Cum se numește în limba română această sculă pentru crapat lemnul?

de crapat lemnul Gränsfors Froe

În engleză se numește Splitting Froe, ori FROE în general. Se folosește pentru crapat lemnul, pe fibra, de către cei care produc draniță sau sindrilă. Are o utilitate aparte, greu de înlocuit cu altceva, chiar dacă lama și tăișul unei macete, ori a unei bărzi pot tăia, teoretic, la fel de bine.

L-am găsit acest instrument antic pe toate site-urile de meseriași, străini, însă nicăieri în România. Nu știu termenul românesc care îl definește. Dacă îmi spuneți cuțitoaie nu am făcut nimic. Poate nu are o denumire, deși mă îndoiesc. Am văzut filmulețe și toți o folosesc la crapat lemnul, dar nu-i spun pe nume. La englezi Froe e FROE, e clar și peste tot, inclusiv la Northmen se poate cumpăra cu bani serioși o astfel de sculă. 300 de EURO, forjată, coadă din lemn, ștanță cu ghilda lor.

Întrebarea mea este justificată și de reacția celor care au răspuns pozitiv, mi s-a spus că se poate face, fără probleme, din foaie de arc, din oțel de forjă, sunt soluții însă niciuna nu are o denumire clară. O știm, se cunoaște, oamenii au vazut-o, știu la ce e bună, însă e fără nume.

Froe pentru crapat lemnul de la Northsmen
Splitting Froe

În Nord, la Suedezi am găsit altă imagine, alt producător, tot FROE. E ok, toți nordicii vorbesc engleză, însă în limba română mă interesează. Cine mă poate ajuta cu un răspuns?

de crapat lemnul
Gränsfors Froe

Dacă tot suntem aici, am mai văzut o denumire pentru o rindea de mână pentru profile rotunde, cu nume frumos, tradus din engleză – spokeshave – bărbierit șoptit. Frumos, am zâmbit întotdeauna despre această particularitate a limbii engleze, despre cum poate alătura termeni. În limba română doar Școala Ardeleană a vorbit astfel cu suflănas, gâtlegău … pentru cei care știu …

spokeshave
spokeshave

Un weekend nebănuit de frumos, pentru cei care în weekend meșteresc de plăcere. Citiși și despre Calul si magarul din tâmplărie – unelte arhaice pentru lemn sau Tesla – unealtă de dulgherie folosită la scobit

Nu uitați, duminica se scot așchiile din mână!

Poate îți place și – Metodă – dispozitiv de legat sârmă – util când faci un gard

Froe pentru crapat lemnul de la Northsmen
2 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

24 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    In copilarie (anii 1960′-1961′)am avut prilejul sa vad un meserias dulgher, in costum national, adus de un vecin padurar, care cioplea sindrila folosind exclusiv barda!.Zona de lucru Prahova.Nu am intanlit astfel de instrumente in zona de sud a tarii, desi sant pasionat de tot ce tine de prelucrarea mnuala a lemnului chiar si cutreierand prin targuri! Intrun film documentar frantuzesc, foloseau primul instrument la despicat lemnul pentru confectionarea primara a doagelor de butoaie!-fara insa s-al numeasa!

  2. #3 Comentariu nou

    spokeshave e rascheta pt lemn
    froe= ic cu maner

  3. #4 Comentariu nou

    Bună ziua. Ați aflat cum se numește?

    • cuțitoaie este termenul cel mai utilizat, insa fara a gasi un nume aparte care sa defineasca scula

      • #6 Comentariu nou

        Cutitoaia e altα unealta (se foloseste in etapa urmatoare la finisat dranita), sinonim cu mezdreaua din Maramures. Din ce-au mai zis unii aici, s-ar numi „drănițer”, „cârneci” sau „cuțîtoi de crăpat șponi”.

  4. #7 Comentariu nou

    La noi in moldova inca se mai foloseste rar doar la crapatul de dranita (sindrila).
    Dar cred ca demult se folosea la crapatul de orice placa de lemn dintrun bustean, finisate puteau deveni doage de butoi,de galeti lemn sau scanduri mai mici sau mari.
    La noi se spune cutit de dranita.

  5. #8 Comentariu nou

    salut sunt pt prima oara pe acest site interesanta intrebare.
    in treducere directa ar fi spintecator manual dupa forma si utilizarea lui asemanator cu acesta cu aceasi functie este si cel instalat pe circulare in spatele panzei de taiat si ajuta la taiat in lungime a lemnului pt am nu strange panza in timpul debitari materialului lemnos temeni in limba romana pt multe unelte de mana sunt imprumutate si din limba germana probabil ca si acesta are o denumire neaose dar termenul de spintecator manual se potriveste cel mai bine

  6. #9 Comentariu nou

    Pe site-ul de la Northmen erau si acele scule care aici in Regat se numesc cutitoaie ,dar scula numita froe acum am vazut-o mai bine si este desteapta ,dar asa tehnic as echivala cu o dalta cu maner pt spintecare.Nu am alta idee am vazut ca alti cititori au gasit denumiri in zonele lor .
    Oricum Nordul Romaniei detine majoritatea expertizei arhaice pe manufactura lemnului ,traditia isi spune cuvantul…..

  7. #10 Comentariu nou

    Buna ziau,
    Eu am o astfel de scula, veche, luata dintr-un sat din zona Bicaz. La ei, se numeste cutitoaie. O folosesc si la sindrila dar ls la facut scanduri de cca 2.5-3m.

    • Cum să facă scânduri cu așa ceva?! La mine-n Maramureș se cheamă „cuțîtoi de crăpat șponi”, șponul fiind o curmătură de trunchi de molid special ales din pădure de către meseriași pricepuți în arta confecționării drăniților (draniță/șindrilă, același lucru). Revenind la șpon, aceștia sunt, cum spuneam, bucăți secționate din trunchiul de molid bun de făcut drăniți, cu lungimea cuprinsă între 70 cm și 1 metru. De menționat este faptul că lovirea cuțîtoiului pentru ca scula să pătrundă în șpon se făcea cu un „mai” (echivalent cu un ciocan, ca sculă) confecționat neapărat din lemn de esență tare, salcâm sau carpen. Poziția șponului (bucata de trunchi fiind cilindrică sau chiar tronconică, cu minime diferențe în diametru între cele două capete) în timpul lucrului era, firesc, „în picioare”, lemnul se crăpa apoi în atâtea bucăți încât partea din care rezulta la final dranița/șindrila să se-ncadreze într-o limită pe lățime, cam între minim 6 la maxim 12 cm, dealtfel lățimea produsului finit. După ce se obțineau aceste bucăți brute, se scotea „inima” lemnului (partea din mijloc a șponului) care mergea la lemn de foc, la fel și partea exterioară, cea cu coajă, plus o așchie pe lungime de 2-3 centimetri. Bucățile astfel rezultate din șpon (de regulă 8, avînd în vedere faptul că pentru confecționarea șindrilei nu se alegea din pădure copac mai subțire de minim 40 cm în diametru) treceau apoi la procesarea finală. Astfel, bucata era așezată tot „în picioare” (adică pe verticală/lungime), meșterul poziționând cuțîtoiul (cuțitoiul, de la cuțit!) astfel încât dranița brută să rezulte cam la 1,5 cm grosime, ordinea despicării fiind dinspre exterior, spre „inima” lemnului, asta pentru a valorifica în mod foarte eficient bucata în contextul în care ultima draniță – care avea și cea mai mică lățime din bucata prelucrată, dat fiind faptul că se mergea spre inima lemnului – putea să nu îndeplinească măsura grosimii, fiind, astfel, aruncată. Interesant de avut în vedere este și faptul că odată ce lama cuțîtoiului era fixată pe capătul șponului, scula era lovită cu maiul despre care am spus (pentru dreptaci, cu mâna stângă se ținea „coada” sculei/cuțîtoiului, iar cu dreapta se lucra cu maiul, destul de consistent pentru a imprima forța necesară) de câteva ori, pînă lama avansa pe totă lățimea ei, fiind astfel „îngropată” în lemn. Apoi, printr-o manevră care imprima o mișcare scurtă dar în forță de „du-te/vino” a cozii sculei (cu rol oarecum de pîrghie la manevra asta), lama presa pe lateral permițînd ca lemnul să se „caște” și, astfel, să crape pe toată lungimea sa în urma unor astfel de mișcări repetate. De fapt, aici ne-ntoarcem în… pădure, la alegerea molizilor pentru confecționarea drăniților. Mai precis, operațiunea asta (care se făcea toamna târziu până undeva pe la-nceputul primăverii) avea nevoie de priceperea unor meseriași cu competențe aparte în domeniu. Odată ajuns în pădure, meseriașul „lua la ochi” copacii, îi alegea să fie de o anumită grosime „în cioată” (la baza trunchiului, adică), loveau în ei cu muchia securii, iar după cum „cînta” molidul era, apoi, verificat cu securea, decupându-se din trunchi, așa, cam la-nălțimea unui „stat de om”, o „mușcătură” bună cu un scop foarte clar, determinant pentru calitatea materialului: anume, acela de a vedea efectiv cum arată fibra lemnului, care trebuia să fie liniară, dreaptă. Ei, aici este și secretul drăniților! Revenind în atelier, să spunem așa, la faza în care lama cuțîtoiului era intrată în lemn în urma lovirii cu maiul, despicarea, „căscarea” lemnului, pe lungime, se producea lesne doar dacă lemnul era bine ales din pădure în sensul că un șpon cu fibra cât de cât ondulată nu mai crăpa lesne, întins, fără mare efort, în astfel de cazuri constatându-se un rebut! Cam acesta-i contextul folosirii acestei scule, a „cuțîtoiului de crăpat șponi”, o sculă care, ca și topoarele meseriașilor într-ale muncii în pădure, era confecționată de către fierari pricepuți, din oțel bun, călit corespunzător pentru a fi „aspru în gură”, adică așa, cu un tăiș „brici” care să muște din lemn la prima atingere. Încă ceva: până aici am vorbit (cu folos, sper!) despre dranița brută, cum se obține din lemnul rotund, ales din pădure după crireriile enunțate… Am spus că grosimea unei drăniți brute se socotea cam la 1,5 cm, asta în contextul în care pînă a fi „bătută” pe acoperișul casei dranița urma un (alt) proces de finisare. Pe-nțelesul tuturor, aceasta era luată bucată cu bucată, prinsă cu un sistem tradițional, o bancă, practic, pe care era montată un fel de pîrgie acționată de o „pedală”, dedesubtul băncii, cu ajutorul căreia, a pîrghiei, adică, se presa dranița (pe verticală) pentru a putea fi „cuțîtoită”. Procedeul, aidoma geluirii, presupunea aducerea la o formă finisată a ambelor fețe ale drăniții, tot cu ajutorul unui „cuțîtoi” altfel făcut, care acționa pe orizontală, fiind o lamă din oțel bun, „aspru”, care avea mînere la ambele capete, pentru a se putea acționa prin tragere cu ea (înspre meșterul așezat pe banca de cuțîtoit) și, astfel, a pătrunde ușor în draniță. Din păcate, însă, stirpea acestor meșteri este cam pe cale de dispariție, în prezent fiind ofertată pe piața materialelor de construcție tradiționale o făcătură numită „draniță”, realizată tot din lemn de esență moale, dar care este confecționată prin despicare cu scule mecanice. De ce am spus „făcătură”!? Ei, bine, această draniță de pripas n-are nimic de-a face cu șindrila cu ajutorul căreia pînă nu de mult se realizau acoperișurile caselor, tocmai pentru faptul că lemnul (șponul) nu este crăpat pe fibră! Aici e „țîndrul”, secretul acestui material care rezista zeci de ani în bătaia ploii și a soarelui. Practic, dranița tradițională, adevărată, prin faptul că rezulta dintr-un lemn adecvat care crăpa liniar, pe fibră, avea acele canale fine, drepte, care permiteau apei „să fugă”, ajutată și de faptul că astfel de acoperișuri aveau un unghi mai abrupt față de altele, realizate din alte materiale (țiglă, tablă, api azbestul ondulat șa). Dranița de pripas, dimpotrivă, ține apa, fiind realizată prin despicare cu scule mecanice care nu țin cont de fibra lemnului, acesta fiind, în definitiv, marele secret al acestui material de construcție care dă și astăzi o patină aparte acoperișurilor, neapărat când este vorba despre o casă construită tradițional, din lemn… Ș’ am încălecat p’o șa și asta-i povestea mea, alui Vasile a Danciului din Moisei/Maramureș, țăran cu școală, cu voia dumneavoastră jurnalist și un mare țiitor de obiceiuri și tradiții din strămoși!

  8. #13 Comentariu nou

    In engleza to shave, pe langa ” a rade, razui” o suprafata (a rade barba, a barbieri) exista si „: to remove a thin layer of (something) from something”. Prin urmare instrumentul prezentat este o rindea speciala si nimic mai mult.

    Instrumentul Froe este o „bardita” speciala de despicat. Cercetati, in Muntii Apuseni se mai gasesc! Nu sunt identice cu cea prezentata dar oamenii mai despica lemn manual si nu instrumentul face mestesugul ! Recunosc, un instrument foarte specializat, pe care un mester iscusit l-a scornit ( ca sa nu zic inventat) poate ajuta daca ai doua maini stangi. Se pot face bardite pentru mana stanga, instrumente pentru mana stanga.
    Din pacate Muzeul (National) al Taranului Roman este inchis – acolo se afla in expunere un atelier de dogar achizitionat in 1991 dintr-un sat din Muntii Apuseni care cuprindea o mare diversitate de unelte, unele provenind din Imperiul Austro-Ungar.

  9. #14 Comentariu nou

    Bună ziua,

    Îmi place să vă citesc articolele iar că tot ați lansat întrebările vă ofer și eu un răspuns la spokeshave.
    „Spoke” în engleză înseamnă (pe lângă „a vorbit”) spiță, precum cele de la trăsuri. Astfel acea rindea era utilizată la rotunjirea spițelor roților de lemn.

  10. #15 Comentariu nou

    Refeitor la unealta de despicat lemn am inteles ca in zona ,,ardeal” se numeste (regionalism?): ,,mezdrea”!

    • #16 Comentariu nou

      ar fi primul termen aparte mentionat, e posibil sa fie corect …

      • #17 Comentariu nou

        Asa cum cineva mentiona mai sus, fiind o unealta pentru despicat lemnul, „IC cu maner” mi se pare varianta cea mai potrivita.

        IC – pana pentru despicat lemnul
        MEZDREA – cutitoaie, cutit cu doua manere la cele doua capete intrebuintat la cioplit sau razuit

  11. #18 Comentariu nou

    La americani se numeste FROE.
    https://youtu.be/UZA1J8RHltY

  12. #20 Comentariu nou

    În zona judeţului Neamţ aceastā sculā se numeste cârneci.

  13. #21 Comentariu nou

    In franceza—-departoir—despica lemnul pe fibra;nu are tăiș ascuțit ,doar un profil triunghi ce intra în lemn doar bătut cu paiul din lemn,după ce este poziționat pe lemn in sens de taiere longitudinal.Se găsesc pe Amazon si eBay.spor la lucru.

  14. #23 Comentariu nou

    CÂRNECI.
    MEZDREAUA ARE DOUA MÂNERE, DAR ESTE FOLOSITA PENTRU ACELEȘI ÎNTREBUINȚĂRI

  15. #24 Comentariu nou

    Se numește pană. Se folosește la despicarea lemnului. Daca trunchiul e mai lung, se folosesc 2-3 așezate succesiv.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.