nu am rezolvat-o desi am amestecat-o, apoi am strecurat-o …si tot nu a iesit…Am pus pe plat un puzzle apoi rasina….Grosimea este de max 5 mm.In schimb data cu trafaletul iese, dar cu vreo insertie de obiecte ceva…cam greu!

  5. #13 Comentariu nou

    Buna ziua
    Pana la urma poate spune cineva care este exact solutia epoxidica folosita pentru articolele de mai sus? Si eventual de unde a achizitionat-o?
    Eu sunt interest de acoperirea unor trepte si contratrepte de lem (fag) pe care am dat deja bait si lac. Vreau sa fac asta din mai multe motive: pentru a proteja scara, pentru a acoperi micile crapaturi si pentru a-I da un aspect asemanator cu ce am vazut in imaginile de mai sus.
    Am cautat la diversi producatori din Romania, insa toti imi ofera diferite tipuri de lac pentru care garanteaza ca aspectul va fi acelasi. Totusi nu vreausa risc…
    Multumesc anticipat

    • #14 Comentariu nou

      sa nu omiteti faptul ca suprafata acoperita cu rasina epoxidica nu are aceeasi rezistenta la zgariere ca si lacul. E posibil sa se matuiasca relativ repede la aplicarea pe trepte, mai ales in locurile ~calcate~ des.

      • #15 Comentariu nou

        Multumesc pentru raspuns
        Din cate am vazut pe internet, rasina este foarte rezistenta.
        Eu ma gandeam ca in felul acesta treptele vor fi mult mai bine protejate.

    • #16 Comentariu nou

      aici nu e problema de material ok.. rasina gasesti dar cu ce lucidezi suprafata? am lucrat 8 ani cu asa ceva eram printre putinii din roma care faceau blaturi de travertin cu rasina colorata si iti spun ca nu este nici pe departe un proces de lucru simplu pare o nimica toata dar materialul destul de scump 1 2 atentie cand amesteci chestia cu flacara sa iasa bulele de aer nush cat e de adevarata eu nu am incercat mestecam cu atentie si turnam cu atentie sa nu se formeze bule de aer in fine treaba nu e simpla pe cat pare apropo rasina se numeste tritone e fabricata de jolly si in italia cred ca se gaseste cea mai buna calitate ..

    • #17 Comentariu nou

      Cauta Izocore3.

  6. #18 Comentariu nou

    eu lucrez cu rasina, daca sunt piese mici se stabilizeaza lemnul, adica se impregneaza cu o rasina speciala cu polimerizare la cald si apoi se completeaza cu rasina epoxy, ambele sunt groaznic de scumpe, pentru un blat de masa se poate folosi un lemn foarte bine uscat si turnat peste el o rasina poliesterica, asta nu e scumpa, problema e ca nu stiu cum se comporta in timp rasina asta, eu oricum am sa incerc sa fac un blat asa, sa vedem rezultatele

  7. #19 Comentariu nou

    Si eu vreau sa torn pe o masa rasina asta, am sunat in Timisoara la o firma care vinde asa ceva si mi-au spus ca s-ar putea sa fie toxica si ca miroase foarte urat si ca mai bine sa incerc cu o rasina naturala. Voi ce stiti despre asta? Nu reusesc sa gasesc proprietatile ei pe net..

  8. #21 Comentariu nou

    cu tot respectul pentru toti mesterii care au scris mai sus,orice rasina este toxica si la utilizare cat si in timp la folosire si nu cred ca este recomandat la un blat de masa de pe care sa mananci cu familia,pentru asta se folosesc uleiuri naturale care doar protejeaza lemnul,nu emana toxicitate si lasa si lemnul sa lucreze,deoareca bine stim ca lemnul lucreaza o viata. de aceea nici lacul nu rezista prea mult pe lemnul masiv !

  9. Buna ziua, sunt reprezentantul unui importator si distribuitor de rasini poliesterice, epoxidice si materiale de ranforsare pt. industria materialelor compozite. Clientii nostri care sunt producatori de blaturi de mese si elemente de mobilier folosesc de aproximativ 12 ani rasina epoxidica transparenta Resoltech WWA, produsa in Franta. Rasina este bicomponenta, iar in stare polimerizata (intarita) are acelasi indice de refractie ca si sticla – nu are aberatii optice, lasand sa se vada fibra lemnoasa (este folosita inclusiv pt. incapsulari biologice ce urmeaza a fi studiate la microscop). Poate fi turnata in strat cu grosimea de pana la 2 cm grosime dintr-o singura transa, sau pana la grosimea de 20 cm, in mai multe transe, fara sa apara plan de separatie intre aceste straturi. La o temperatura de 23 grade Celsius, timpul de aplicare (in care rasina este fluida) este de 10 ore, iar timpul de intarire in strat subtire de 24 ore. Blatul de masa poate fi utilizat/poate veni in contact cu produse alimentare dupa ce a fost tinut la o temp. constanta de 23 grade Celsius o perioada de 14 zile. Rasina se vinde la kit de 1,4 kg (bidon 1 kg rasina + bidon 0,4 kg catalizator). Pt. mai multe detalii – bogdan.braileanu@polydis.ro.
    P.S. rasina si catalizatorul in stare lichida nu sunt toxice la utilizare – daca ar fi fost toxice, atunci ar fi fost interzise comercializarii. Daca sunt ingerate/inghitite (din greseala) se aplica spalaturi stomacale, la fel ca si in cazul ingerarii accidentale de detergent lichid de vase, vopsea lavabila, etc. Rasinile in stare intarita (reactia de polimerizare este incheiata in proportie >95%) sunt inerte din punct de vedere chimic. De aceea mobila poate fi reciclata ca simplu deseu menajer, conform legislatiei protectiei mediului la nivelul intregii Uniuni Europene.
    Ca o informare generala, toate lacurile aplicate in mod traditional de zeci de ani pe mobila, blaturi de mese, etc., sunt dilutii tot de rasini (epoxidice, nitrocelulozice in cazul lacurilor cu uscare la UV, alchidice, etc.). Aceste rasini sunt diluate cu un compus organic volatil (solvent), care se evapora si produce intarirea stratului de lac (in cazul lacurilor monocomponente), sau reactioneaza cu catalizatorul producand polimerizarea/intarirea, in cazul lacurilor bicomponente.

    • #23 Comentariu nou

      Cand lucrati cu rasini trebuie respectate niste masuri de siguranta, inhalarea sau ingerarea accidentala nu este chiar asa de lipsita de pericol: rasina este derivat de bisfenol, intaritorul este epiclorhidrina ( un pic toxica). Deci se lucreaza in spatii ventilate si cu pielea protejata! Produsul polimerizat in afara unor situatii extreme este stabil si inert chimic, daca se respecta proportiile corecte la prelucrare este ok si in contact cu alimentele.

  10. #24 Comentariu nou

    Salut,nu am incercat niciodata sa lucrez cu rasina epoxidica dar as vrea sa incerc si eu un blat de masa i-mi poate recomanda cineva ce fel de rasina ar trebui sa folosec?multumesc o zi buna

    • #25 Comentariu nou

      Pentru început este bine sa încercați cu rășini epoxy transparente de calitate. ATENȚIE la faptul ca rășini le epoxidice pentru aceste aplicații sunt speciale fata de cele obișnuite. Cine este interesat de acest tip de activitate îi stau la dispoziție cu sfaturi.

      • #26 Comentariu nou

        Buna ziua. As dori eu mai multe informatii in domeniu dacă se poate, va rog.
        Cum va pot contacta?

      • #28 Comentariu nou

        multumim pt disponibilitate ,

        dorim cu amabiltateadvs date despre
        -pret /cantitate
        -de la cine se obtine….
        -coloranti transparenti …

        ioan

      • #29 Comentariu nou

        Buna ziua

        Daca sunteti disponibil va roga sa mi trimiteti date de contact pt o eventuala colaborare

      • #30 Comentariu nou

        Buna ziua.Toate bune si frumoase pana la finisare.Am inceput cu smirglu cu granulatie de 240,400,800,1000,1200,1500,2000 si 3000.Nu reusesc sa-i dau claritatea pe care o vreau.Aveti idee ce fel de pasta de polisat i-mi trebuie si de unde o pot procura? Mentionez ca am aparat de polisat.Va multumesc.

  11. #31 Comentariu nou

    Bună ziua , ce cantitate de rășină mi-ar trebui pentru o măsuță rotundă ,diametru 70 cm grosimea stratului de 3 cm ( măsuța este din lemn iar în interior am pus cerculețe din lemn cu grosimea de 3 cm și trebuie să completez golurile rămase cu rășină ) . Mulțumesc anticipat !

  12. #33 Comentariu nou

    Buna ziua
    Am citit cu interes , comentariile ,de asemeni ma intereseaza un furnizor de rasina epoxidica transparenta pentru incapsulare care nu se ingalbeneste si care se poate turna in strat cit mai gros
    Lacuri rezistente la actiuni mecanice
    Rasini poliuretanice

  13. #34 Comentariu nou

    Buna ziua
    Am urmarit comentariile cu interes ,de asemeni ma intereseaza un furnizor de rasina epoxidica transparentarezistenta uv care nu se ingalbeneste
    Si se poate turna in strat cit mai gros

  14. #35 Comentariu nou

    As dori sa fac intr-o camera o pardoseala din diferite esente de lemn. Va rog sa-mi spuneti daca lemnul trebuie sa fie perfect uscat, cam cat de groase trebuie taiate rondelele de lemn si ce fel de rasina trebuie sa folosesc?
    Va multumesc!

  15. #36 Comentariu nou

    Buna ziua.Toate bune si frumoase pana la finisare.Am inceput cu smirglu cu granulatie de 240,400,800,1000,1200,1500,2000 si 3000.Nu reusesc sa-i dau claritatea pe care o vreau.Aveti idee ce fel de pasta de polisat i-mi trebuie si de unde o pot procura? Mentionez ca am aparat de polisat.Va multumesc.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.