Am învățat de la Adriana că joaca reprezintă pentru copii munca lor. Ceea ce poate pentru adulți este o interpretare a relaxării din timpul liber, pentru cei mici este o ocupație foarte serioasă. Ceea ce ei fac când se joacă este vital pentru dezvoltarea lor. Până la 5 ani toate jucariile sunt tratate ca și lucruri deosebit de importante, care necesită atenție, concentrare și dezvoltă abilități motrice și de gândire incredibil de vitale pentru o dezvoltare corectă.

Mă uit la Victor al meu cum urmărește extrem de atent tot ceea ce facem și reproduce cu o satisfacție enormă mișcările și acțiunile părinților și ale frățiorului mai mare. Jucăriile simple sunt cele mai fascinante. Aseară abia s-a culcat din cauza unui întrerupător cu led de pe un prelungitor cu prize multiple. Mama lui sau eu apăsam pe stingere și el apăsa aprinderea, iar beculețul lumina. Poate repeta la infinit, fără să se plictiseasca aceeași chestie, chiar dacă noi adulții o considerăm banală și neimportantă. Are abia un an si câteva săptămâni și e capabil să pună capacul la un recipient cosmetic sau să acționeze conștient butoanele de la orice găsește în casă : întrerupătoare, telecomandă sau telefoane. Tastatura de la calculator este un punct important din cauză că nu are voie să o folosească, dar nu poate fi prostit să se joace cu o tastatură neconectată la calculator.

mester tamplar din Gorj
Gabriel Croitoru – mester tamplar din Gorj

Când Gabriel Croitoru mi-a trimis imaginile cu jucarii din lemn fabricate de el, gândul m-a dus imediat la genialitatea obiectelor simple de care copii au nevoie. Nu jucăriile electronice sau prea colorate trebuie să le bucure copilăria ci cele simple, ușor de înșeles, cu o fizică și mecanică foarte rudimentară, ca și aceste jucării din lemn sub formă de mașinuțe. Stilizarea lor, empirică, materialul natural, rezistența la acțiunile dure pe care copii le au la vțrste mici le fac perfecte pentru ocuparea atenției și a timpului celor foarte mici. Nu au piese mici care să poată fi înghițite, ceea ce este un aspect primordial în alegerea jucariilor.

Jucarii din lemn

jucarii din lemn
masinute din lemn – model 1
jucarii din lemn
masinute din lemn – model 2
jucarii din lemn
masinute din lemn – model 3
jucarii din lemn
masinute din lemn – model buldozer

Dacă vă doriți astfel de jucării scrieți-i lui Gabriel pe pagina lui de Facebook. Gabriel Croitoru.

El este unul dintre cei pe care mi-i doresc aproape în comunitatea de care v-am vorbit în articolul – Scule de mână – Chop with Chris

Am mai scris despre Gabriel aici – Gabriel Croitoru – meșter tâmplar din zona Gorj

S-aveți parte de hodină și tihnă în luna lui Cuptor.