Mi-am petrecut copilăria sărind gardul din lemn care despărțea casa bunicii mele de casa mătușii. Ca să ne fie nouă, nepoților, mai ușor, bunicul a construit o capră de lemn ca să putem trece gardul în siguranță. Capra de lemn, în definiția lui, erau doi pari mici în care bătuse o scândură cu două cuie, ca un scaun mai înalt.

gardul din lemn

Zicea Călin că lui nu-i prea place ideea de gard, și sincer, îi dau dreptate. Dar din păcate, ideea de respect pentru spațiul și intimitatea celor din jur, lipsește din educația unui număr mult prea mare din concetățenii noștri. După cum e făcut gardul, poți recunoaște și omul, zic eu. Cu cât mai înalt și mai preocupat să nu se vadă în curte, cu atât mai retras. Cu cât mai lejer, ori gard viu, cu atât mai deschis.

gardul din lemn

La noi la țară, gardul din lemn se făcea pentru a proteja recolta de animale. Când veneau vacile pe drum seara către casă, rapid dădeau atacul în porumbul care creștea în câmp. Ori dacă cumva intrau în lanul de porumb, erau greu de scos și făceau pagubă. Astfel, bunicul și vecinii, făceau un gard format din două lețuri mai groase, ca un fel de barieră psihologică. Nu se apropiau. De animalele sălbatice se protejau cu câinii, nu aveau bani de plasă.

Îmi vine ușor să vorbesc despre viața la țară și mare parte din ce scriu aici e influențat de amintirile de acolo. E firesc cred pentru toți, acel fel de a ne trăi copilăria ne-a influențat alegerile ulterioare.

Proprietarii de case mai tineri sau de la oraș, folosesc gardul și ca un accesoriu care scoate casa în evidență. Alegerile pentru gard îmbină și partea de design, dar și partea de protecție. Iar uneori, chiar de amuzament. Știți că un arădean a vopsit gardul viu care era uscat de luni bune?

Voi ce fel de gard ați alege?

gardul din lemn

gardul din lemn

gardul din lemn

gardul din lemn