Toaca cheamă la rugăciune prin cântecul ei! Citesc o carte despre România de demult, publicată prin 1938 de către Martha Bibescu. Cartea (IZVOR, Țara Sălciilor) ne apropie foarte mult de poveștile bunicilor noștri, de tradiția țărănească, de felul în care îmbinau bătrânii vrăjitoria cu credința. Ne duce la origini, la muncile câmpului, la lucratul lemnului. Îndeletnicirile fetelor sunt asemănate cu cele ale prințeselor, ele mânuiau lâna, fusul și suveica precum Elena din Troia. De sărbători își puneau aur pe veșminte, precum fetele de împărat. Iar la vremea măritișului, în biserică, toate poartă cunună de împărăteasă. Doar cununa ne-a rămas. Cum de ne-am îndepărtat de meștesugurile astea frumoase?

toaca de lemn

Există mai multe legende privind apariția toacei, în aproape toate, Noe a fost cel care a primit porunca să facă o toacă din lemn de trei coți lungime, un cot și jumatate lățime și un ciocan din același lemn. În această toacă, Noe trebuia să bată de trei ori pe zi, dimineața devreme, la prânz și seara, după apusul soarelui. Vestea lumii ceva sau chema animalele în arcă, depinde care legendă alegi să o crezi. După ce creştinismul a devenit o religie recunoscută în Imperiul Roman, în secolul al IV-lea, începutul slujbelor bisericeşti a început să fie anunţat cu ajutorul trâmbiţelor sau al unor clopoţei. În mănăstiri, un monah sau monahie anume desemnat bătea în uşa fiecărui călugăr sau călugăriţă cu un ciocănel de lemn pentru a-i trezi şi/sau pentru a-i chema la rugăciune. Toaca a apărut undeva prin secolul al VI-lea sau mai devreme, clopotele fiind introduse mai târziu, înlocuind bătaia în uşă. [sursa]

Toaca este un obiect liturgic confecționat din lemn, dar putem întâlni și toacă din metal care va fi întotdeauna fixă (tochiță). Toaca din lemn poate să fie mare (fixă) sau mică (mobilă). Toaca mobilă e adesea o scândură lungă de 2-3 m, lată de 20 cm, și este purtată de către călugări sau călugărițe care o țin de mijloc cu mâna stânga, iar cu cea dreapta bat în ea cu un ciocănaș. Toaca mobilă se bate cu o singură mână, toaca fixă se bate cu ambele mâini (fiind susținută).

Construcţia toacelor este un proces dificil, pentru care este nevoie de mâna unor meşteri pricepuţi. Lemnul pentru toacă trebuie să fie al unui copac puternic, fag sau paltin, fără prea multe noduri. Iar făurirea ei se face în taină și cu rugăciune, că așa-și lucrează artiștii lemnul, mulțumindu-i că participă alături de ei în procesul creației.

Cu drag și dor de pace și autentic!