Când spui shiitake unui neinițiat legătura cu lemnul de stejar nu este foarte clară. Buștenii de stejar, recoltați în perioada de repaos vegetativ sunt primul demers în obținerea regelui ciupercilor, a celor care poarta denumirea de shiitake sau latinescul – Lentinula edodes. Oferă satisfacții gurmanzilor, potență doritorilor de afrodisiace și vindecare bolnavilor de cancer. Teoretic. De unele nu mă îndoiesc, ceea ce apreciez eu cel mai mult este simplitatea structurală a ciupercilor în general și le consider un aport obligatoriu în alimentație, fiind mai curate ca majoritatea alimentelor de uz general.

Ca să fiu cârcotaș, aș adăuga consumul de lăptișor de matcă, polen, ginko biloba și încă 30 de alte alimente minune și n-ar trebui să mai ne îmbolnăvim vreodată.

Secretul cultivării acestor ciuperci stă în multe detalii, amănunte care țin de finețea unui cultivator cu abilități de ceasornicar.

shiitake

La prima vedere este un proces simplu:

  • bustenii de stejar se recoltează iarna, in faza de pauză vegetativă, la dimensiuni de 2 m cu grosimi cât mâna, la 10-15 cm
  • se pot păstra cel mult două luni, cu precauția că inocularea trebuie făcută înainte ca altă specie de fungi să ocupe lemnul, pentru că în competiția pentru hrană, toate speciile fungice extermină concurența și vă doriți să obțineți un buștean populat doar cu sporii ciupercii shiitake
  • inocularea fiecărui bustean se face în aproximativ 100 de puncte
  • sporii pentru inoculare pot proveni din surse diverse, calitatea lor este vitală și de extremă importanță, pentru că veți derula un proces pe parcursul mai multor ani
  • costurile variază, speciile disponibile sunt multe, cu cerințe diferite și rezultate diverse
  • producția la o serie apare după cca 6 luni de la inoculare
  • startul producției de ciuperci se dă prin șoc termic, buștenii trebuind scufundați în apă rece 24 de ore, apoi stivuiți pe rastel ca puștile lui Napoleon
  • teoretic se mizează pe un rezultat de aproximativ 2,5 kg ciuperci shiitake la fiecare buștean
  • după odihna de 2-3 luni se poate relua procesul cu șoc termic, dacă condițiile meteo permit, însă e nevoie de spații destinate special, cu controlul temperaturii
  • teoretic un buștean poate produce constant 4-5 ani, la intervale regulate, se notează prin literatura de specialitate chiar și perioade de 10 ani productive
  • rezultatul final este un buștean descompus total, care se folosește ca furaj pentru animale domestice

Avantajul cultivării acestor ciuperci pe stejar este indiscutabil dat de calitatea și gustul produsului finit. Se poate folosi și lemn de carpen, mesteacăn sau alte esențe, însă prețul variază pentru cunoscători în funcție de provenienta substratului de bază.

Indagra 2016 shiitake

Recent, la Indagra, am văzut literalmente două variante de cultivare pe substrat de rumeguș compostat și pe bușteni de stejar. Costul unui pachet inoculat de rumeguș era de 2,5 EURO, la minim 1000 de pachete achiziționate. Randamentul preconizat era promis de 1 kg/tura, cu repetabilitate la 2-3 saptamani, timp de 4-5 luni. Soluția pe stejar costa 20 EURO fiecare buștean. Producția e cea prezentată mai sus.

Indagra 2016 shiitake

Am gustat ciupercă crudă provenită de pe cele două variante și este incontestabil favorabil cultivării pe stejar. Are o aromă fantastică, textură mai fermă și se presupune că preț dublu. Am văzut multe variante de afaceri la cheie prezentate ca sigure, garantate și fără riscuri, așa este prezentată și cultivarea acestor ciuperci. Personal, după ce am intrat în frigurile gurmandului antreprenor și am citit tot ce mi-a căzut în mână în următoarele 2-3 zile, m-am liniștit și aș încerca cultivarea doar pentru consum propriu.

Fiind un demers de lungă durată, m-aș mulțumi în primă fază să obțin suficiente ciuperci pentru o tocană zdravănă cu smântână, fără să arunc 100 de EURO pe geam în buzunarul unui comerciant care omite detalii vitale de cultivare. Am auzit prețuri de vânzare finală a ciupercilor crude variind între 50-100 lei, dar nu am găsit încă de cumpărat. Lângă mine, la Gherla este cică un om care pare să fi reușit cultivarea lor, mă bate gândul să-l vizitez. Îi ofer un link gratuit, sper și-i doresc să-i merga bine.

Vă recomand să citiți mai multe, am trecut și prin episodul Paulownia, mult lăudat, și până acum nu am cunoștință de nici o recoltă de lemn, cherestea muuultă de vânzare sau de oameni filmați în reportațe TV care să prezinte cu același avânt recolta cum au prezentat pornirea plantării.

Eu am un Paulownia, de 3 ani, în primii doi ani a tot crescut și s-a uscat, azi dețin un băț de 3 m, arătos, pe care îl urmăresc cu drag ce va face la primăvară.

Am citit aici despre shiitake – un articol interesant.