Mobila cu impact termic asupra climatului unei locuinte

masa cu impact termic asupra mediului ambiental

‘Nalt îi ceru’ și-nstelat … Mi-e greu să mă gândesc la conceptul de impact termic asupra locuinței produs de mobilierul din dotarea casei mele, însă sunt oameni care au făcut-o și chiar au venit cu soluții de reducere a costurilor de energie necesare încălzirii și răcirii locuinței.

masa cu impact termic asupra mediului ambiental

Ideea e simplă. Îți iei mobilă din asta, o amplasezi în casă, iar mobila casei tale se comporta precum un burete termic. Preia din excesul de căldură în timpul zilei și-l cedează în timpul nopții. Inventatorii susțin că impactul termic este semnificativ, deci sesizabil și că se ajunge la o reducere a costurilor necesare încălzirii locuinței, doar utilizând masa ZEF cu până la 60 %. Sunt mai mult decât uimit de această afirmație, dar faptul că blatul e din lemn și lemnul acela e stejar, mă face să mă-nalț pe vârfuri și să stau mai drept, mândru că stejarul are o contribuție și este considerat potrivit chiar și pentru astfel de aplicații ultra-tehnologice.

Tehnic masa este realizata pe un blat de lemn masiv de stejar, cu un radiator de aluminiu anodizat. Un material cu denumirea de PCMs – phase-changing materials – este inserat sub blatul de lemn si prin radiatorul de aluminiu inmagazineaza sau cedează căldura. Totul este pasiv, însă cu timpi de încărcare/descărcare termici mari.

masa cu impact termic asupra mediului ambiental

Designerul industrial parizian Jean-Sébastien Lagrange împreună cu inginerul francez Raphaël Ménard au colaborat, proiectat și realizat conceptul de masă cu denumirea de Zero Energy Furniture, prezentată publicului de la Milano sub numele ZEF Climatic Table.Nu știu de ce, insă prezentarea acestei mese include specificația că la 71 de grade Fahrenheit, adică 21,66 grade Celsius, este pragul de schimbare la care aluminiul anodizat de sub blatul de stejar schimba functia din donor în receptor. Este chimie pură, magie, oameni buni chiar și obiectele pasive, inerte, vor avea aport la gradul de inteligență al casei noastre. Toată electronica, automatizarile, computerele sau sursele de energie alternativa sunt prea evident atribuite cu calitatea de smart, acum și masa cu aport termic este una extra-smart.

masa cu impact termic asupra mediului ambiental

masa cu impact termic asupra mediului ambiental

masa cu impact termic asupra mediului ambiental

Nu știu dacă să mă bucur sau să mă îngrijorez, poate că mai citesc încă o dată Fundațiile lui Asimov, partea unde oamenii renunță la roboți și la inteligența artificială, rezumându-se la electronica pasivă, tocmai datorită conflictelor de interese între cele două inteligențe. Masa ZEF este ok, corespunde și eu sunt unul care îi acordă nemăsurat credit lui Asimov, omul este vizionar și dacă aș putea intra în somn criogenic pentru a vedea ce și cum peste câteva zeci de mii de ani, aș face-o, sunt sigur că predicțiile lui se vor adeveri.

Încet, încet l-am confirmat pe Jules Verne, pășim spre realizarea SF-ului contemporan, Terminator nu a venit în 2008, suntem în regula. Mă întorc în fabrică, printre utilaje cu motor electric și șmirghel utilizat manual și simt diferența planurilor de concept enormă.

Lemnul va fi prezent pe navele cosmice, vă asigur, dacă nu pentru confort termic, măcar pentru familiaritatea Terrei.

masa cu impact termic asupra mediului ambiental
4 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.