jaluzele orizontale
Jaluzele venețiene fabricate in America

Dacă aș fi fost venețian nu mi-aș fi pus această întrebare pentru că mi s-ar fi părut nefiresc să nu am jaluzele interioare la toate ferestrele. Poate că datorită dimensiunilor reduse ale canalelor ce străbat vechiul oraș italian sau pentru că curtezanele au impus intimitate pentru serviciile pe care le-au oferit, Veneția a adoptat acest sistem de protejare și control a ceea ce pătrunde pe ferestre, lumină sau priviri indiscrete. Cert este faptul că după ce și alți călători au văzut sistemul italian de protejare a ferestrelor, l-au preluat și folosit prin întreaga Europă. Evident că erau din lemn, cu acționare mecanică, manuală iar gradul de mobilitate a lamelelor era de 90 de grade. Simplu, ingenios … închis sau deschis.

Deși ulterior niște englezi au preluat și patentat ideea, după 1800, totuși francezii, rivalii eterni ai englezilor, nu s-au putut abține și au zâmbit, continuând să le folosească după bunul plac, așa cum au făcut-o cu mult timp inaintea brevetului englez, când le-au replicat folosind modelul venețian. O fac și astăzi, dar odată cu timpurile ideea de bază s-a schimbat, adaptat, modernizat și completat cu noi funcționalități. După ce secole de-a rândul, jaluzelele orizontale interioare au furnizat caselor utilitatea pentru care au fost imaginate, le păstrăm și astăzi, și am convingerea că o vom face și pe viitor, cu aceeași funcție de bază, însă cu mici îmbunătățiri.

Mici … față de conceptul inițial, mari pentru comoditatea în utilizare, diversitatea de modele sau funcționalități adiacente. După ce Edison a pus curentul electric la dispoziția umanității, la scară largă, totul s-a schimbat. Davenport sau Faraday au inventat motorul electric ca alternativă a motorului pe abur și din nou omenirea a simțit și parcurs o perioadă de avans tehnologic uriaș.

jaluzele interioare Somfy
Jaluzele interioare din aluminiu

Astăzi, SOMFY a integrat multe dintre marile invenții în sistemele de motorizare și comandă a produselor de automatizare pentru locuințe, așa cum le-am prezentat anterior și în articolele – Acționarea rulourilor pentru o casă -și – Cum obții spațiu suplimentar folosind copertine pentru terase? – iar articolul de față tratează partea de jaluzele interioare ca soluție integrată în designul locuinței.

Diferența majoră față de jaluzelele exterioare sau față de rulouri este că jaluzelele interioare fac parte din aspectul interior al camerei, participă activ la completarea senzației de intimitate, sunt direct implicate în spectrul cromatic sau la partea de delimitare spațială a camerei. Constructiv, respectă o geometrie rectangulară și sunt preferate de persoanele cu înclinații practice. Practice prin definiție sunt și funcțiunile în operarea lor, iar când sistemul include telecomanda Telis 16 RTS, senzorul Sunis Indoor WireFree RTS și motorul Sonesse 50 RTS deja ajungi la o sumă finală de opțiuni pe care înainte ți le puteai doar imagina sau dori de la aceste jaluzele. Controlul luminii care pătrunde în cameră este automatizat, se pot seta poziții personalizate ce pot fi ușor apelate printr-o singură apăsare pe butonul ”My”, iar intimitatea și siguranța sunt deziderate deja îndeplinite. Este confortabil să știi că nu orice ochi neavizat îți poate observa detaliile interioare, de comportament sau de amenajare.

Construiește-ți în imaginație următorul scenariu : poți alege ca soarele să fie ceasul tău deșteptător, setând jaluzelele interioare să permită pătrunderea razelor de dimineață. Ceasul biologic va răspunde mult mai fericit la un stimul natural, decât o face la soneria alarmei. Când ești plecat, sistemul integrat de automatizare a locuinței va simula prezența cuiva în interior, fără a oferi indicii eventualilor răufăcători care ar căuta posibile variante de a pătrunde în locuință.

Alegerile care ne îndreaptă spre casa inteligentă sunt atât accesibile din punct de vedere a costurilor cât și tot mai necesare, în virtutea modificărilor contemporane a modului de viață. Tot ce ne salvează timp, chiar și la nivelul secundelor sau minutelor este binevenit.

jaluzele interioare Somfy