Trebuia să scriu un articol despre o masă de ping pong în loc de mobila scumpa, însă cei de la Woolsey Studio nu fac doar mese de ping pong, așa cum am găsit inițial, ci produc piese cu valori greu de ghicit la prima vedere a unor imagini. Pentru cei care cred că prețul sau valoarea sunt ridicate le spun în felul următor – nimeni nu ține pe tarabă ceva ce nu se vinde. Comerțul la valori ridicate este dezideratul tuturor companiilor care produc sau vând ceva. Când ajung să vândă scump, în cazul nostru mobilă, mobila scumpa, atunci volumul este scăzut și calitatea ridicată.

Nu întotdeauna se respectă asta, dar face parte din firescul a 90 % dintre afaceri. Nu cred că vreo doamnă care deține poșetă Hermes poate pune la îndoială calitatea produsului. Cel mult să fie convinsă că indiferent de calitate, nu face puhoiul de bani plătiți. Acolo 90 % din preț este brandul. Să reușești să aduci acest plus de valoare numelui ce te reprezintă este o realizare mult peste excepțional.

Mobila scumpa
8750 USD – masa, fără domnisoare

Sean Woolsey Studio este doar un exemplu, ceva vizibil, ce demonstrează că se poate. Indiferent care e nivelul de trai al americanilor din CA, valorile sunt mari, mobila scumpa și deci clienții pe măsură. Dacă business-ul rezistă înseamnă că se susține, iar asta este reproductibil. Dacă toată viața un meșter tâmplar și-a chibzuit banii, a folosit inteligent micile resurse de care dispune, atunci îi este greu să creadă că poate vinde la prețul muncii unui an întreg, un singur produs. Asta pentru că nu a întâlnit oameni, care nu sunt puțini la număr, ce plătesc motivați doar de justificarea emoțională sume ce se scriu în lei sau euro cu 4 cifre, fără să vadă altceva decât numere. Nu sunt valori, sunt numere, iar scăderea contului cu acele numere nu modifică sesizabil suma de care dispune. Să se poziționeze un meșter pentru a lucra pentru acest gen de clienți, al căror număr reprezintă un segment deloc neglijabil înseamnă să-și recalibreze întreaga percepție comercială, indiferent de calitățile de prelucrare a lemnului. Uneori acestea sunt chiar neglijabile.

Vorbim de masa de dining, fabricata din HPL, cu picioare metalice, vopsite în câmp electrostatic. Are opțional plasa, palete si bile de tenis de masă, respectă standardele ITTF. Care costa și chiar se vinde cu 8750 de USD + transport. Remarcabil, nu? Toți banii aceștia plătesc fotografii de excepție, prezentare impecabilă, capacitatea de a transmite și convinge că merită întreaga suma.

Nu vând secrete de vânzări, nu dețin cheia spre Eldorado sau templul aztecilor, ci vreau să aduc în vedere celor ce citesc aceste rânduri că e nevoie de o minte deschisă și abilități de comunicare personală plus implicare în networking-ul afacerilor mai multă și mai diversă decât am fost educați să o facem. Rezultatele ne pot surprinde, sunt convins. Când spun mobila scumpa ma refer la produse care aduc producătorului lor un venit considerabil față de efortul depus la fabricație, nu încurajez comercianții să ridice prețurile ca să avem mobila scumpa din adaosuri comerciale.

Am lucrat pentru Casa de Ceai a Reginei Maria din Castelul Bran, pentru un restaurant german și altul norvegian, în Bergen. Mobila noastră se află în casele multor persoane publice sau cunoscute din România și contactul cu o zonă ce părea inabordabilă ne-a schimbat înțelegerea asupra fenomenului. Vă asigur că și Ion Țiriac mănâncă o felie de pâine, iar un brutar o coace, se încalță și folosește toaleta. Cineva îi furnizează una, alta … nu?

Oamenii care au reușit să obțină succesul financiar înțeleg la rândul lor să plătească pentru a fi înconjurați de calitate. Mi-aș dori ca fiecare meșter tâmplar să urmărească upgradarea sa personală, ca mentalitate și calitate a produselor, pentru a avea acces la aceste straturi, superioare. Considerați prezentarea produselor Woolsey ca un exemplu real, nu ca reclama pentru o firmă cu care nu am nici un fel de contact. Acest blog/revista online despre lemn este destinată spațiului vorbitor de limbă română.

Suntem și noi, prezenți în acest segment economic și ne bucurăm de reușită, alături de o breaslă căreia ne aducem în orice formă putem obolul de respect și sprijin.

Cu drag, de ai noștri!