Nu-i ușor să scrii despre porti maramuresene, mai ales că am crescut admirându-le prin satele din jur și mai e și mândria că oriunde mergi, lumea te întreabă despre ele. E foarte fină linia dintre admirație și mândrie, iar țăranului maramureșean nu i-ar place mândria, că el muncește ca să se smerească.

porti maramuresene

În trecut, privilegiul de a avea în fața casei o poartă maramureșeană aparținea doar nobilimii. Țăranii simpli aveau doar vranița, o poartă din nuiele împletite sau din scânduri, iar portița mică era înlocuită de o treaptă făcută în gard, pirleaz îi spuneau. Regimul politic din perioada comunismului a adus egalitate între nobili și țărani, dându-le acestora din urmă dreptul să-și construiască porti maramuresene la case. Libertatea asta a dus la exagerarea în simbolurile sculptate, pentru ca dacă nu ai avut ceva mult timp, tendința e să abuzezi când ai voie.

Tradițional, poarta era făcută din lemn de stejar, tăiat când era luna plină și adus din pădure într-o zi lucrătoare când nu era post. Ca să aducă noroc casei! Biserica ortodoxă n-a reușit, oricât a predicat, să înlăture din conștientul popular superstițiile. Inițial, poarta avea trei stâlpi. În 1936, Ministerul Culturii organizează o tabără de sculptură – pictură în Maramureș. Atunci, Traian Bilţiu-Dăncuş, inginer, adaugă porții încă doi stâlpi, inventând poarta pe care o recunoaștem noi azi.

porti maramuresene

Spre deosebire de poarta secuiască, poarta maramureșeană trebuie să aibe musai sculptată crucea pe ea. Istoricii spun că și crucea e un simbol precreștin.

Soarele apare foarte des reprezentat pe cruce, fiind simbolul Dumnezeirii. Soarele a fost venerat de primii oameni considerându-l dătător de viață.

Preferata mea e funia, simbolul împletirii binelui cu răul, a vieții cu moartea, a luminii cu întunericul. Yin și yang, principiul universului, e reprezentat prin funie pe poarta maramureșeană.

Ar fi multe de spus și v-am povestit doar o parte. Simbolurile sunt prezente peste tot în viața țăranului român, pe haine, în case, în viața de zi cu zi.

Cu recunoștință pentru frumosul din trecut!

porti maramuresene

porti maramuresene

porti maramuresene

porti maramuresene