Știu denumirea de Qual Construction Bois demult, sunt mai bine de zece ani de când am tot trecut pe lângă o casă de la intrarea în Baia Sprie, în partea dinspre Baia Mare, și am văzut denumirea Qual lângă niște căsuțe de lemn mici, de genul foișoarelor, mobilier de grădină … oricum erau din lemn și sunt expuse pe marginea drumului. Odată aveau culoarea lemnului dar timpul le-a înnegrit și acum sunt ca și orice din lemn vechi. Iarba nu creștea printre ele, deci cineva le îngrijea și funcționa în curtea din spate.

Qual Construction Bois

Apoi anul trecut, cu ocazia proiectului de la Casa cu clai – s-a lipit vederea mea de Adrian Cramar și Qual Construction Bois, printre susținătorii fervenți ai proiectului. Am întrebat frumos, respectuos dacă există vreo legătură și mi s-a confirmat că da, însă Adrian este plecat în Belgia și fratele său e cel care găzduiește acum locul unde pe vremuri cei doi frați au lucrat în tâmplărie. Ambii au păstrat direcția, dar Adrian a ales de 30 de ani să se desfășoare în Belgia în Qual Construction Bois. Am vazut și lucrări executate de Luc și sunt foarte apropiate de genul constructiv pe care l-am abordat la Baia Sprie. Deci daca aveți treaba în Baia Sprie, cred că toată lumea îl știe.

Așa lucrează fratele din România.

Despre lucrările din Belgia sunt toate imaginile de mai jos, iar pentru mine, parcurgerea paginii lor este o sursă continuă de inspirație.

Qual Construction Bois
casa din lemn pe lac finisata

Am schimbat câteva povești pe email și chatul de Facebook, este un om conectat și activ online, dar dedicat muncii sale în totalitate. Am admirat imaginile cu șantierele unde a lucrat înconjurat de lemn. Apoi l-am întâlnit, m-a contactat când a ajuns pe acasă și am avut parte de vreo oră de povești prin jurul cabanei de la livada din Baia Sprie. L-am descusut cât am putut și am cerut sfaturi de la un meșter care cu asta se ocupă. Adriana mea a remarcat, după discuția cu el, modul în care a răspuns la întrebările mele, cum timpul petrecut ”afară” l-a schimbat. Noi avem o duritate în exprimare, spunem prea tranșanți și ne-delicați opinii, păreri și critici. Adrian a fost gentil, la o idee de a mea a evitat să-mi critice părerea și s-a exprimat în formularea – ” Mai bine te-ai gândi să eviți … ” . Mda… altă construcție și abordare a relațiilor interumane.

După mulți ani de interacțiune cu oamenii pot spune că ”miros” repede caractere și cei care mi se lipesc de suflet o fac aproape instantaneu, fără introduceri. E din zona de numar de ani cu părinții mei, dar din altă categorie de vârstă. Aspect rebel, zâmbet continuu și firesc, chiar dacă ce l-a adus în România numai de zâmbit nu i-ar fi dat să fie. Sper să vrea și să se întoarcă în zona Baia Sprie, m-aș bucura enorm să fie mai pe aproape. Nu cred că mai caută motive financiare, pare un om împăcat, mulțumit de ceea ce știe, poate și face sau a făcut. Mi-a vorbit de fericire, un alt aspect greu de menționat, oamenii cu un anumit număr de ani vorbesc despre necazuri și probleme de sănătate.

M-a ”certat” că cer voie și nu fac presupunând că oricine poate să-și însușească din Internet ce vrea. E frumos ce lucrează, este o altă filozofie cum construiesc acolo la Qual Construction Bois. Pentru belgieni, verde și eco include lemn brut, soare – adică lumină, pământ, chiar tencuiala din pământ și paie. Mi-a fost foarte ușor să selectez de pe pagina lor de Facebook imagini și să le includ aici ca exemplu a ceea ce lucrează. Aș vrea să fac din această poveste un argument pentru cei ce intenționează sau prelucrează lemnul deja, insa nu stiu cum sa abordeze piata. Se poate trăi oriunde dacă nu te temi să te murdărești pe mâini și ești dispus să muncești. Lemnul și orice pricepere derivată din prelucrarea lui este o sursă constantă și consistentă pentru un venit decent raportat la profesie.

Pentru mine experiența parcurgerii acestui traseu online m-a făcut să mă bucur de oamenii întâlniți, să iau legătura cu alții care s-au aplecat spre lemn și să descopăr o lume unde în mare parte calitatea sufletească este net superioară.

Toate imaginile și filmarea time-lapse din acest articol provin de pe pagina Qual Construction Bois de Facebook si sunt din afara României.

Qual Construction Bois – case din lemn

Dulgherie si faze de lucru

Îmbinare de grinzi în stil japonez

Qual Construction Bois are în componența echipei oameni de toate naționalitățile imaginabile, pe toți îi unește dragul de a lucra cu lemnul. Mi-a povestit Adrian că au și interni, practicieni pe care îi primesc ocazional, iar dacă se dovedesc a fi de calitate vor să-i păstreze în trupa lor. Știu sigur că astfel de meșteri pot lucra oriunde, că și în România deja s-ar găsi suficienți doritori de calitate care să nu evalueze doar financiar munca ci și din prisma durabilității și a parcursului de realizare.

Celor ce nu văd că se schimbă ceva le spun că timpul va aduce și la noi transformări de mentalități, va veni vremea când populismul ieftin și demagogia nu vor mai găsi urechi să îi audă. Cei ce pot produce schimbarea o vor face prin repoziționarea pe alte sisteme de valori. Vrem o țară ca afară, așa că fiecare suntem datori să schimbăm ceva, în interiorul nostru, nu la alții.

Cu drag, de lemn, de OAMENI, de suflete curate.