Imbinarea cu denumirea de ” gura de lup ” este denumirea populară, locală … nu știu sigur, a prelungirii și unirii a două grinzi. La cabana noastră e vorba despre grinzi de 200×200 mm, din molid. Meșterii din Ieud le-au făcut îmbinările în 2 timpi și 3 mișcări, iar din septembrie până acum lemnul a apucat să se uște și să lucreze. Când zic execuție rapidă, mă refer la faptul că au trasat și au făcut tăieturile fără să stea prea mult pe gânduri, semn că știau ce fac și că au mai făcut îmbinare în gura de lup de multe ori înainte.
Lemnul s-a uscat mult, s-a deformat și au apărut distanțe mari în interiorul îmbinării, care era perfectă la momentul de acum 1 an. Legătura a fost securizată cu vreo 7-8 holtzșuruburi de 5×200, însă s-a tras totul pe măsură ce lemnul și-a făcut făcutele. Ca structură și poziție, nu afectează deloc integritatea cabanei, însă estetic e drept că nu dădea prea bine.
În august am avut parte de vizita româno-belgiano-canadiană a clanului Cramar și ca urmare a fost momentul când arhitecti și meșteri s-au perindat prin structura noastră învelită cu draniță și și-au oferit sfaturile. Suntem oameni foarte deschiși și receptivi la tot ce privește un plus așa încât ascultăm opiniile celor avizați și le filtrăm cu gândirea noastră. Am fost asigurați că modelul constructiv, gabaritele elementelor de lemn și distanțele diverse sunt de natură să asigure o trăinicie excepțională a întregii structuri. Observațiile au fost bune și le-am luat în calcul, însă am reținut comentariul lui Adi referitor la calitatea îmbinării și cum crede el că trebuia făcut totul. Imaginile de mai jos aparțin Qual Construction Bois.
Am decis sa-i public opinia, schița și imaginile cu ceea ce lucrează el, chiar dacă lemnul din opera lui este grindă din lemn stratificat. Lemn uscat, prelucrare atentă, ca la carte, folosind fierăstraie de mână japoneze, ca și Oyakata, sunt ingredientele care trebuie să rezulte într-o formă finală mult mai reușită. Adi are o supărare referitor la lucrul cu drujba la dulgherie, pe deplin justificată, însă e posibil ca adevărul să aibă mai multe fețe.
Inclusiv la București s-a deschis subiectul acesta, cu d-na Radu de la RevistaDinLemn și astfel am decis să prezint imaginile de mai sus cu scop informativ, despre această îmbinări în gura de lup sau fulgerul lui Jupiter cum a mai fost alintată. Sunt posibile nenumărate variațiuni pe această temă și cei pasionați de îmbinări vor avea cu siguranță opinii complementare.
Părerea lui Adi Cramar a fost următoarea :
“Meșter” sau atunci când ți-a crescut o drujbă în loc de mână.
Nu contest savoir-fair-ul meșterilor dulgheri maramureșeni, el exista realmente. Dacă drujba ar disparea din panoplia sculelor lor de lucru, sunt sigur ca acei meșteri care-și stăpânesc meseria, s-ar întoarce foarte ușor la rindea, fierăstrău și daltă.
Dar, până atunci, meseria se pierde cu o viteză de secol XXI, adică cu aceeași viteză cu care apar casele mov cu balcoane inox și garduri din aluminiu.
E trist și frustrant să vezi meșteri care dau drumul drujbei pentru absolut toate asamblajele si tăieturile. Nu, nu mă gândesc la ei, nici la mine, mă gândesc la acei tineri care-și învață meseria pe lângă ei. Satisfacția lucrului bine făcut e tot mai rară. Acele asamblaje în care nu intră foița de țigară nu mai există. Lemnul nu se mai taie în perioada propice, se construiește cu lemn verde, ieșit din gater. Imbinările pe care le-am vazut sunt doar o caricatură a ceea ce a existat cândva. Adevărații meșteri sunt din ce în ce mai rari.
Ceea ce există e doar banul, lucrul făcut la repezeală și lipsa de exigențe din partea voastră, a clienților potențiali.
Se mai poate face ceva? Da!
Dacă sunteți tineri sau mai puțini tineri (ultimul meu stagiar, profesor, avea 59 de ani), învățați meseria lângă meșteri integri, cu coloana, care-și iubesc meseria și o respectă.
Daca sunteți clienți potențiali, faceți apel la un consultant extern (da, există, chiar și în meseria asta) și (sau) la un (o) arhitect(ă).
In lumea construcțiilor, meseria de dulgher e cea mai apreciată nu doar fiindcă se lucrează la mm și nu ai dreptul la eroare dar și fiindcă există coduri scrise și nescrise, există regulile artei și, în fine, materia primă e o materie nobilă care e respectată. Dacă le respecți, te respecți întâi și întâi pe tine, apoi pe client și pe arhitect. Daca nu, dispari. Așa e în lumea mea.
Ca să nu pară vorbă goală, mai jos am inclus cateva imagini unde s-a făcut de către doi belgieni, o imbinare japoneză pentru un client brazilian. Cei doi sunt din echipa lui Adi.
Și ca totul să fie complet, se poartă discuții serioase despre un atelier de dulgherie în aer liber, cu focalizare pe îmbinări de grinzi, inclusiv gura de lup, coadă de rândunică la colțul casei, dulgherie pentru construcții din lemn. Locația – Baia Sprie, Maramureș. Ceva cu cortul pentru meșteri și ucenici, cu material lemnos și spațiu disponibil la discreție și concluzii la foc de seară lângă ceaun. Ce spuneți? M-aș bucura să aflu ca sunt doritori. Eu deja mă tem de atracția pentru dulgherie și de-aș putea să mă multiplic pe timpul zilelor lucrătoare tare mi-aș dori să învăț și să practic această meserie.
Concluzie despre dulgherie … pentru că nu mă pricep și pentru că toți oamenii care m-au ajutat la casuta din Baia Sprie sunt dragi sufletului meu, parcursul acestei construcții este unul foarte bogat în experiențe. Mă bucur că șansa mea a fost de a beneficia de aporturi la timp pentru a reuși să corectez inadvertențe apărute fără rea voința. Timpul s-a dovedit darnic, ca și la cazul îmbinării gura de lup, cu noi, permițându-ne să aflăm și să remediem la timp. Azi, la mai bine de un an de când am început, știu mai multe și sunt mai dornic să învăț.
Citește și – Tavane curbate din cărămidă sprijinite pe grinzi de stejar
Cu drag, de lucru bine făcut.
6 comentarii Adaugă comentariu
Nu inteleg de ce se foloseste lemn verde la constructii. Pur si simplu este „ca merge si asa” sau nu se gaseste lemn cu grosime mai mare (grinda) uscat. Avem noi locuri de unde sa cumperi grinzi uscate la diferite grosimi?
Daca nu se gasesc grinzi uscate atunci problema ar deveni mai complicata, adica ar trebui sa tai lemn verde la gater, la dimensiunile dorite si apoi sa le usuci. Aceasta ar implica timp lung daca se usuca natural (1 cm/ an cred) sau costuri ridicate daca se usuca in uscator.
Pe de alta parte, un mester bun nu ar trebui sa inceapa o lucrare daca materialul nu corespunde. Cum ar fi daca cei ce fac mobila ar construi un dulap din lemn cu umiditate 18% (sau un pat – ar trezi toti vecinii cand clientul isi bucura nevasta).
In ce priveste calitatea, sunt total de acord cu cele de mai sus. Din pacate lipsa acesteia nu este doar in dulgherie ci peste tot (la zidari, instalatori, fotbalisti, politicieni…).
Pe de alta parte nu pot decat sa ma bucur atunci cand vad ca mai exista mesteri, asa cum e Adi Cramer care isi respecta meseria si vor sa o faca bine. Cred ca factorul principal care genereaza calitatea este PASIUNEA. Lipsa acesteia va duce la mediocritate.
Mult succes domnilor.
Teo
Materialul din care e compusa casuta mea a fost verde si debitat direct din gater la dimensiunile finale. Crapaturile si tensionarile ulterioare nu au modificat structura si rezistenta, mai ales din cauza faptului ca elementele au fost supradimensionate ;i suplimentate pentru siguranta. Se stie ca pentru casele din lemn e nevoie de o perioada de asezare, datorata nevoii de asezare a lemnului. Stiu cazuri concrete in care binalele au fost montate doar la un an distanta pentru a evita deformarea. Mesterii scandinavi pot monta din start binalele insa prevad deformari si construiesc cu spatii de deformare.
Pe de alta parte material uscat pentru constructii de case din lemn sunt doar rar, cand proprietarul este disponibil financiar si intelege si procesul tehnic. Aceste cazuri sunt rare.
Asa de bine se lucreaza la noi, nu mai gasesti meseriasi, nu mai poti avea incredere, trebuie sa stai langa ei, tu trebuie sa te interesezi din mai multe surse daca face sau nu face bine, e un haos. Am ajuns sa ma „specializez” in amenajari interioare, instalatii de apa, gaz, curent pt ca am avut niste experiente, atat eu cat si apropiati de-ai mei. Fiind incepator si documentandu-ma de pe net cat si de la mesteri pensionati am facut treaba mult mai buna decat .. meseriasii care lucreaza fara pasiune, sa iau din cuvintele dnului Teodor, desi as avea multe adjective pt ei.
Si eu cred ca mesterii dulgheri/tamplari trebuie sa aiba bun gust artistic, si acest simt nu ar trebui sa le permita sa fie brute cu materia prima.
Da, ar trebui sa se aplice selectia naturala in cazul acestor mesteri „de carton” cat si in cazul celor care invata de la ei, dar mai greu cat timp nu prea au concurenta. Si ajungem la clientii nemultumiti care vor spune ca lemnul nu e bun samd.
Am cautat un tamplar care lucreaza cu lemn, nu cu pal/mdf, pt doua lucrari simple. Am gasit greu si m-am lovit iar de neseriozitate. Asa ca am inceput documentarea, am ajuns pe cateva pagini de internet si am gasit oameni frumosi preocupati de lucrurile bine facute cat si de dezbaterea si transmiterea informatiilor.
Cu siguranta vor fi doritori pt atelierul de dulgherie, eu sunt unul dintre ei. Sunt din Satu Mare, nu mi-as permite sa il ratez. Chiar mi se pare o meserie frumoasa si tare ma bate gandul sa las incet biroul pt munca lemnului, dar stiti prea bine ca, cursurile care se fac la noi sunt o gluma proasta.
Asteptam vesti despre atelierul de dulgherie cat si despre alte ateliere organizate de oameni pasionati.
Multumesc.
Va doresc mult succes.
Buna seara,
Călin, felicitări pt postul de mai sus! M-a bucur sa văd ca se dezbat și la noi subiecte pe domeniul dulgheriei. Sunt tâmplar de finisaje cu cca 10 ani experiența si ceva mai puțin la structuri însă îmi doresc nespus de mult sa ajung intr-o buna zi sa pot sa-mi construiesc o casa din lemn cu îmbinări din lemn, fără cuie și șuruburi.
La prima vedere îmbinarea “gura de lup” din imagini este puțin gresita deoarece fantele finale ar trebui sa fie puțin oblice iar la mijloc sa fie prevazut cu un cep in secțiune pătrată care strânge îmbinarea. La noi (Uk) se numește “scarf joint”. Aici se prelucrează mult stejar verde, Max 18luni după tăiere fiindcă este mai ușor de prelucrat, stejarul fiind extrem de tare după (Say) 10ani, iar cepul se recomanda a fi dintr-o esența tare dar uscat bine. Acesta îmbinare, cu cepul resp, strânge lemnele împreuna iar dacă capeții sunt tăiați oblici ar și putea sa preia ceva sarcini, greu de spus cât, însă îmbinarea ta fără susținere directa dedesubt, cred ca ar ceda ușor din propria-i greutate!
Dpmdv dacă ar fi sa-mi construiesc o casa din lemn as folosi stejar verde sau pin stratificat. Nu este posibil (economic) sa crezi sa ai sa găsești un boiandrug de grosime 250/250mm uscat la 20% recomandat decât dacă provine dintr-o casa veche și apoi de lupți cu prelucrarea dacă Este de o esența tare. Mare atenție și la secționarea trunchiului, sa nu conțină inima copacului fiindcă aici se desfășoară cele mai multe acțiuni de torsiune la uscare; stejarul, prin uscare, nu se scurtează longitudinal ci se subțiază sa zic așa și inelele apropiate inimii cauzează torsiuni care cauzează crăpăturile longitudinale.
Concluzie: munca de mântuială, fusereala, lipsa de cunoștințe, romanul se pricepe la toate, și bani putini!
Numa bine,
Eugen
Spre știința tuturor care se plâng ca se lucrează cu lemnul verde la casele de lemn:
1. Dana doriți o casa viabila in timp, nu se lucrează in construcții niciodată cu lemn din uscător. Lemnul trebuie zvântat natural sau altfel se pierde din rezistenta fibrei. Când va construiți casa, nu faceți mobila, ci elemente structurale de rezistenta.
2. In general la casele din grinzi se lucrează cu lemn verde, mai ales in cazul esențelor tari, sau cel mult zvântat in cazul rășinoaselor.
3. Este indicat ca cel putin structura si acoperișul unei case de acest fel se lasă sa se așeze in picioare cel putin 2 ani pana sa pun binalele (ferestre, uși). Scandinavii lucrează cu pin zvântat si lasă loc de „strângere” pentru ca sunt in alta zona climatica.
4. Mai înainte (acum 30-50 de ani), cel putin in Ardeal, Banatul de munte, Crișana, Maramureș si Bucovina, casele de lemn erau ridicate si acoperite si lăsate asa, in picioare, fără uși sau geamuri, câțiva ani sale bată vântul, frigul si căldura, pana când venea meșterul si făcea testul (in funcție de esența de lemn) sa vadă ca lemnul este destul de stabilizat ca sa se poate continua făcutul casei pana la locuire.
5. Lemnul de esența tare, stejar si salcâm, pentru elemente structurale de construcție trebuie lucrat când e ud din 2 motive. Unul: se lucrează mult mai bine si mai precis. Doi: se așează si se fixează in construcție mult mai bine.
6. La ora asta, majoritatea vor casa ridicata rapid, sa se mute rapid, fără sa tina seama ca orice casa (indiferent dacă este de lemn sau cărămida), înainte de a i se face finisările si a i se pune binalele, trebuie lăsata cel putin un an sa se așeze, mai ales in zona noastră climatica.
In cazul imbinarii „gura de lup” si tinand cont ca, din poza, pare a fi de rasinoase (care mai mult ca sigur nu a fost un lemn zvantat de minim 3 ani), sunt 2 lucruri care trebuiau facute:
1. la momentul croirii si imbinarii fixate catva timp cu caplamale si clampe care trebuiau stranse periodic
2. in momentul stabilizarii lemnului, de pus cunele de lemn de fixare (cune care sunt conice si puse in contra) si de abia dupa fixarea definitiva de scos clampele si clapamalele.
Si iote de aia se lasa casa ca sa steie.
2.
Țucu-te-aș pentru că exiști și mai spui și la alții. Ca să învățăm!