Deja era în derulare comanda lui Alexandru de la Maison Dadoo pentru o masă Britain rotundă, când am discutat cu el despre finisaj. E incredibil cât de mic e universul acesta, în câteva fraze am ajuns să aflu că suntem parteneri deja, la evenimentele Forbes. Noi am livrat trofeele, ei au furnizat Event Planning Service și împărtășim aceeași idee de promovare prin asocierea cu segmentul Premium.

Maison Dadoo masa Britain Old Brown

Dintr-o dată lumea a părut mai mică, de la Baia Mare la București am mai descoperit un fir invizibil de legătură. Maison Dadoo este o locație publică, o explozie de culoare și senzații de toate felurile. Vom recomanda celor care doresc să vadă o piesă de mobilă produsă de noi să meargă acolo, reușind astfel să atingă 2 obiective dintr-un foc.

Maison Dadoo

În București majoritatea pieselor fabricate de noi sunt în locații private, iar lipsa unui showroom sau a unei colaborări cu un retailer local are și dezavantajul lipsei imaginii fizice, palpabile, pentru produsele noastre. Ni s-a cerut de multe ori o indicație pentru a vedea efectiv mese sau scaune produse de noi, undeva.

Persoane mai îndrăznețe sau mai non-conformiste mi-au cerut număr de telefon de la alți beneficiari, sperând să convingă omul să le lase în casă ca să vadă efectiv un aranjament cu mese și scaune de la noi. Ufff … e dificil, astfel încât mi se ia o piatră de pe suflet când pot oferi informații despre locații publice. Am scris deja despre un restaurant mobilat de noi, cel din Regie.

Maison Dadoo masa Britain Old Brown

Maison Dadoo este localizata suficient de central pentru a fi ușor accesibilă, iar masa Britain aflată acolo este reprezentativă pentru stejarul din care producem în Maramureș piese de mobilă românești, din lemn românesc, cu meșteri români.

Mulțumesc Alexandru și Ruxandra pentru încrederea acordată, sper să continuăm și în 2021 colaborarea, fie direct, fie la evenimente comune.

P.S. Livrările prin serviciile rapide pot fi făcute și la Baia Mare? S-ar putea să am nevoie de un buchet senzațional anul viitor.

aranjament floral