Nu trebuie să facem nici o filozofie pentru a ne descurca în domenul de aranjamente de grădină. O masă, scaune, chiar și desprecheate, iluminat cât mai rudimentar, dar suficient pentru a găsi farfuria, obiecte de decor la libera alegere a inimii si este expert în aranjamente de grădină. Nu-ți impune limite, folosește-te de tot ceea ce ai la dispoziție, iar obiectele vechi, moștenite și nefolositoare vor căpăta strălucire și utilitate în decorul simplu de la umbra unui copac.

Cred ca predominant, din butoaie, în domeniul aranjamentelor, se prefera amenajarea in spatiu liber a bufetelor suedeze cu ocazii festive, dar care vor sa estompeze din tenta de eleganta excesiva. Am observat ca tot mai des, se doreste organizarea unui eveniment privat, în grădină, mai ales dacă timpul o permite. Orice dată festiva, are nevoie de un cadru festiv, iar o masă organizată în curtea casei sau a unui conac are parte de feeria naturală a serilor de vară, cu acoperiș de stele și aer condiționat de bataia vântului.

O petrecere cu tema rustica e mai degajata, se dezleaga limbile mai repede, bancurile se aud mai devreme si rasetele sunt mai zgomotoase, poti scoate sacoul si cravata inainte de termenul obisnuit si doamnele pot renunta la pantofi pentru a se bucura de senzatia atingerii gazonului.

aranjamente de gradina in aer liber cu masa pe butoaie

aranjamente de gradina Bar suedez pe butoaie

Un dus in curte sau un ghiveci de flori sau suport linga un sezlong pot fi de asemnea idei pentru reutilizarea butoaielor de lemn în aranjamente de gradina. Chiar si sculptura decorativa e un domeniu potrivit. Butoaiele au o intrebuintare clară, dar nimeni nu ne oprește să le imaginăm utilizări dintre cele mai surprinzătoare, atât pentru invitați cât și pentru bucuria inovării pentru noi înșine. Imaginând aranjamente de gradina aparte, ieșite din tipare, folosind materiale naturale, recuperate și schimbate în utilizare față de destinația inițială ne dezvoltăm o latură estetică unică.

Dus de gradina

 Jardiniere din butoaie - aranjamente de gradina

Bufet de nunta - aranjamente de gradina

aranjamente de gradina - noptiera de terasa

Butoi sculptat - aranjamente de gradina

Cu drag, de moda veche.

Dacă nu știți cum să vă decorați mesele exterioare în aranjamente de gradina la o ocazie cititi – Aranjamente deosebite pentru ocazii festive iar domnilor le recomand o incursiune în culisele fabricării butoaielor – Butoaie – despre, cu și pentru ce anume se fabrică