Am vrut să scriu prima dată case modulare, însă conceptul se referă mai mult la locuințe modulare, care pot deservi atât ca și case de locuit, cât și ca spații adiționale funcționale lângă o casă sau pe un bloc, într-o grădină sau pe un teren ca și casă de vacanță.

            Anul 2020 ne-a cerut să ne schimbăm, am făcut-o și ne-am adaptat. Cu cine am vorbit eu, din bula mea, toți vor birouri acasă, căsuțe în grădină cu funcție de birou, spațiu de citit sau relaxare sau cabane mici pe terenurile moștenite sau cumpărate, daca e posibil sub formă de kituri asamblabile ușor. Din acest motiv, m-am inspirat și am adunat aici 3 modele deosebite pe care vi le aduc în atenție, însă mă îndoiesc că se vor comanda din România.

1. Casa Anna – un spațiu care se transformă

Casa Anna - locuințe modulare

            Imaginea ca imaginea, însă filmul spune tot. Să reproduci modelul imaginat de Caspar Schols nu cred că e posibil. Soluția spațiului vitrat adăpostit sub 2 jumătăți care culisează pe role, înglobând și coșul de fum al unei sobe mi se pare un vis. Ana e și fiica mea, numele acestei cabane m-a făcut să tresar.

            Nu cred că cineva poate obiecta la frumusețea acestei construcții din lemn. Utilitatea este negreșit apreciată de către doamne. Dacă mecanismele sunt un segment mai puțin important pentru o femeie, în acest caz este cu totul altceva. Să poți schimba de la somnul sub un acoperiș când plouă spre somnul în același pat, în același loc, cu cerul liber deasupra este greu de bătut cu altceva la fel de tare.

2. Wikkelhouse – o sumă de elemente funcționale

            Casa din carton, cu module izolate efectiv cu carton ondulat. Poți combina cum vrei unul dintre cele 5 inele cu utilitate diferită și 2 capete.

Wikkelhouse - locuințe modulare

Dimensiunea oricărui modul este de 5 x3,4 x1,2 x4,6 m. Totul se montează pe un șasiu de lemn, se adaugă terasa și treptele de acces și ai o soluție dintre cele 3 locuințe modulare gata la fața locului în 24 de ore de când te-ai apucat de lucru. Toată munca se face în fabrică, banii se plătesc tot acolo, la sfârșit te bucuri instant de efortul financiar.

locuințe modulare Wikkelhouse
Wikkelhouse in IJmuiden, 11 segments

            Se cer tot mai des astfel de soluții, poți să lucrezi de acasă într-un birou din propria curte, detașat de familie, și totuși aproape. Mă întreb doar cât de mult zgândăre imaginile acestea imaginația meșterilor sau a beneficiarilor români. Mă tem că cererea nu se va putea acoperi intern și leii se vor face euro plecând peste hotare.

            Intră pe site-ul Wikkelhouse pentru detalii, eu le prezint succint. Soluția pentru locuințe modulare de la Wikkelhouse mi se pare fezabilă, ideea de personalizare și variantele de finisaj interior/exterior contează mult pe partea economică.   Apreciez că se folosește lemn puțin, că întreg ansamblu este reciclabil, nu trebuie să spargi beton. Posibilitatea de relocare este un avantaj greu neglijabil.

 

3. IMBY – Adriano Pupilli Architects – locuințe modulare

            Un citat în limba engleză descrie perfect poziționarea acestei soluții constructive:

“The IMBY is a great product that fills a niche in the market for small DIY modular structures… The framework, made up with precisely fabricated pieces and assembled with mortice and tenon joints is ingenious and highly satisfying to work with.”

locuințe modulare IMBY

            Am mai scris recent despre ideea de a decupa pe un CNC piese, cu pierdere minimă, și expediind un palet, doi … să livrezi o soluție pe care omul, mare, lucrând ca un copil, și-o asamblează singur, rezultând un obiect funcțional. Se pare că în cazul IMBY se aplică aceeași rețetă, ideea zburdă liberă și se oprește de data asta în Australia.

            Site-ul IMBY are toate informațiile necesare, eu cred însă că aici e vorba chiar de o extensie a unei case funcționale, nu se poate folosi IMBY nici ca și cabană, nici ca locuință permanentă, principală.

Concluzii finale:

            În țara unde cetățeanul e frate cu codru, ne uităm cu jind la idei crețe imaginate de alții, nefiind capabili să-i înmărmurim noi pe ei, cu geniul nostru ancestral. Poate ne trezim, poate interzicem exportul de lemn, permițând doar lemnului prelucrat sub forma de produs finit, cu valoare adăugată, din manoperă românească.

            Nu interzicerea tăierilor de lemn este soluția, ci un masterplan de reîmpădurire, cu păstrarea valorii lemnului la noi în țară.

            Nici un buștean sau scândură n-ar trebui să părăsească România fără lac sau ulei aplicat pe lemn.