Aseara am avut cu un domn o discuție despre o amenajare pentru bucatarie și mi-a rămas în memorie exprimarea lui – ” Soția mea vrea …. nu știe exact ce vrea … dar ar vrea să aleagă, din niște opțiuni, propune-ți-ne ceva și ea să se decidă”. Când ai la dispoziție mai multe variante, poate poți decide mai ușor devreme ce nu cunoști argumente care să te facă să înclini balanța într-un fel sau altul. Este de apreciat când cineva este deschis să asculte. Majoritatea oamenilor când se decid, fie se satură să mai cântărească, fie sunt gata fixați pe o soluție chiar dacă nu le este cea mai potrivită. Mulți copiază șabloane, idei sau adoptă sugestii provenite de la persoane ”de încredere”. Transferul încrederii stă la baza hotărârii de a porni într-o direcție sau alta.

blat din lemn de fag pentru bucatarie (1)

Pentru bucatarie, opțiunile de blat de lucru valabile în acest moment le-aș simplifica ca o alegere între lemn și piatră. Sigur, mai există compozitul, dar mie personal nu mi se justifică argumentul de a folosi un material preparat, similar cu piatra, doar pentru că se poate face chiuveta în corpul blatului. Branduri de renume oferă soluții pentru chiuvete dintre cele mai variate, iar costul compozitului încă nu este la un nivel decent.

Lemnul și piatra pentru bucatarie sunt materiale familiare. Lemnul este cald, piatra durabilă, fie că este vorba despre marmură, granit andezit sau tuf vulcanic. Piatra, cred eu, este mai practică în bucătăriile utilizate frecvent, lemnul este mai prietenos, mai plăcut privirii și în condițiile unei utilizări care să-l ferească de apă în exces sau fierbinte până la arsură, poate fi preferat pentru amenajări interioare ce se focusează pe intimitate. Servirea mesei este un alt spațiu unde lemnul este stăpân incontestabil. Aici este specialitatea noastră, cu mese și scaune.

blat din lemn de fag pentru bucatarie (1)

Colegii de la Dippanels mi-au trimis imaginile uneia dintre ultimele lucrări, care seamănă izbitor ca formă și dimensiuni cu mobila mea de acasă. Bucătăria noastră este la fel pe colț, iar centrala a fost poziționată la fel ca în imaginile primite. Noi am ales să mutăm centrala în colțul imediat următor, am eliberat colțul de blat de bucătărie și am dus plita de gătit până aproape de vinclu blaturilor în formă de L.

Am ales pentru bucatarie ca blatul de piatră să ocupe spațiul de lucru pentru că a avut un cost de 2x cât un blat de MDF melaminat ( în 2013), aproape similar cu cel pe care azi, blatul din lemn de fag, uleiat, îl are la Dippanels. Am cerut recent celor de la pietrărie un cost și un blat similar de piatră este cotat la cca 2800 de lei.

 

Alegând blat de bucatarie Bright ( Fag), clase A/B, dimensiuni – 1500 x 640 cm plus 2400 x 800 cm cu grosime de 38 mm, beneficiarii acestei soluții au achitat 1530 de lei, cu transport gratuit. O placă din MDF melaminat costă azi în jur de 400 de lei, lățimea este standard 60 cm, la o lungime de 410 cm.

Blat pentru bucatarie MDF bardolinoAlegerea mi se pare simplă pentru că interiorul unui blat de MDF spune tot despre costul acesta redus la cei 2,46 mp. Însă cu singuranță că din decupajele pentru plită și chiuvetă nu poți face tocătoare la fel cum s-a făcut din fag. Costul nu ajunge la valoarea pietrei nici dacă dimensiunile sunt mai mari și esența de lemn este stejar, citește Blat de bucatarie din lemn masiv de stejar de 40 mm grosime

Accesând link-ul spre blaturi poți să vezi detalii constructive și de preț pentru toate esențele de lemn masiv autentic disponibile.

Ordinea costurilor este evidentă – MDF – Lemn masiv autohton – Piatră – Compozit. Dacă ar fi să aleg din postura necunoscătorului, ca și doamna din primul paragraf, cred că ar conta naturalețea materialului, condițiile financiare și opțiunile de finisaj dorite. Pentru blaturi albastre, roșii sau cu aspect de aluminiu, MDF-ul face toți banii și este o alegere firească. Lemnului și pietrei nu-i poți comanda să fie altfel decât naturale, pentru bucatarie.

Noi nu facem astfel de produse, putem oferi soluții de mobilare doar dacă ne îndepărtăm de zona de gătit, de aceea îi promovăm pe colegii de la Dippanels deschis. Ani la rândul am primit solicitari pe care le-am refuzat închizând astfel o cerere care dorea o soluție. Avem acum ocazia de a redirecționa cererile către un producător român. Este totodată și cel care are flexibilitatea de a răspunde unor cereri personalizate, astfel încât demersul mi se pare startul pentru construcția unei rețele de transfer de încredere reciproc, de completare a nevoilor diferite care țin de amenajarea unor spații, apelând direct la sursa de producție.

Citește cum poți alege inspirat și rapid sa-ți mobilezi bucătăria – Mobila de bucatarie IKEA înnobilată cu blat de frasin de la Dippanels

Trebuie să îți placă să gătești, ca să te implici alegând oale si cratițe, ustensile de bucătărie și alte articole pentru gatit, ca să îți pese de blatul pentru bucatarie care va fi baza tuturor operațiunilor. Nu mai este de mult apanajul exclusiv al doamnelor, bărbații folosesc și șorțul de bucătărie cu un succes real. Cred că bărbații capabili să gătească au cu siguranță capacități complementare multor alte domenii.

S-aveti parte de gătit plăcut, cum vă place, ce vă place!