M-am bucurat sa vad ca, in urma cu ceva timp,  in blogul sau, Calin a gasit loc si pentru un articol dedicat lemnului de salcam, articol intitulat “Minunea de sub coaja lemnului de salcam”.
De ce m-am bucurat? Pentru ca si eu sunt un iubitor al lemnului de salcam.
De ce reiau aceeasi tema? Din acelasi motiv!

Acum, cand scriu acest articol, incerc sa-mi amintesc cand am remarcat prima data frumusetea lemnului de salcam si, spre propria mea surprindere, constat ca acest lucru s-a intamplat cu numai cativa ani in urma.  Atunci cand, nerabdator sa testez abricul nou cumparat am pus pe el o spartura dintr-un lemn de foc care s-a nimerit a fi de salcam, am ramas uimit de nuantele fascinante pe care le capata lemnul pe masura ce-l rindeluiam. La fiecare trecere modelul coloristic se modifica treptat, dezvaluind noi si noi imbinari de nuante de gri, auriu, maroniu, alburiu. Culorile apareau sidefate, usor texturate, dar matasoase la atingere.  Aproape ca uitasem cat de repede se apropiau propriile mele degete de cutitele care se invarteau cu viteza uluitoare. Eram parca ametit de ceea ce descoperisem, dar si de mirosul specific salcamului prospat lucrat!
Pastrez si acum acea bucata de lemn rindeluit de salcam, ca pe o mostra a frumusetii acestui arbore pe care il admiram mai mult ca pe o floare (florile de salcam…) decat ca pe un lemn deosebit. In fotografia anexata, am incercat sa surprind frumusetea bucatii de lemn de salcam rindeluita in urma cu cativa ani, despre care v-am vorbit. Precizez ca lemnul nu este lacuit!

lemn de salcam
Nuante ale lemnului de salcam

De atunci s-au intamplat cateva lucruri, si anume:
Am inceput sa dau timpul inapoi si  sa-mi derulez amintirile legate de salcam si mi-am dat seama ca sunt la fel de vii ca acelea legate de padurile de stejar sau de plopii cei inalti, dar intr-un mod diferit. La salcami nu mi-a placut si nu-mi place padurea, nu se compara cu cea de stejar. Nici macar ca arbore nu pot spune ca salcamul m-a impresionat vreodata la fel de mult ca falnicul plop. Dar atunci de ce mi-a ramas salcamul in amintire? Iata cateva motive:
Toti tarusii din via bunicului erau din lemn de salcam decojit si spintecat pentru ca rezistau peste 20 de ani fara sa putrezeasca. Iar daca partea infipta in pamant incepea sa  dea semen de oboseala, erau intorsi invers!
Via nu era ingradita cu gard de sarma, ci cu gard viu de salcami. La 2-3 ani, bunicul urca cu carul pana la vie si “curata” gardul, adica taia crengile crescute pe tulpina inalta de cca 1,5 metri si le ducea acasa ca surcele de foc. Iar ei, salcamii, incepeau din nou sa lastareasca, veseli,  in cioatele dezgolite
Caprele. Nu, nu e vorba de capre de lemn, ci de caprele adevarate, care dau lapte. Frunza de salcam, alaturi de cea de ulm, este oricand o delicatesa pentru ele!
Mirosul. Cred ca stiti ce miros puternic, distinct, are lemnul de salcam proaspat decojit. La fel de distinct ca cel de rasinoase dar, desigur, diferit. Si padurea de salcam are acelasi miros, o poti recunoaste cu ochii inchisi. Mirosul de salcam al padurii e inlocuit doar de mirosul si mai frumos, ametitor,  al florilor de salcam.
Viteza de crestere. Pe dealurile  Mehedintilor salcamul are, dupa cunostinta mea, cea mai mare viteza de crestere. Dar si in curtea mea din Prahova am avut puieti de salcam, rasariti singuri din radacinile unuia mai vechi, care au crescut intr-un an 3 metri! Imi pare rau ca nu i-am fotografiat.
Lemn de foc. Salcamul are o putere calorica mare si inlocuieste cu success fagul ca lemn de foc.
Am inceput sa privesc cu alti ochi acest arbore (Robinia pseudoacacia) care parca e in Romania de cand lumea, dar de fapt este o specie adusa la noi abia la mijlocul secolului al XIX-lea, deci are doar cca. 160 de ani. La tara, bucatile drepte de salcam nu mai iau toate calea focului. Am inceput sa le car cu masina, cate una sau mai multe, din Mehedinti pana in Prahova, pentru a le duce la gater si a le transforma in scanduri sau sipci, pentru o folosinta ulterioara. Am si o colectie de sparturi, precum si una de lemn rotund de diametru mai mic, pentru strujire.
Am inceput sa fac diverse obiecte din lemn de salcam, deocamdata fiind mai mult la stadiul de “craft” decat de tamplarie. Am facut, de exemplu, cateva cutite de taiat hartie din niste bucati de lemn de un auriu aproape ireal. Sunt subtiate in asa fel incat am taiat cu ele si paine, iar lemnul vibreaza de uscat ce este. Un prieten al meu caruia i-am daruit un astfel de cutit nu se mai desparte de el.  Toata corespondenta de la birou (plicurile) o desface cu acel cutit. Acel lemn galben de salcam l-am botezat “salcam auriu” desi, stiintific, nu cred ca exista asa ceva. Dar nu e mai important ca exista in realitate? Din pacate, nu am la indemana niciun astfel de cutit pentru a-l fotografia.
Am mai avut ambitia sa fac si o lingura de salcam, stiut fiind ca lingurile se fac de regula din specii de lemn moale, respectiv salcie, plop sau tei. Pot sa spun ca mi-a iesit, pentru ca o folosesc in mod curent si se comporta foarte bine. Lemnul este fascinant, are niste striatii fine, maroniu-galbui, puse in evident de slefuirea foarte fina. Incerc sa o fotografiez “fata-verso”, pentru exemplificare. Fac iarasi precizarea ca lingura nu este lacuita, este doar data cu ulei de la Ikea.

lemn de salcam
Lingura de salcam
lemn de salcam
Lingura de slacam – verso

Am mai facut si alte obiecte din lemn de salcam, dar ma limitez la a va prezenta doar o pasare stilizata, lacuita, dar incomplet finisata. Sper totusi sa se vada nuantele structurale ale lemnului de salcam.

lemn de salcam
Pasare si lemn de salcam

Ca o concluzie, pot spune ca lemnul de salcam, pana mai deunazi privit de mine doar ca lemn “utilitar”, m-a invatat sa privesc cu alti ochi si sa incerc sa descopar ce se afla si sub scoarta altor arbori sau arbusti mai putin cunoscuti (de mine!) cum ar fi parul, artarul, scorusul, prunul sau dudul. Comorile ascunse sub scoarta ies la iveala numai prin slefuire sau strujire, cu drag si rabdare. In acest proces de “golden rush”, nu va feriti de noduri! Ele sunt adevaratele geode ale lemnului.
Am scris cele de mai sus cu speranta ca si alti iubitori ai lemnului se vor apropia cu mai multa intelegere de un copac atat de comun, dar atat de fascinant, cum este SALCAMUL! El este, de fapt, arborele care l-a fascinat si pe Marin Preda, nu-i asa?
Salut iubitorilor lemnului!

Virgil G.
virgilgo4@yahoo.com