E duminică, iar duminica pot ieși din tiparul acestei publicații scriind și despre altceva decât despre lemn, așa că scriu despre Octav. Pot pune ”Octav” alături de piesă de teatru ”Steaua fără Nume”, cu Valentin Uritescu, printre puținele opere românești care m-au impresionat cât să merite un loc în memoria mea de lungă durată.  Am trăit emoționat senzația intrării în sala de cinematograf Dacia, din Baia Mare, cu bilete în mână pe lângă o mulțime de oameni care așteptau cu 15 minute înainte de începerea proiecției la o coadă incredibil de lungă să mai prindă un bilet.

Octav la Baia Mare
Octav la Baia Mare

Emoția s-a datorat faptului că nu am mai călcat prin acea sală de cinema de peste 15 ani, deși e posibil să fiu optimist și să fi  fost mai mult. Amintirea anilor când vindeam sticle la alimentara, pentru cei 6 lei care ne permiteau accesul la filmele cu Winnetou, Piedone sau Cireșarii, este prea puternică pentru a fi uitată. Mă bucur că le am acele amintiri, sper să valoreze ceva peste ani, când le voi compara cu deschiderea copiilor mei catre orice, comparat cu închistarea noastră.

Deci, am fost la film, cu Adriana, pentru că Alina ne-a anunțat asta din timp. Alina scrie și aici, dar este promotorul multor evenimente culturale senzaționale pentru mica noastră urbe, Baia Mare.

Octav la Baia Mare
Alina Rad si Marcel Iureș

Nu participâm des la evenimente mondene, însă după ce am intrat în sală și cu mare noroc am găsit 2 scaune libere, am început să salutăm în stânga și-n dreapta pentru că tot orașul era acolo. Pentru Baia Mare, o sala de 700 de locuri plină, cu oameni așezați pe trepte, înseamnă tot orașul.

Filmul Octav

Scor IMDB = 7,2

Doar când îi menționezi pe cei doi actori – Marcel Iureș și Victor Rebengiuc, e suficient ca orice peliculă să capete greutate. Serge Celebidachi semnează regia, iar Alessia Tofan este o apariție senzațională, mai ales în persoană. Povestea este despre bătrânețe și vremea bilanțului cu trecutul, în prezent.

La 84 de ani, Octav redobândește proprietatea familiei, casa părintească, ocazie cu care se reîntâlnește cu Spiridon. Acesta este gardianul peste ani a ceea ce pentru el însuși a reprezentat tot casa părintească, alături de casa celor pentru care familia lui a lucrat demult. Legătura celor doi seamănă mai mult a datorie mai presus de timp și valoare materială.


Este un film apăsător, mai mult trist decât antrenant, surprinzător și impredictibil. Realitatea surprinsă de un Octav cu înfățișarea dirijorului Celebidachi este de actualitate astfel încât audiența vârstnică din sală a primit o lectie de regăsire, deși tinerilor autentic tineri li s-a părut poate irelevant.

Am reținut fraze fantastice – Știi stejarul ăla bătrân? S-a prăpădit !De ce?De singurătateDoar oamenii mor de singurătate, nu copacii.

Povestea stejarului, spusă de mama lui Octav este profundă, fiind intenția de a transmite învățături către copilul ei, din partea unei mame ce urma să moară, suferind de o boală gravă. – Stejarul, pentru că nu putea ajunge la râu să-i spună apei cât de mult o iubește, a încărcat o frunză cu toată dragostea lui și ajutat de Vânt, prietenul lui, a trimis frunza prin aer până la râu că să-i dea de știre despre ce și cât simte.

Octav la Baia Mare
Maecel Iures si Alessia Tofan

Audiența din Baia Mare

Numărul mare de spectatori a fost o încântare, în mod special pentru actori, pentru că la sfârșitul filmului, Marcel Iureș, Serge Celebidachi și Alessia Tofan s-au arătat celor din sală, în carne și oase, fiind întâmpinați cu aplauze reale și călduroase. N-ai în viață șansa asta de multe ori. Vocea lui Marcel Iureș este greu de cuprins, are adâncimea unui ocean și liniștea bunicului meu. Sună ca și a unui om ce ar trebui să fie monument, nu persoană reală. A răspuns întrebărilor din sală cu o istețime și cu o căldură greu de retransmis, de mine, acum când relatez în scris acel sentiment. A avut cuvința să dojenească purtătorul de nume de Edil al Băii Mari pentru frigul din sală. Au vorbit pe rând toți cei prezenți lângă scenă. Nu a plecat aproape nimeni, vreo 10 persoane grăbite, justificat desigur, în rest întreaga audiență a savurat momentul mai ceva ca urmărirea peliculei pe marele ecran.

Păcat de o persoană ce a ajuns la microfon și a vorbit în dodii, însă a fost trecută cu vederea atât de actori cât și de sală. Oamenii le-au mulțumit actorilor, sala a aplaudat, Adriana mea plângea pe înfundate fără să poată grăi. De emoții, cred că dacă i-ar fi adresat Marcel Iureș vreo vorbă s-ar fi topit ca lumânarea.

Sentimentul de final după experiența Octav

Am văzut un film, pe Octav. Frumos, românesc, nu aș spune senzațional, însă superior stilului de cinematografie de până acum. O poveste cu tâlc, replici frumoase, actori consacrați și fetița aceasta proaspătă și nouă, intinerind distribuția. Am văzut apoi în sală 3 protagoniști ai reprezentației la care am asistat. Un Iureș aproape sacralizat, un regizor ce se vede că e trăit în Franța, însă pare întors în țară nu să caute gloria, ci să ne ajute să strălucim cumva și noi, cei ce suntem și ne ține ca ai lui. Alessia a fost ca curcubeul, o prezență vie, zglobie și care emana bucurie. A vorbit atât de entuziastă despre filmări încât chiar am simțit că actul de a face acest film a fost creație pură de bucurie din partea unei echipe.

După toți anii ăștia în care se năruie în jurul nostru totul, vin ei și ne servesc o porție de mândrie națională, la noi, în oraș. L-am văzut pe Iureș în filme de peste Ocean, cum să cred vreodată că va respira el aerul nostru de munte? La București vezioameni și de pe marele și de pe micul ecan la tot pasul, însă nu te vezi cu ei pe stradă în celălalt capăt de țară. Ba te vezi, eu i-am văzut și nu-s trufași deloc. Sunt calzi și s-au emoționat când i-am aplaudat și noi ne-am încălzit în sala rece și ne-am emoționat la rândul nostru.

Octav la Baia Mare
Marcel Iures trifoi cu patru foi

Poate nu vor alege toți oamenii buni să plece, poate mai avem ceva șanse și poate unii buni se vor întoarce și vor mai ajuta să nu moară de tot speranța-n țară. Ei, cei realizați, au strălucirea celor rupți de nevoia de zi cu zi și ne dau din strălucirea lor, când coboară de pe piedestaluri. Dar mai ales, când aleg să nu se urce.

Mă-nclin în fața voastră oameni frumoși, ne-ați inseninat o zi, o seară.

Citește și – Filme în aer liber – construcție din lemn pentru vizionare