Inca de pe vremea cind Irina Nistor traducea „sincronizat” filme imi imaginam , vazand asa ceva pe plaja, cum ar fi sa pun mana si sa fac un hamac. Prima problema era intotdeauna referitoare la unde il pun, ca de „innodat” ma socoteam eu ca m-as descurca. Am inceput ca proba cu ceva sfoara din casa, dar am renuntat sa mai sper ca lucratura mea ar putea sustine greutatea unui om.

Senzatia implantata in subconstient si la care face referire memoria cind pomenesc de termenul „HAMAC”, e una de relaxare, abandon catre o lectura buna, soare, plaja. Azi e usor, se gasesc pe piata atatea modele, incat doar sa pui mana pe el si sa-l duci acasa e singurul imbold la care daca raspunzi pozitiv, si te alegi cu o piesa atat de placuta sufletului si atat de putin practica in zona noastra de munte.

Asa ca prefer sa-l las acolo unde l-am vazut de la bun inceput, pe plaja, la soare si sa astept sa ma bucur de senzatia totala de detasare de cite ori merg in concediu.

relaxare

relaxare

relaxare

relaxare

relaxare

relaxare