Războiul acesta va justifica multe

războiul

Războiul acesta este primul din acest secol și primul pe care îl trăiește generația mea.

Din câte știu, gazul încă curge pe conductă, iar deciziile Europei despre ceea ce urmează să facă ca reacție la acțiunea Rusiei se iau la căldura oferită de gazul rusesc, folosind produse fabricate în vestul Europei cu materie primă rusească.

Este cu siguranță o situație de criză umanitară în Ukraina, am rude care trăiesc acolo, doar că mai ferite de invazia trupelor militare, fiind chiar pe malul drept al Tisei, dincolo de Sighetu Marmației.

Mai departe decât întreaga situație a țării vecine mă gândesc ca cetățean simplu al României că întreaga Europă va suferi modificări de raportare la valori, atât morale cât și materiale. Războiul va justifica multe, creșteri de prețuri în primă instanță, dar vor urma decizii politice, schimburi de poziționări între națiunile Europei, ruperi și legări de alianțe neașteptate.

Deciziile politice vor avea alte argumente, multor politicieni le convine de minune criza generată de Rusia, cu care sigur că nu sunt de acord, însă au mintea suficient de abilă să vadă și oportunități.

Acum se observă că acțiunile sau inacțiunile unor decidenți europeni au contribuit la declanșarea războiului, chiar dacă pe parcursul de până acum au existat analize sau observații care făceau diverse conexiuni.

războiul militar sau economic?

Dacă până acum măsuri nepopulare trebuiau justificate în fața cetățenilor Europei, cred că este momentul perfect pentru incompetenți să își facă de cap, să fie deturnată atenția de la nereguli, sub umbrela deturnării atenției generale și preocuparea generală asupra Ukrainei, pentru o perioadă lungă.

Urmează finalizarea campaniei militare, într-un fel necunoscut populației de rând, dar cu siguranță prevăzut de analiști care au furnizat rapoarte și scenarii, la nivel de stat. Urmează stabilirea vecinătății cu Rusia, ori cu o Ukraină sub dominație rusească, urmează discuții, întâlniri … poate alte furtuni în Asia, oamenii vor avea material de urmărit.

Între timp, în biroul central …

Rusia va fi ținta unor sancțiuni, doar de ordin economic, însă sunt de părere că prin ocuparea unui teritoriu vast, cu resurse extrem de valoroase cum are Ukraina, se va compensa repede pierderea financiară generală. Nu a ținut nimeni socoteală cât s-a stors din România prin sovromuri, ce ne face să credem că nu la fel va fi în Ukraina?

Omul simplu va trebui să iși vadă de viață, dar politicul tuturor va avea o scuză și o justificare foarte convenabilă, din pricina războiului, chiar dacă nu participă direct.

Văd la televizor în România poziții de declarații din partea tuturor oficialilor locali sau internaționali după șablon, însă mai departe de criza Ukrainei direct și a poporului ukrainean care suferă azi, cum se va repercuta totul la nivelul țării noastre de exemplu?

Apar multe întrebări, eu de exemplu lucrez în domeniul lemnului, vom mai cumpăra lemn din țara vecină sau din Rusia? Dacă da, cum? Dacă nu, de unde? Schimburile comerciale cu Ukraina și Rusia sunt defavorabile României, de unde cumpărăm ce luam de acolo, unde mai vând firmele românești ceea ce exportam înainte ca războiul să înceapă?
Apar ajutoare de stat pentru agricultură? Se plantează mai multe câmpuri? Se redeschid mine? Se mai forează în Marea Neagră după gaz sau pornim exploatări de materii prime ce le cumpăram? Firmele care intermediau ce vor face?

Cine din România are de pierdut din acest război și cine va avea enorm de câștigat?

Vom avea noi valori la produsele de bază, ce recomandă autoritățile poporului să facă, ca să nu le fie greu? Ne vom îndatora altora, ne vom folosi mai bine resursele proprii?

Am doar întrebări, multe, prea multe și media este axată doar pe ceea ce se vede, nu pe ceea ce urmează să fie.

Mă uit pe fereastră și pare că e normalitate, copiii sunt la școală, am de făcut cumpărături pentru aprovizionarea de weekend. Nu pot totuși să nu mă gândesc că peste dealul ce îl văd pe fereastră este Ukraina și acolo cad rachete … puțin mai departe de granița asta, e drept.

Ucraina va câștiga acest război

1 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

6 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Bună ziua.Bine punctat ,Ucraina este o zona vastă cu resurse uriașe. O miza pt occidedent.Putin nu va lăsa averea URSS.pe mâna occidentului.

  2. #2 Comentariu nou

    Felicitări pentru articol, foarte bine punctat.

  3. #3 Comentariu nou

    Smoke & mirrors. In timp ce ne concentra pe Covid și conflicte, inflația ne fura și nouă ideologie se impune

    • ma gandesc ca este doar o distanta mica intre a reusi impunerea unuia sau altuia. Daca ii iese rusului, nu intoarcem la pionieri, sau plecam de aici.

  4. #5 Comentariu nou

    Rusia a vandut anul trecut gaz de 1 miliard /saptamana…ceva mai mult dar am rotunjit ca sa fie mai usor de inteles ; anul asta din cresterea de pret castiga in plus 500 milioane pe saptamana …a. i. razboiul e platit din banii celor care cumpara acest gaz.
    ….mai vand si petrol , nu mai calculez , pentru ca ideea e clara ; daca nu cumparam de la ei , nu i mai finantam .
    azi era sa cumpar benzina de la Luk, era sub 7 ron…dupa ce am intrat , m am razgandit si am luat mai scumpa din alta parte .
    Acum 100 de ani Ukraina decidea ca e mai bine sa atace Polonia , care se lupta cu Rusia sa si apere noua tara ; Polonezii au reusit , Ukrainienii si au pierdut o pentru a 3 a oara ; ii mai tradasera si cu 300 de ani in urma
    cand hatamanul Khmelnitsky (eroul lor national de altfel , un fel de Tudor Vladimirescu) s a gandit ca e de bine sa se inchine tarului rus ….care apoi si a batut joc de ei mai tare decat regele polonez.
    Petru cel Mare a castigat pana la urma toate razboaiele , mai putin cel cu o singura batalie de la Stanilesti (si uita asa turcii ne au scapat de „salvarea ruseasca”) si Cantemir a avut timp sa scrie in liniste 🙂
    O sa vedem daca din istorica sete de libertate a kazacilor de pe Don a mai ramas ceva , sau si au pierdut o tot orbecaind pe Tik Tok.
    Mi e mila de ei , dar au o lunga lista de masacre in care au omorat evrei , polonezi , lituanieni si nu in ultimul rand romani….lista are sute de mii de morti. Ukraina NU a fost niciodata prietenoasa cu vecinii ei , de care acum in treacat spus are mare nevoie.

  5. #6 Comentariu nou

    Felicitări pt articol!
    Gândim la fel….

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.