Am menționat în articolul Finisaj vintage antichizat pentru lemn despre faptul că avem în lucru o masă rotunda Spider, model prezentat anterior în mai multe articole. Preferința mea generală merge către culorile naturale în nuanța mierii de stejar pentru mobila în general, iar dacă este cazul pentru sobrietate, English Antik cum este finisat biroul din stejar masiv poate fi o alternativă pe care o prefer.

masa rotunda Spider

Dacă am cerne preferințele după propria viziune cu siguranță ar trebui să fim înguști în perspectivă și de aceea paleta de culori disponibila la alegerea finisajului pentru un produs pe care îl comandați este relativ largă. Am produs și mobilă neagră și mobila albă, iar segmentul de culori moderne în nuanțe de gri și aspect de cretă sunt mai departe pentru mine de neînțeles. De această dată am prins la finisaj mai multe piese pe culoarea White Mat, alb plin și am profitat de moment să le fotografiez împreună cu masa rotundă Spider.

masa rotunda SpiderCred că eu, fotografia și aparatul de care dispun nu suntem cea mai fericită pereche și doar în imaginea cu piciorul se poate vedea fibra stejarului, dar și suprafața mesei are aspectul îmboșățit de naturalețea fibrei naturale a lemnului de stejar. Cred că după o perioadă mai îndelungată de folosință se va evidenția fibra mai puternic, pentru că în acest finisaj, aspectul final este imaculat.

Modelul de masa rotundă Spider se produce cu anumite specificații aparte, de regulă blatul nu se periază, suprafața rămâne netedă iar fibra este doar lizibilă sub stratul de finisaj. Dacă ar fi fost periat blatul, iar suprafața ar fi prezentat denivelări superficiale, care pot fi simțite doar ”la mână” atunci pe albul imaculat al blatului s-ar fi văzut mici dungi de fibră care ar fi arătat mai vizibil stejarul de dedesubt. Incovenientul minor al perierii blatului este că face că ulterior în cazul în care scrieți pe o foaie de hârtie direct pe lemn, pixul sau stiloul să intre prin diferențele de nivel datorate periajului. Este un inconvenient mic, comparativ cu frumusețea senzației tactile pe care o oferă.

masa rotunda Spider

masa rotunda Spider

masa rotunda Spider

masa rotunda Spider

masa rotunda Spider

Cu drag, de bun gust