Am remarcat că acest tip de mobilier de baie, și mă refer la chiuvete din lemn, a ajuns la un anume grad de maturizare pentru că oferta de pe piața europeană cuprinde modele variate, produse în special de producători polonezi. Ceva se întâmplă în Polonia și e de bine, pentru ei, dacă stăm să ne gândim la câte nișe de piață ocupă producătorii de acolo. Începând cu mobila și ajungând la agricultură, oamenii întreprinzători polonezi s-au adaptat structurii de piață comună a Uniunii Europene și au identificat segmente în care performează, asigurând cu o oferta variată cererea de produse care într-o vreme păreau de neatins sau foarte scumpe.

chiuvete din lemn
Model Dan Tilden Wood

Lemnul masiv necesită o abordare aparte din punct de vedere a prelucrării și etanșeizării față de utilizarea normala, în mobilă, atunci când ne referim la contactul direct cu umiditatea excesiva și diferențele de temperatură. Aceste chiuvete de lemn suportă ambele procese foarte bine și sunt tratate pentru a nu se deforma în prezența apei calde sau reci utilizate în mod normal într-o baie.

Sigur că designul este spectaculos și inedit, iar dacă producătorul este specializat pentru acest gen de produse, atunci a găsit și soluțiile care să îi permită asigurarea garanției pentru produsele sale. Un tâmplar poate realiza astfel de produse din lemn, în schimb în cazul de față cred că munca este realizată în mai mare măsură de un CNC Router decât de o manoperă umană. Soluția tehnică aplicată de toți producătorii este prelucrarea ulterioară a unui calip de lemn format din elemente mici, lipite. Se elimină astfel puterea de deformare a lemnului la diferențe de temperatură prin micșorarea pieselor de lemn masiv și lipirea lor pe contrafibră. Prelucrarea prin aschiere cu un CNC formează cuva, care presupune îndepărtarea unei cantități mari de material lemnos dintr-o piesă brută compactă. Am remarcat modelele Subota de chiuvete din lemn, în mod particular

Fibra lemnului este foarte frumos pusă în evidență și pentru a forma astfel de piese este necesară selectarea materialului foarte atent pentru a îndepărta elementele cu imperfecțiuni care nu pot fi prelucrate prin strunjire.

Toate modelele de chiuvete din lemn prezentate în acest articol au denumirile sau titlurile cu legatură catre fabricant, noi nu producem și nici nu vom intenționa să acoperim această nișă.

Modele de chiuvete din lemn

chiuvete din lemn
Model ‘Wooden Sink’ by LOOOF
chiuvete din lemn
Model SobotaDesign
chiuvete din lemn
Model SobotaDesign
chiuvete din lemn
Model SobotaDesign
chiuvete din lemn
Model Ghent Woods Writer’s Studio
chiuvete din lemn
Idei creative pentru chiuvete din lemn
chiuvete din lemn
Chiuvete din lemn rotunde model Francesco Cotti
chiuvete din lemn
Chiuveta Model Unique Wood Designs
chiuvete din lemn
Chiuveta din lemn exotic – Model Celina