Proiect studențesc de birou – Jina U

proiect studențesc Jina U

Descrierea acestui proiect studențesc este empirică și doar căutând după numele Jina U în online-ul ăsta mare veți găsi câteva imagini și o prezentare la adresa – https://blog-espritdesign.com/artiste-designer/concept/projet-etudiant-bureau-soundbow-retro-jina-u-26547

proiect studențesc Jina U

Câteva linii explică că este vorba despre un priect studențesc de mobilier cu amplificator pasiv, numele Jina U , locația Koreea și … cam atât. Imaginile apar și pe Pinterest, dar nimic mai mult.

Este excelentă ideea culorii cu care s-a vopsit metalul, schimbând total percepția. Amestecul de lemn cu metal, alb, turcoaz și lemn uleiat dau o imagine de ansamblu foarte delicată, pe care n-ai vede-o când privești metalul sudat și șlefuit. Grilajul ușii de la corpul biroului aduce un tușeu de originalitate, iar pâlnia de rezonanță pentru amplificare pasivă a sunetului unui smartphone, concomitent cu suportul de device sunt nota de actualitate adusă unui proiect de mobilier clasic.

Pentru mine aprecierea merge exact către zona în care se cere studenților să facă ceva practic, cu finalitate, să apară un produs din mâna unui absolvent. Nu cred deloc că este un produs de replicat în serie, de către o fabrică. M-aș bucura dacă alți tineri din zona de 2x de ani s-ar motiva și ar încerca să imagineze în această notă un produs, pentru uz personal, care să ajungă folosit de ei sau de cineva apropiat.

Încântarea de a construi ceva utilizabil, din materii prime prelucrate cu propriile mâini nu poate fi egalată de nici o altă experiență și se așează la fundația personalității fiecărui om. Încrederea că ai reușit să faci ceva utilizabil, pornind de la 0 nu o câștigă nimeni din nici un coaching teoretic.

Am avut și eu un proiect studențesc de diplomă, dar s-a rezumat la un vraf de hârtii dintr-un dosar și acum zace pe undeva fără să fie folositor cuiva. Nota obținută este irelevantă, cred că toți absolvenții sar de 8, iar cei de 10 sunt chiar anoști. Mă rezum la ingineri, să ne înțelegem, nu se aplică celor de la drept.

Am vizitat facultatea căreia i-am urmat cursurile și nu am avut sentimentul că s-a schimbat ceva în clădire. Sper că acolo, prin laboratoare să se lucreze azi, în 2021 la câte un proiect studențesc cu realizare fizică, mai reușit decât cele de acum 25 de ani.

birou cu schelet metalic
7 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.