Țărăncile din  Maramureș spălau hainele și țolurile folosind valtoarea în trecut. Mașina de spălat populară era foarte practică și economă. Nu foloseai curent, nu era nevoie de detergent ca să-și facă treaba bine. Are un singur neajuns, nu-i silențioasă. Valtoarea e ca o cuvă așezată pe cursul unei ape repezi de munte. Se folosește viteza apei captate mai sus și dirijate printr-un jgheab de lemn spre cuvă. Cuva are formă tronconică și e confecționată din scânduri de lemn, de stejar cel mai des, cu spațiu între ele ca să se poată scurge apa.

valtoarea

valtoarea

Apa care vine de sus, învârte hainele și elimină mizeria, aruncată mai apoi afară printre scânduri. Totul e natural.

Ziceam că nu e silențioasă, cu toate astea, e foarte relaxantă. Vuietul făcut de apă, dublat de priveliștea muntelui, face experiența spălării tare plăcută.

valtoarea

Eu am stat la bunici printre dealuri, nu aveam râuri repezi. Bunica spăla hainele mai demult cu săpun de casă ori leșie. Le bătea pe scaunul de lăut cu maiul (am căutat poze pe net cu scaunul și maiul dar nu am găsit, am găsit într-un articol de aici scris de Călin). Prima vâltoare am văzut-o la o mătușă sus în Munții Retezat. Eram prin școala generală și am fost surprinsă foc cum de ies hainele curate, fără săpun. Forța apei, mi-a spus mătușa, forța apei!

valtoarea

Coborând de la Cascada Cailor din Borșa, pe drumul către complex, am regăsit vâltoarea de demult. Avea un țol în ea și-n curte o bătrânică gârbovită. Mă întrebam cum face să scoată țolul plin de apă din vâltoare și să-l pună la uscat de una singură. Apa curge mereu prin cuvă, e pregătită de spălat în orice moment. Și mi-a venit în minte că femeia aceea, care-și duce traiul prin acele locuri, e prietena apei și a muntelui. Și chiar dacă mie mi se pare slabă și gârbovită, forța apei e și în ea. Iar ele lucrează împreună!

valtoarea

Transmiteți mai departe vechile povești, e păcat să se aștearnă uitarea peste ele!

Cu drag, de natural și autentic!

valtoarea

valtoarea

valtoarea