Habar n-avem la publicarea primului articol despre masa de lucru pentru bijutieri că voi declanșa un proces ce va dura atât de mult și va lua o asemenea amploare. Nu sunt piese de mobilier de serie, sunt unicate, care pentru fiecare meșter de giuvaeruri reprezintă un micro-univers. Aici se creează ceea ce ajunge la valori totale greu de imaginat. Sigur că valorile ce poposesc periodic pe blatul unei astfel de mese de lucru depășesc ușor valoarea piesei de mobilier ce le susține. În imaginile de mai jos 12 carate de diamante și ustensile pentru bijutier de 60.000 de euro sunt doar un exemplu.

Evoluția cronologică pentru masa de lucru de bijutier.

Povestea constructiei acestor piese de mobilier este destul de lungă, a început cu articolul – Masă de lucru din lemn pentru bijutier – din noiembrie 2013. Prima cerere a venit din București și am dedus din discuția cu beneficiarul că a mai încercat să comande o masa de lucru pentru bijutier și altor ateliere, însă nu a găsit meșteri dispuși să își bată capul cu cerințele și detaliile implicate în proiect. Am beneficiat de aportul de pricepere adus de Tibi, tâmplarul care l-a fabricat minunat pe primul birou de bijutier. A durat doar 6 luni ca de la publicarea articolului informativ să ajungem la un produs finit, unicat, fabricat la comanda. Nu se pot aborda astfel de proiecte în fabrică și am apelat la oameni din afara capacității de producție pentru astfel de lucrări.  Tibi a fabricat 2 piese, pentru doi beneficiari diferiți.

masa de lucru pentru bijutier
vedere de ansamblu

Apoi timpul ne-a adus cereri diverse, și cum Tibi a luat o pauză din munca sa, am transmis aceste cereri catre Dragos Costache, care are deja două piese fabricate din acest segment de piese unicate. O masa de lucru pentru bijutier este ca și o pereche de pantofi la comandă. Trebuie să corespundă cerințelor particulare de spațiu ale atelierului, dotărilor tehnice și staturii utilizatorului.

Când am prezentat biroul de bijutier fotografiat în alb/negru – Pentru bijutier biroul de lucru este o piesă fabricata unicat, la comanda – reacțiile primite au fost pozitive și foarte apreciative. Toate laudele sunt destinate meșterilor, ei sunt cei care au depus eforturi pentru a produce aceste bijuterii de bancuri de lucru. Bucuria mea este că am putut participa la logistica acestui proces, făcând legăturile directe între beneficiari și cei care le-au executat, plus prezentarea finală, ca aceasta:

masa de lucru pentru bijutier
masa de lucru pentru bijutier

Ultima masa de lucru produsă de Dragos și Costi este excelența din domeniu și-mi imaginez cu greu ceva care să depășească prestanța și eleganța obținută în câteva luni de lucru, cât a durat acest proiect. Cerințele au fost extrem de înalte, adaptările, modificările și particularitățile extreme. Este fabricat din lemn de nuc american, îmbinări în coadă de rândunică, corpurile sertarelor din stejar, iar feroneria de conectare din alamă, cuie și bucșe. La publicarea imaginilor s-a pus acest comentariu pe FB :

”Lemn nuc masiv imbinat traditional, interior sertare stejar, butoane alama modelul clientului, glisare lemn, sertar secret, finisaj ulei, dimensiuni: lungime 160cm, latime 70cm, inaltime birou lucru 90cm, inaltime cu consola 120cm. Foto: Thomas Ciulei”

Am văzut sertarul secret, dar este atât de secret încât dacă nu mi-l arăta Dragoș, n-aș fi putut să-l găsesc. Deschiderea e magnetică, ceea ce exclude orice posibilitate de efracție și acces în afară de proprietarul biroului.

masa de lucru pentru bijutier
12 carate de diamante si scule în valoare totală de 60.000 de EURO

Excelența are prețul ei și pentru breasla care folosește astfel de dotare în timpul muncii efective, ordinele de mărime sunt diferite față de reperele cu care suntem obișnuiți cotidian să lucrăm. Dacă considerăm durata de viață a acestei piese ca fiind limitată doar de condițiile de exploatare, e posibil ca prețul de achiziție să fie un detaliu neimportant.

Am ajuns cu numărul de piese fabricate ca masa de lucru pentru bijurieri la 5, iar deschiderea colaborării cu organisme naționale care au treabă cu acest segment ne onorează și ne obligă. Cred că și catalogul nostru online oferă referințe pentru a primi cereri despre produse atipice, diferite față de serie. Simt că imaginile cu mesele și scaunele noastre inspiră încredere, emană calitate.

Bijuteriile sunt creație, au o componentă extrem de mare de imaginație și fantezie. Sunt convins că valoarea acestui atribut uman este ceea ce face diferența atunci când discutăm despre valoarea muncii. Dacă stai lângă un bijutier să-l urmărești la lucru afli motivul pentru care manopera lui are o pondere atât de mare în costul final. Materialele pe care le lucrează sunt scumpe, pierderile incredibil de greu de acceptat. Este vital ca biroul lui de lucru să-i confere încredere, să simtă că spațiul care îl înconjoară, uneltele cu care lucrează, zona de activitate directă și estetica din jur, toate, concură la un rezultat final care depinde doar de priceperea lui de a face bine ceea ce face, nedistras de nimic.

Nouă, celor din tâmplărie, ni se pare că facem lucru de migală, prelucrând lemnul, însă simpla comparație a cotelor la care operăm ne diferențiază. Dimensiunile la lemn se duc în zona milimetrilor, la bijuterii, în zona micronilor, cu ordine de mărime de 100 sau 1000 de ori mai mici. Lemnul de stejar eu îl consider ca fiind aurul păduilor, aurul verde, nu cu mult deosebit de aurul galben sau alb prelucrat la o astfel de masa de lucru pentru bijutieri.

Cu drag, de bijuterii din lemn.