Ca să îi înțelegi pe ruși ar trebui să citești testamentul lui Petru cel Mare, să faci o vizită la St. Petersburg, apoi la Moscova și poate o călătorie cu Trans-Siberianul. Artele, scoala de design, muzica, sunt subiecte aparte și atipice. Ar trebui să citești istorie, să înțelegi și poate ar fi bine să nu judeci, să faci abstracție de prezent și să vezi imaginea mare, cum se vedea de pe stația spațială MIR. Atunci cred că ar fi de înțeles că pentru o țară care are 9 fusuri orare, cu variațiile de teritoriu de-a lungul istoriei, cu o populație egală cu a întregii Europe, dar cuprinzând seminții ce au și trăsături caucaziene, dar și asiatice, percepția esteticului este influențată de nenumărați factori și e foarte greu de catalogat.

Rușii au un apetit ridicat pentru opulență, uneori peste nevoia reală de lux, dar și o simplitate pragmatică ce nu se poate măsura decât prin ”mai mare”. Orice este supra-dimensionat e preferabil rușilor, din toate păturile sociale.

Design elegant rusesc

amenajare interioara apartament Moscova

Duplexul amenajat de INT2 Architecture este un amalgam ce necesita voință pentru a fi asimilat și perceput la prima vedere. Este destinat unei familii tinere și s-a amenajat spatiul disponibil amplasat pe mai multe nivele, inclusiv mansarda cladirii, urmând câteva criterii simple si clare. Cuvântul de ordine a fost alocarea eficientă și rațională a bugetului pentru impact estetic mare, cu schimbări mici per general și mai ales folosirea unor materiale prietenoase cu mediul.

S-a folosit spațiul vertical generos pentru o amplificare a senzației de supradimensionare, iar corpurile de iluminat care coboară pe elemente de susținere lungi, verticalizează și alungesc partea superioară a încăperilor. Trebuia să fie prezent un șemineu pentru prestanță, dar am apreciat că n-a fost supra-decorat, iar spațiul destinat pentru zona de lounge este definit individual din zona de living. Egreu să muțumești preferințele de design ale unui rus fără să dai dovadă de sibaritism.

amenajare interioara apartament Moscova

Mobilierul folosit la amenajarea interioară este de inspirație scandinavă, cred că Vladimir Kagan ar rezona pozitiv cu soluțiile de design rusești alese pentru echiparea cu corpuri și scaune a acestui duplex. S-a căutat confortul, nu s-a exagerat cu ornamentările. Cromatic au fost alese soluții ce te obligă să fii vesel și optimist, lemnul masiv este prezent și prețuit, contrastele se văd la tot pasul iar destinderea spațiului, prin evitarea supra-mobilarii generează confort. Designerul și-a lăsat amprenta prin punctări de decorațiuni interioare aparte, cum ar fi stativul de sticle sau oglinda rezemată de perete din living. Nu sunt prezente tablouri în adevăratul sens a cuvântului dar pereții găszduiesc simboluri elocvente pentru fiecare spațiu. Eu am apreciat cel mai mult simbolurile albe pe negru din zona camerei tehnice.

amenajare interioara apartament Moscova

Motivația principală pentru care am apreciat și prezentat această amenajare este datorată faptului că este de natură modernă, relativ clasică ca modele dar  îndrăzneață ca și culori, aparte față de ceea ce definește spațiul rusofon, o tendință de modernizare a Maicii Rusia, un trend de design modern aplicat unei școli cu valențe extrem de clasice, fără a pierde legătura cu trecutul.

amenajare interioara apartament Moscova

amenajare interioara apartament Moscova

amenajare interioara apartament Moscova

amenajare interioara apartament Moscova

amenajare interioara apartament Moscova

Camera copiilor este spartană cu accent pus pe un design minimalist și cu siguranță că nu se adresează unui copil sub 10 ani. Tabla este de mare efect, dar lipsesc spațiile de depozitare pentru jucării, în opinia mea.

amenajare interioara apartament Moscova

amenajare interioara apartament Moscova

Dormitorul principal beneficiază de aportul estetic călduros al grinzilor de lemn, cu funcționalitate reală, care și susțin acoperișul. Un artificiu de design reușit combinând lemnul natural cu elemnte moderne. Servanta este un omagiu la adresa scolii de design scandinav și poate fi o soluție de utilizare a unei piese real valoroase fabricată la mijloc de secol XX.

amenajare interioara apartament Moscova

amenajare interioara apartament Moscova

amenajare interioara apartament Moscova

amenajare interioara apartament Moscova

Ușile interioare sunt intenționat vopsite alb, la fel ca și pereții ce le încadrează pentru a nu sublinia delimitări și a le lăsa să se confunde cu panoul alb al peretelui. Livingul este dominat de senzația de relaxare și reflecta aprecierea proprietarilor pentru licorile bahice fine, de calitate, care pot fi savurate separat în spațiul cu tejghea și scaune de bar.

amenajare interioara apartament Moscova

amenajare interioara apartament Moscova

amenajare interioara apartament Moscova

Cu drag, de modă nouă pentru design-ul rusesc.