Vânzare din stoc – masa Hawat 240×100, blat teșit

Masa Hawat este un prototip care a fost prezent la târguri pentru testarea pieței - vânzare din stoc

vânzare din stoc masa Hawat

Primim cereri des privitor la disponibilitatea de vânzare din stoc și admit că nu am de regulă un răspuns. Cel mai adesea poate fi vorba de piese de mobilă orfane sau de prototipuri, altfel modelele de serie nu ajung să stea în depozit. Comenzile externe din cei doi ani de pandemie au crescut, oamenii imobilizați în propriile locuințe au simțit nevoia de schimbare, redecorare, ridicarea nivelului de confort.

Anul acesta stă sub semnul vitezei, toată lumea se grăbește, răbdarea este o virtute greu pusă la încercare. Chiar dacă guvernanții și televizorul spune că e jale pe tot frontul, vă asigur că nu e chiar așa. Nu cunosc coleg care să lucreze cu lemnul și să fi avut un minut liber din timpul alocat muncii, și ar fi putut vinde ușor și timp din partea alocată familiei că tot s-ar fi plătit.

Revin la ideea de vânzare din stoc, adică a produselor care se pot expedia cu prima mașină disponibilă spre localitatea voastră. Aș putea menționa că urgența de regulă ridică prețul, chiar am trecut prin experiența de a se oferi din start 15 % în plus ca să fie gata în 7 zile.

Dacă e vânzare din stoc atunci nu se mai poate schimba culoarea, nici dimensiunea, iar modelul rămâne cel disponibil. Aș putea spune cu mâna pe inimă că nu dați greș cu nici un model, mesele noastre sunt frumoase în ochii mei, indiferent de soluția tehnică.

Cred că singura diferența majoră stă în modul de susținere a blatului – Picior central sau cu prindere centrală versus 4 picioare pe colțurile blatului.

Am oscilat dacă să creez o fișă de produs sau un articol, dar cred că articolul este cel mai reprezentativ pentru modul nostru de prezentare a produselor pe care le fabricăm.

vânzare din stoc - masa Hawat 240x100
Masa Hawat

Prima piesă disponibilă pentru vânzare din stoc este masa Hawat – blat din cer ( stejar sălbatic) cu dimensiunea de 240×100 cm, grosime de 3 cm pe toată suprafața, cu bordura dublată la 6 cm pe tot perimetru, invers teșit la 45 de grade și cu colțurile rotunjite. Piciorul central este un trapez cu baza mare în jos și lateralele concave, arc de cerc, fixat pe o placă cu grosimea de 1 cm în plin. Aceasta asigură stabilitatea mesei, însă e nevoie de brațe puternice ca să mute întreg ansamblu.

Finisajul lemnului este Bassano Oak, iar metalul negru mat.

vânzare din stoc - masa Hawat 240x100
vânzare din stoc - masa Hawat 240x100

Valoarea mesei de listă este 9191 lei, TVA inclus. Pentru că opțiunile de culoare și finisaj ale suprafeței sunt indisponibile, cine vrea această masă, așa cum se vede în imagini, va achita cu 10 % mai puțin adică – 8271 lei.

Masa este extrem de suplă, permite așezarea scaunelor pe tot perimetru blatului, poate servi ca masă de dining sau masă de conferință pentru 8-10 persoane.

Urmează și alte modele, sper că am început cu o variantă impunătoare, apropiată de vârful de gamă a portofoliului nostru. Acest model nu se regăsește în catalogul online www.mobelamadeus.ro

O seară frumoasă vă doresc!

2 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.