Tâmplăria va fi atinsă ca meserie de acest coronavirus, de efectele sociale induse odată cu scăderea consumului general și de minimizarea achizițiilor de produse ne-esențiale.

Cred că tâmplăria s-a născut din mâinile meșterului și utilajele au evoluat pentru a-i ușura munca. La un moment dat însă utilajele au preluat meseria și oamenii care le-au făcut să funcționeze au ajuns să fie doar manipulatori. Cu cât procesul de design a fost mai bine gândit din birourile de proiectare cu atât mai mult s-a putut standardiza procesul de producție și defalca în etape simple, ne-calificate.

Procesul a durat mult, au trebuit decenii ca să se pună în mișcare o industrie, bazată pe interconectarea unui întreg ansamblu de rotițe indispensabile. Mașinile au dus la producție de volum, pe poarta fabricii au ieșit camioane încărcate cu produse tot mai mult definite ca fiind de serie. Într-un flux de utilaje cu capacitate mare nu se fabrică unicate, ci serii. Tâmplăria a început cu unicate și va continua bazată tot pe unicate, indiferent de crizele economice. Cred că micile ateliere au acum o șansă mare să răspundă unor nevoi punctuale.

tâmplăria în uzine
tâmplăria în fabrici

La vremuri de restriște nu mai poți aprinde lumina în halele mari, să pornești ventilația, să plătești transportul unui număr de oameni să ajungă acolo și să pornească mașinăriile fără să produci serii. Mari sau mici ca număr, tot serii sunt. Cheltuielile de inițializare a producției în volum mare trebuie să fie acoperite prin producerea unui număr minim de produse care se vând cu o anumită valoare. Salariile acestor oameni mai necesita o bună parte din timpul în care ei lucrează. Dacă de la 6:00 la 10:00 lucrează să zicem pentru a acoperi aceste cheltuieli poate putem considera, doar de dragul unui calcul simplu că de la 10:00 la 12:00 lucrează pentru acoperirea altor cheltuieli, amortizare, materiale, consumabile, și poate 2 ore pentru profitul acționarilor, deși e optimist acest calcul. Nu știu fabrici de mobilă cu profit de 25 %.

ateliere mici - tâmplăria

Atelierul unde tâmplăria se face de către 1-2 oameni versatili și calificați este flexibil. Știu caz concret în care atelierul este într-o anexa a casei, deșeurile lemnoase sunt folosite pentru energie termică, iar chiria spațiului nu există. Tâmplarul este universal, știe toți pașii de producție de la prelucrare primară până la finisaj. Dacă are comenzi tâmplărește, dacă nu, se ocupă de treburi personale, lucrează pe lângă casă sau grădinărește. Munca fizică este esența unui om care stăpânește tâmplăria. Versalitatea lui îi oferă ocazia să poată să se adapteze. Prelucrând local de la materia primă ( cherestea) până la produs finit plus montaj, poate răspunde unor cereri diverse. Costurile lui de pornire a producției sunt minime. Acești oameni pot răspunde unei game largi de cereri – mobilier, binale, scări, dulgherie.

ateliere mici - tâmplăria

Bani vor fi și după ce trece această reașezare socială, dar nu va mai fi o cerere constantă pentru produse tipizate, de serie. Așa cred eu, fără nici o susținere argumentată, luați-o ca pe o presimțire. Dacă urmăriți grupurile din FB de tâmplari, veți vedea că sunt mai vii ca niciodată, oamenii aceia nu suferă de plictiseala dacă #stauacasă sau #izolare –  au atâta treabă … Woodworking România!

Va fi nevoie să ne re-evaluăm nevoile reale, să sortăm prioritizând direcțiile în care ne cheltuim banii. Să evităm îndatorarea și să trecem peste această perioadă nefastă cu cât mai puține găuri în acoperiș. Vom cumpăra bunuri cu durată lungă de utilizare, vom genera mai puține deșeuri și vom pricepe că planeta asta se poate scutura de o specie care îi dăunează, fără să se știe că am existat măcar peste câteva milioane de ani.

Nu se mai poate plânge nimeni că nu are timp, acum viața s-a oprit pentru o perioadă de reset, avem timp să ne vorbim nouă înșine, să ne ocupăm de familii, de perspectivele de viitor, de toate acele task-uri pe care n-aveam când să le facem în iureșul alergăturii după bani.

Cred ca vremurile care vin ne vor obliga pe toți să devenim buni la ceva, să facem din priceperea noastră un business și să ne axăm pe hrană, apă și energie. Vom alege produse durabile, de calitate, cât mai puțin toxice, sau chiar deloc. Pentru îmbrăcat, locuit, trăit. Pentru alimentație cu atât mai mult.

Modelul meu de viață include tâmplăria, greu s-ar putea să nu o facă, dar și principii simple și reîntoarcerea la valori de bază. Realizez tot mai mult că în fapt ne trebuie puține, pentru a trăi cu adevărat. Realizez că consumând orice produs livrat de o industrie – alimentară, media, de consum, etc, trăim de fapt pentru a perpetua sisteme puse de alții în funcțiune.

Am ajuns să-mi pun întrebări despre ce e viața cu adevătat și din ce ar trebui să fie compus programul unei zile ca să simți că viața pe care o trăiești îți aparține. Păstrăm legătura cu oameni de la distanță, prin metode de comunicare artificale, dar uităm să-i vorbim celui ce stă cu noi la masă, celui alături de care lucrăm.

Tâmplăria leagă oameni, meșteritul împreună, la indiferent ce domeniu de specialitate conferă satisfacție și îndestulare sufletească. Trupul trebuie hrănit doar atât cât are nevoie să funcționeze, nu trebuie burdușit cu tot ce ne permitem să cumpărăm.

Nu vreau să devin filozof, zicea un prieten că vremea ce vine le va aparține … Prefer bula mea, restrânsă, fericită …