Reproduc integral textul primit, așa cum voi face cu toate textele și imaginile primite de la cititori, dragul lemnului. Aș vrea să devină un curent, să fie tot mai mulți cei care, asemenea lui Virgil, dau curs invitației de a-și exprima parerea și de a ne arăta ceea ce au meșterit.

De dragul lemnului

Am copilarit la bunicii mei, in judetul Mehedinti, undeva intre Tr. Severin si Motru, intr-un sat ascuns intre dealuri, pe valea unui paraias care se varsa in Motru.

Casa lor era, si este si azi, asezata pe un versant insorit. Prispa – sau tinda, cum ii zice acolo – cuprindea fata si o latura a casei si de pe ea se deschidea privelistea dealului inalt si impadurit din fata. In spatele casei era un izvor si imediat incepea padurea.

In vremurile acelea, inainte de colectivizare, nu erau tractoare. Lumea muncea pamantul cu plugul si carul tras de boi, animale blande si  puternice. Azi nu mai vezi niciunul. Cum in acel sat nu mai sunt nici turmele de oi care veneau seara de la pasune, umpland suseaua (ulita satului) de zgomot si praf.

De mancat, se manca vara in batatura (adica in curte), la o masa rotunda si joasa. Exact ca masa tacerii a lui Brancusi, a avut de unde sa se inspire. Toti mancau din aceeasi strachina, cu linguri de lemn, stand pe scaunele cioplite din  ulm sau salcam, cu patru picioare, facute de tata-mosu (bunicul meu).

Tata-mosu era om priceput. In afara de roti, facea singur tot carul: jugul, loitrarii, leucile, inima, ciorobarita, protapul, osiile, rasteele etc. Nu din orice lemn. Fiecare isi avea rostul sau. Desi in zona predomina ceroiul (Quercus cerris, o specie de stejar), tin minte ca multe parti ale carului le facea din ulm, lemn care nu are o fibra frumoasa, dar e dens, rezistent si nu crapa. Rasteele si coada biciustii erau insa neaparat din corn, cel mai tare lemn, din nefericire doar arbust. In schimb, toata casa si sopronul erau facute din grinzi masive de stejar, la care ma uit si azi si ma minunez cat de bine se tin.

Jgheabul fantanii, pâna sa fie facut din ciment, era tot de lemn, de salcie. Ulucile gardului erau din plop sau pluta (Populus nigra, respectiv Populus alba), cei mai inalti arbori de acolo, care se luau la intrecere cu salcamii la viteza de crestere. In schimb, stalpii gardului erau intotdeauna de salcam, tare ca fierul, putrezeste foarte greu in pamant. Nu puteai sa bati un cui in salcam uscat decat daca ii ungeai varful cu sapun.

Asa cum nu erau tractoare, tot la fel nu erau in acele vremuri nici gaze sau aragaze. E adevarat, gaze nu sunt nici in ziua de azi, poate doar in pamant. Asa ca ai mei, ca toti din acel sat,  faceau totul la vatra din casa: painea la test, ciorba in oala de pamant, mamaliga in caldarea ce atarna de lantul vetrei. Focul ardea cu surcele, totul era folosit. Noi, copiii, mergeam deseori dupa surcele, prin paduri, bun prilej de a ne infrupta cu mure, alune, craite coarne sau nuci. Mai tarziu, cand am inceput sa colind muntii si treceam peste trunchiuri cazute de brazi sau fagi, peste mormane de crengi uscate, nu puteam sa nu ma gandesc ce bune ar fi fost in vatra casei.

Primavara, prin luna mai, inainte de a inflori, era timpul sa facem tei pentru legat la vie. Taiam  4-5 lastari de tei grosi ca pe mana, ii duceam acasa, ii bateam putin cu toporul apoi ii decojeam. Taiam cojile in lungimi de cca 5o cm, le legam si le bagam in apa galdaului din gradina, unde le tineam cateva zile la murat. Apoi le scoteam si din dosul cojilor jupuiam 5-6 fasii subtiri, dar tari de nu le puteai rupe. Le faceam fuioare si le foloseam mai traziu la legat via, dupa ce le muiam putin in apa.

Ca sa potcoveasca boii, tata-mosu mergea la un fierar de la Corcova, dar trebuia sa-i duca carbune. Desi lignitul se itea chiar in marginea izvorului, facea carbuni din prun, intr-o gropita sapata in spatele curtii. Tot acolo venea, cam o data la 2-3 ani, si un rudar pe nume Calin, care timp de o saptamana mesterea la linguri, gavane si postavi din plop, salcie sau cires. El facea lingurile pe care toti ai casei le foloseau la mancat. Incet, incet, in jurul lui nea Calin se adunau gramezi de coji si aschii care miroseau frumos si erau curate.

Abia mai traziu mi-am dat seama ce minuni ieseau din mainile lui. Si in ziua de azi, la mine acasa, manac tot cu linguri de lemn facute de nea Calin.  Sa nu credeti ca sunt orice fel de linguri. Sunt linguri cum nu am intalnit nicaieri in tara sau in lume, pe unde am umblat. Nu se compara nici cu cele de metal, din comert. Sunt extrem de fine, dar rezistente. Sunt perfecte. Sunt ca o melodie de Abba sau Beatles, la care nu mai poti adauga sau lua nimic, pentru ca le strici. Cu doua dintre ele manac de peste 40 de ani si va rog sa ma credeti ca arata de parca ar fi facute ieri. Daca nu ma credeti sau din pura curiozitate, pentru doritori va pot trimite poze.

Poate ca de aici a inceput povestea, fascinatia mea pentru lemn. Intelegandu-i importanta si frumusetea. De la lingurile lui nea Calin. De la copilaria imprejmuita de stejari, fagi, plopi, tei, salcami, frasini si ulmi.

Nu am avut timp sa ma ocup de aceasta pasiune sau de altele. Acum am. Nu de mult, de cateva luni. Stiu ca in fiecare bucata de lemn pregatita pentru foc se ascunde o comoara. O poti scoate la inveala cu rabdare si ceva truda. Cum era firesc, am inceput cu lucruri mici. Nu puteau lipsi lingurile de lemn. Am facut cateva, va prezint doua dintre ele. Lucrez, printre altele, cu doua cutite Mora, suedeze, dar sunt departe de a-l egala pe nea Calin. Cand voi reusi, va fi un eveniment pentru mine.

La ce am facut, tin foarte mult. Nu seamana unele cu altele, sunt unicate. Iata cateva exemple, cu rugamintea de a nu va uita in primul rand la obiect, ci la lemn:

  1. 1.      Cutitase de intins pe paine. Am facut diverse modele si marimi, din mai multe

specii de lemn. Cele mai inchise la culoare sunt din lemn de prun, cele roscate din cires, cele galbene din salcam auriu, cele mai albe din paltin. Este si unul de fag. Desi sunt obiecte mici, pun bine in evidenta frumusetea fibrei si sunt foarte utile. Parca untul e mai gustos cand il intinzi pe paine cu un astfel de cutitas. Sunt date cu ulei care nu este daunator sanatatii, cumparat de la Ikea.

  1. 2.            Linguri de lemn. Trimt fotografii cu trei dintre ele, pe care le-am avut la indemana. Observati culoarea si frumusetea fibrei lemnului de prun. Din pacate, prunul nu poate fi folosit decat pentru confectionat obiecte mici, pentru ca nu are un trunchi dezvoltat si e gaunos la batranete. Din sipculite, cu ceva imaginatie, se pot confectiona insa obiecte interesante.

            Ca si in cazul cutitaselor, lingurile sunt facuite pentru a fi folosite (nu numai admirate!) si sunt date cu acelasi ulei de la Ikea.

PS: ma abtin, nu va trimit nici-o poza cu linguri facute de nea Calin. Le trimit numai la cerere. Va pot insa spune ca sunt mai netede decat ale mele desi el, saracul, nu a avut glaspapir pana la 1000 ca sa le slefuiasca si nici ulei de la Ikea ca sa le unga.

  1. 3.            Suport sticle vin dintr-un lemn. Va marturisesc ca primesc regulat (on line!) vreo trei reviste americane de specialitate (Fine Woodworking, Woodworker’s Journal si Woodworkers Guild of America), din care m-am inspirat. Ulterior, am vazut si pe la targurile de artizanat gen Busteni pe DN1 sau cel de langa Praid, astfel de suporturi de sticle. Ce am vazut la noi nu sunt sigur ca sunt lucrate aici sau aduse din China, pentru ca prea seamana intre ele, de parca ar fi facute cu CNC-ul. Nu-mi plac astfel de lucruri, mai ales cand sunt date cu lacuri colorate, de nu mai stii ce lemn e dedesupt.

            Suporturile facute de mine arata din nou cat de frumos poate fi lemnul de prun si cat de diferit este cel de salcam – de exemplu.

  1. 4.            Vrabiuta. Si, pentru a iesi din spectrul utilului, va trimit si altceva: o vrabiuta facuta din lemn de salcam. Probabil ca ar iesi mai frumoasa dintr-un lemn mai deschis la culoare (si mai usor de lucrat!) cum ar fi teiul sau salcia, dar am preferat salcamul bine uscat tocmai pentru tenta lui maronie, asemanatoare cu… o vrabiuta!

Cam atat deocamdata, mai am si altele de povestit si aratat, dar nu depinde numai de mine. Îi multumesc lui Călin care m-a indemnat sa scriu si m-a gazduit cu mare deschidere pe blogul sau.

As fi bucuros ca noi, iubitorii de lemn, de dragul lemnului, sa strangem mai mult randurile – asa cum se intampla in foarte multe tari. Ne putem sfatui, ajuta, intalni, influenta. In ce ma priveste, locuiesc in Bucuresti dar stau mult si in judetul Prahova, langa Campina.

Adresa mea de email este virgilgo4@yahoo.com.

Cu bine,

Virgil

Imaginile lui Virgil – de dragul lemnului

obiecte din lemn - de dragul lemnului
1. Cutitase de intins pe paine
obiecte din lemn - - de dragul lemnului
2. Lingura de cires
obiecte din lemn - de dragul lemnului
2. Lingura de prun
obiecte din lemn - de dragul lemnului
2. Lingurita de nuc
obiecte din lemn - - de dragul lemnului
3. Suport sticle din prun si frasin
obiecte din lemn - - de dragul lemnului
3. Suport sticle din salcam si prun
obiecte din lemn - - de dragul lemnului
4. Vrabiuta din lemn de salcam

Mulțumesc Virgil !

Citește și – Contribuții de la cititori – Virgil și veioza din lemn spart de fag