Am ajuns absolut întâmplător în contact cu acest nume și am citit mai mult timp despre Kara Rosenlund până să mă decid sa scriu despre ea.

Kara Rosenlund

Se auto-descrie ca fiind stilist, fotograf, povestitor, aventurier, scriitor și designer de interioare. Dacă le luăm pe rând fiecare cuvânt din descriere ar trebui să aibă alocate perioade lungi din viață, pentru a te consacra. Cred că stelele au surâs deasupra ei și atunci când Kara Rosenlund face ceva din pură plăcere, se tranformă automat în plăcere pentru sufletul ei și bani pentru busunar. Am navigat pe site-ul ei și este incredibil cum se poate ca pentru o fotografie să ceri (banuiesc că și primește) între 280 și 660 de dolari. Fotograful Kara este unul foarte productiv, dar mai ales este orientată spre natură. Imagini cu ipostaze naturale, neregizate par a avea o priză nemaipomenită la public și singură printează aceste postere, le semnează și le expediază. Magazinul online și pagina de Facebook.

A scris o carte – Shelter – în care a publicat imagini cu casele tradiționale, autentice, australiene – unele chiar părăsite, de cuprinsul celui mai mic continent al globului pământesc. Este încântată de modul în care viața din Australia a influențat și conlucrat cu omul pentru a modela formele în concordanță cu natura. Vede o poveste în orice lucru, iar obiectivul aparatului ei de fotografiat surprinde și promovează în toate modurile posibile Australia. Este un ambasador perpetuu al țării sale, angajat ad-hoc, fără simbrie, ci doar pe bază de pasiune care a reușit să se facă auzită/ascultată de publicul țintă și să rezoneze cu o masă peste nivelul critic de oameni care o apreciază și care caută munca ei.

Kara Rosenlund
Australia fotografiata de Kara Rosenlund

De-am avea și noi, în România asta, vorbitori de grai valah la fel de ascultați, stimați și promovați, cred că s-ar vedea imaginea României cu totul altfel peste hotare. Nu mai departe de Eurovision, la care Australia a cerut să participe și chiar a câștigat locul 2 anul acesta, numai datorită popularității pe care decenii la rând acest concurs îl are în Australia. Este EURO, nu MONDO Vision, nu? Și totuți Australia participă, apreciază și chiar câștigă premii.

Kara Rosenlund deține o casă mobilată în stil Shabby Chic, pe tematică vintage pronunțat. Peste tot sunt rafturi de cărți, rame vechi de geam la pat, vopsea veche, scorojită și un alb intens ca și culoare de bază. Notele de culoare complementare sunt aduse doar de mobilier și decorațiuni, plus obiectele personale. Totul arată foarte locuit, nu am găsit în imagini vreo urmă de aspect de muzeu. Cred că imaginile interioarelor sale sunt opera Karei în mod direct. Sunt de părere că arată exact ca și Kara Rosenlund, adică zâmbitoare, deschisă, fericită. Și eu aș fi … este modul de viață perfect. Arăți lumii ce îți place, călătorești, fotografiezi, și asta este în același timp și serviciul și bucuria de a trăi. Spațiul care o înconjoară este expresia stilului de viață, a experiențelor trăite și care au marcat-o.

Kara Rosenlund
Eclectic și Shabby chic
Kara Rosenlund
Eclectic și Shabby chic
Kara Rosenlund
Eclectic și Shabby chic
Kara Rosenlund
Eclectic și Shabby chic
Kara Rosenlund
Eclectic și Shabby chic
Kara Rosenlund
Eclectic și Shabby chic
Kara Rosenlund
Eclectic și Shabby chic
Kara Rosenlund
Eclectic și Shabby chic
Kara Rosenlund
Eclectic și Shabby chic
Kara Rosenlund
Eclectic și Shabby chic

Modul în care se descrie ca storyteller este fascinant. Este un visual storyteller, adică arată oamenilor cât e de frumos, în Australia, pe unde călătorește. Citând-o, spune că este un om care apreciază lucrurile reale. FASCINANT, mai există oameni care se bucură de altceva decât de mediul online și de pseudo-viața conectată la internet.

Jos pălăria Kara Rosenlund !